Categorie: Auto

Dacia, cea mai comentată în presă!


Dacia a fost cea mai mediatizată marcă auto în presa din România în 2010, brandul românesc fiind urmat în top 10 de Renault, Mercedes, BMW, Ford, Volkswagen, Audi, Toyota, Ferrari şi Opel, potrivit unei analize realizate de Mediafax Monitorizare, liderul pieţei de monitorizare de presă.

Analiza evaluează numărul de referiri înregistrat de 59 de mărci auto în decursul anului trecut, în articolele din presa scrisă centrală, precum şi în emisiunile de radio şi televiziune.

Topul primelor zece mărci din punctul de vedere al mediatizării este format din:

Dacia – 8,6% din volumul acoperirii media

Renault – 6,1%

Mercedes – 5,9%

BMW – 5,6%

Ford – 5,6%

Volkswagen – 4,9%

Audi – 3,9%

Toyota – 3,9%

Ferrari – 3,8%

Opel – 3,2%

Împreună, cele zece branduri cumulează 51,5% din numărul total de aproape 59.000 referiri analizate, în timp ce celelalte 49 de mărci împart restul de 48,5%.

În ceea ce priveşte ponderea fiecărui mediu de difuzare, presa scrisă centrală a generat în medie 79% din numărul de referiri înregistrat de mărcile auto din top 10. După print, cel mai important mediu din acest punct de vedere este televiziunea, cu o medie de 14%, urmată de radio, cu 7%.

Comparativ cu anul precedent, când Mediafax Monitorizare a realizat o analiză similară, aceleaşi zece branduri s-au menţinut în topul celor mai mediatizate mărci auto. Lider al clasamentului a rămas Dacia, însă ordinea altor mărci s-a schimbat.

sursa: Mediafax