Categorii: General, Ponturi

Dă-mi de mâncare şi ia-mi banii!

Ora prânzului. Momentul când piticul din burtă dă drumul la polizor.  Mi se închide mintea. Uneori situatia devine critică, la modul că aproape nu mai pot gândi la altceva decât o rută cât mai scurtă către mâncare. Dacă excludem din start plăceri interzise precum hamburgerii McClonaţi şi stripsurile pline de Kolesterol Făcător de Cancer, ce faci? A, să nu uit. Sunt şi foarte zgârcit, a se citi extra-atent cu felul în care îmi cheltuiesc leafa. Bun… Asta înseamnă că excludem pizza din oraş (cocă multă şi nişte caşcaval prost plus ciuperci de la conserva cu nişte salam ieftin) care costă ca la Roma, doar că are gust de parizer de Buzău. Mai scoatem de pe listă livrările la domiciliu (mâncare gătită în bucătării obscure şi promiscue la preţuri de restaurant) şi ce ne rămâne? O să crezi că nimic, însă foamea a scos omenirea din peşteră, aşa că am întocmit o hartă.

Mănânc în Bucureşti în locuri puţine, dar verificate.

Când mă aflu în zona Băneasa opresc la restaurantul din IKEA. Supe la 2 lei, ciorbe la 4 lei, nuggets de pui cu cartofi prăjiţi la 5 lei, celebrele chiftelute suedeze – 20 de bucăţi la 9 lei cu tot cu garnitură, piept de pui cu cartofi prăjiţi la 7 lei. Mi se face deja foame. Ideea e că băieţii ăştia nu au mare varietate, însă ce fac, fac la aceeaşi calitate şi porţii mari tot timpul. La ora prânzului dau năvală toate “gulerele albe” din clădirile de birouri din zonă. Sute deodată. O metodă inteligentă, să îi atragi pe oameni în magazin cu un prânz ieftin ca să le vinzi mobilă.

Mai mănânc la un împinge tava foarte bun în zona Gării de Nord. La Peronul Zero, aflat la subsolul Ministerului Transporturilor. E mai degrabă pentru angajaţi. Nu e deschis publicului, însă e floare la ureche să intri prin lateral. Spui că trebuie să te întâlneşti cu cineva de la AND, ARR, DGAVC etc… la Peron şi îţi arată chiar paznicul. Să nu le spui că ştii de la mine. Porţii variate la preţuri studenţeşti. Cu 12 de lei mănânci două feluri.

În centru mai merge bine un “împinge tava” la Kogălniceanu. Nu am mâncat decât de vreo două ori, dar e OK.

La Piaţa Presei se mănâncă bine la un bufet din clădirile de sticlă de lângă Casa Presei. Din nou, numai “gulere albe” şi pulovere de jurnalişti atraşi de preţuri mici şi curăţenie. Felul unu şi doi la 15-20 de lei.

În rest merge câte o tură prin hipermarketuri dacă eşti prin zona vreunuia. Mă bag de obicei la chestii de rotiserie. Mâncarea gătită de pe la Carrefour îmi dă fiori.

Dacă mai ştii şi alte locuri bune, hai să facem schimb.