Categorie: General

Bucharest City Challenge 2009 – incert

Hartmut Beyer, promotorul din spatele Bucharest Ring şi organizatorul evenimentelor Bucharest City Challenge pare tot mai puţin decis să ţină cursele din calendarul FIA GT de anul acesta la Bucureşti.

Deşi la prima vedere pare foarte afectat de faptul că primăria Capitalei a aprobat organizarea concertului Madonna în parcul Izvor tocmai în perioada cursei, chestiunea ar putea fi rezolvată şi tranşată facil prin devansarea evenimentului motorsport. Organizatorul german se pare că a cerut totuşi acest lucru.

Cu toate acestea, surse din apropierea organizatorilor îmi spun că miza pentru neamţ nu mai este momentan România. Are oferte serioase pentru curse în parteneriat cu municipalitatea din Varna spre exemplu, care îşi doreşte un eveniment în plin sezon estival 2009. La Bucureşti parteneriatul merge deja foarte prost cu primarul Sorin Oprescu. Beyer trage încă de edili pentru banii pe care îi are de recuperat în urma cursei de la Bucureşti din anii precedenţi.

Şi aici ajungem la sursa problemei. Acesta ar cam fi singurul motiv pentru care Beyer mai este la Bucureşti. Mai mult decât atât, nu s-a contractat nimic cu nici un sponsor, furnizori etc. Totul este într-un stand-by extins cu aparenţe de un minim optimism pentru o cursă în 2009.

Ca să tragem linie, deşi îmi doresc un eveniment cel puţin precum cel din 2008 la Bucureşti, pentru august nu mi-aş face decât planuri de concediu.