Allview X4 Soul Infinity N – Vorbește românește

Acum vine și explicația. Allview X4 Soul Infinity N este primul smartphone cu asistent vocal în limba română. Și probabil chiar primul din lume la care poți face upgrade. Îți explic și asta imediat, doar pentru că trebuie să îți spun înainte că există nu mai puțin de patru variante de echipare care vin pe trei culori diferite. Night Sky, Mocha Gold, Steel Gray. 

În primul rând diferă camerele foto. Pe scurt, 13 cu 5, 13 cu 8, 16 cu 8 sau 16+5 cu 8 Megapixeli. Da, ultimul are cameră duală pe spate și implicit este și cel mai performant. La capitolul configurație diferă procesorul, care poate fi unul cu patru nuclee sau unul cu opt, memoria RAM de la 2 la 4 GB și capacitatea de stocare de la 16 la 32 GB.

Carcasa este identică la toate patru. Display-ul la fel, și apropo, este și primul smartphone de brand românesc care vine cu un ecran cu raport 18:9. Adică 2:1, la fel ca la LG Q6, G6, Galaxy S8, S8+, Note 8 și așa mai departe. Motivul este simplu, chiar dacă are o diagonală de 5.7 inci îl poți ține în mână la fel ca pe unul de 5.2 inci.

Spuneam la început că poți face upgrade. Dacă nu te mai mulțumește performanța, camera foto sau capacitatea de stocare, poți suna la Allview și să ceri o configurație mai puternică. Plătești diferența, 450 de lei de exemplu de la cel mai slab la cel mai puternic model, o taxă de 99 de lei ce include atât transportul cât și schimbul de componente, și în cel mai scurt timp îl primești înapoi mai bun, mai rapid, cu o cameră foto mai deșteaptă.

Dacă mă întrebi pe mine, aș opta pentru cel mai bun din start, este la 1450 de lei și diferența de performanță, doar din ce am văzut din specificații, este substanțială. Doar cantitatea dublă de memorie RAM face diferența.

Nu ezita să îmi lași un comentariu aici, pe blog. Atenție, comentariile sunt moderate, de aceea nu apar imediat, iar asta tocmai ca să am timp să îți răspund pe îndelete.

Ultimele articole

Articole recomandate

93 Comments

  1. D-le Buhnici, mi-ati putea sugera un telefon bun pana in 15 milioane?(daca vreti)
    Si mult succes in continuare, va admir foarte mult si imi sunteti foarte drag!<333

  2. E bun conceptul, dar nu de la Allview. Nu voi lua niciodata asa ceva, doar uita-te la interfata ce oribila e, iconitele totul arata naspa. Mai bine asteptam asistenti vocal de la mai marii giganti, daca se vor gandi vreodata sa lanseze.

  3. Salut George! Ce părere ai despre telefoanele de pe Ebay. A-și vrea sa cumpar un samsung s7edge si un iPhone 6s plus. Primesc garanție la ele? Mulțumesc!

  4. Ce comenzi sa ai dam in limba Romana acelui Allview ? Eu as vrea sa poata face tot ce face Google,Siri sau Alexa dar cel mai mult cred ca as folosi partea de comenzi vocala pentru scriere text pentru ca la noi se scrie la greu…am prieteni care refuza sa vorbeasca la telefon sau intr-un videocall dar pot scrie jurnale de 1 ora…

  5. Este foarte bine treaba asta cu upgrade la componente hardware dar nu este suficient ,cel putin pentru mine .

    Compania Allview trebuie sa asigure upgrade la S.O. Android pe viata nu doar cat tine garantia telefonului.Uite-te la IPhone !!!

    Cine va face asta va lua o cota importanta din piata la vinzari.Iar a doua problema este autonomia bateriei.Pana ei nu inteleg acest lucru vor incerca sa muste din cota de piata a concurentei ( dar fara folos ).

    Poti sa transmiti acest lucru conducerii de la Allview ?

Leave a reply

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.