Dacă ai văzut deja review-urile pentru iPhone 13 Mini și iPhone 13 și ai decis că vrei ceva mai multă performanță, baterie sau poate două trei funcții în plus la cameră, probabil iPhone 13 Pro este cel pe care ți-l dorești. Hai să vedem cu ce diferă iPhone 13 de frățiorii săi mai mici, și de ce încă nu cred că este tocmai cea mai bună alegere, cel puțin pentru mine. Sigur, elementul care ar putea să te convingă să alegi un Pro anul acesta este tocmai display-ul cu high refresh rate, acel 120 Hz de care pomenim de câțiva ani la telefoanele cu Android. Chiar și pe iPhone, unde animațiile ascund cu succes întârzierea afișării informațiilor pe ecran, un display la 120 Hz face diferența și ajută la o experiență de navigare prin meniuri și pe orice website mai plăcută.