VLOG cu Lorena – Ce ne-a plăcut și ce ne-a enervat în 2016

vlog_lorena_george_buhnici_2016_intrebari_interviu

La fiecare revelion fiecare dintre noi are niște rezoluții. A mea este 4K de ceva vreme. Lăsând la o parte glumele legate de tehnologie, parcă ți-am spus acum câteva zile să lași telefonul deoparte.

Stai cu famillia de Crăciun și de anul nou, e mai important. Așa cum se poartă și la mulți alții de prin online, încheiem anul cu câteva mesaje frumoase de urare. Sau cu un interviu care se vrea mai personal, mai picant puțin. Asta pentru că are loc între mine și Lorena. V-am spus că vreau să mă apuc de vlogging, cred că sunt aproape de a îmi îndeplini dorința, nu?

Bine, prima ar fi să văd #casabuhnici pe picioarele ei, și să îmi petrec acolo sărbătorile de final de an. Mai apoi sunt multe alte proiecte pe care le ”coc” de ceva vreme. Vine și vremea lor, cu siguranță. Cred că cel mai important este să prioritizez mai bine timpul. Atât al meu cât și al colaboratorilor mei. Așa e corect, ca fiecare să ne bucurăm de el cât mai eficient.

Dar, până la anul, adică peste câteva zeci de ore, vă las să urmiți cel mai nou vlog. Grijă mare cu el pentru că este o raritate. :)

PS: Știu că o să mă întrebați de mașină, Este un Ford S-Max Vignale. Review-ul complet aici >>>https://cavaleria.ro/?p=17124

Ultimele articole

Articole recomandate

103 Comments

  1. Sunteți cei mai tari! Un an nou plin de realizari, mult succes si abia aștept să iasă proiectul acela cu „povestitorii ăia buni”! Toate cele bune! La mulți ani! #happy2k17

  2. Super tare !! :)) Dar mai e pana o sa vad un Ferrari in mana ta ….. Ok…. Te stiu de mult chiar….. Și datorită ție am sa merg la mate-info mai mult pentru informatica daaar….. Na. . Și poate … Poate reușești să

Leave a reply

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.