VIDEO Volvo V40 – dragoste şi la a doua vedere!

Volvo V40

Povestea pe scurt e aşa: Trebuia să fie Peugeot 406 sau Golf TDI şi a ieşit Volvo V40 dci. Aşa am plecat eu în Germania prin 2006 cu trenul şi 7600 de euro ascunşi pe sub haine. O săptămână am căutat prin autohaus-uri după ce am descoperit şocat că vânzătorul habar nu avea când am vorbit la telefon. Peugeot-ul verde rezervat era Euro2 şi nu Euro3 iar taxa auto m-ar fi pus în genunchi. Apoi am „pescuit” până mi s-a acrit prin autohaus-uri după… Golf TDI. M-a trezit la realitate un dealer neamţ care mi-a zis că le vinde ca pâinea caldă cu trailer-ul românilor şi că nu voi găsi un chilipir adevărat la banii mei. În ultima zi am descoperit autohaus-ul lui Alvin Rodemers şi hala lui unde maşinile stăteau frumos lustruite. Dar totul e de acum o istorie pe care au citit-o câteva sute de mii de oameni în serialul Cum aduc o mașină din Germania. De acolo am plecat însă cu un Volvo V40 de care m-am îndrăgostit după primii kilometrii. O mașină fără ESP ori ASR, piele sau climă automată dar cu mult bun simț și o rezistență a caroseriei care ar fi băgat în faliment service-urile Volvo. Am mers cu ea exagerat de des cu 220 kmh, chiar și pe ploaie. Am tăiat Europa de două ori, i-am îndoit 4 jante și am tăiat două anvelope. Nu a zis nici pâs. A fost prima mea mașină și este prima mea mare iubire auto. Așa că e ușor să mă înțelegi de ce am rămas gură cască auzind că vor reînvia legenda. Vezi de ce, în testul meu video.

Nu mai este o familistă de ani 2000 în care poți să dormi mai bine ca la cort dar noul V40 are acel ceva care te va prinde. Nu are cel mai bun raport preț/opțiuni dar mocheta și chiar pielea sunt fix pe gustul meu. Nu este cea mai economică ori silențioasă mașină dar mi-a plăcut pur și simplu. Ce impresie ți-a lăsat ție noul Volvo V40?

Ultimele articole

Articole recomandate

90 Comments

  1. Buna ziua domnule Buhnici. Ecelenta masina, buna prezentare. Cred ca la un R design se preta mult mai bine T5-ul, cu siguranta oferea alta stare de spirit, alta senzatie la condus. In rest despre masina ce mai e de zis, doar ca reprezinta din punctul meu de vedere o iesire din cotidian, din multimea de nemtesti si franceze.

  2. Nu cumva ai uitat de cel mai aratos si mai special competitor in segmentul compact premium si ma refer la Citroen DS4? Sant sigur ca-i bate pe toti la orice capitol.

  3. Super prezentare, la fel de super si masina-parerea mea.Design exclusivist, masina practic produce acel efect de ” intoarcere a capului”, ceea ce nu putem spune acelasi lucru despre un concurent direct cum ar fi Audi A3,cu tot respectul pentru marca Audi.Oricum, acea tenta accentuata sport este data intr-o mare proportie de pachetul R design,comparabil cu pachet s-line de pe Audi sau m de pe Bmw.Fiind posesorul unui Volvo S60 D5 de 185 de cai, mi-ar face o deosebire placere sa vad diferentele intre acest model ce il detin si noul S60 din 2011 si pana in prezent.Pe cand un test complet cu noul S60 D5??? Cu respect si la cat mai bune teste!!!

  4. Superdesign, arata excelent masina din toate partile, stopurile si linia hayonului sunt cam ciudate asa, dar per total e super masina. Doar ca la drum lung, daca mai ai muzica, viteza, ceva discutii in masina la un moment zgomotul motorului devine obositor fara sa-ti dai seama. Daca cu atatea materiale absorbante are zgomotul asta, ma intreb cum ar fi fara. Parca la nemti nu e asa.

  5. O maşină frumoasă, cu accente premium… a unei mărci care încă încearcă să-şi regăsească filosofia! Poate puţin taoism va ajuta…

    Mi se pare o asemănarea izbitoare a părţii frontale între V40 şi A Classe, ce ziceţi?

    O părere, susţinută şi de temei tehnic: dacă ai xenon nu înseamnă cu nu ai nevoie de proiectoare de ceaţă… xenonul nu poate sparge ceaţa (este ca şi cum ai spune că sparge o oglindă, exagerând puţin), pentru că, chiar dacă o cantitate mai mare de lumină (mai mulţi lumeni) vor ajunge la asfalt şi alte suprafeţe care se aştern înaintea roţilor tale, concomitent o cantitate proporţională se va reflecta din „zidul” de ceaţă şi te va „orbi”. Proiectoarele sunt importante şi eficiente tocmai datorită poziţie lor coborâte, sub pătura de ceaţă.

    Revenind, mă bucur că au modificat interiorul, acum mai modern, dar la fel de elegant.

    Baftă!

  6. mi ar placea un review la volvo xc 70 , daca puteti ;aceasta este masina de suflet a mea , numai ca pretul e putin mai sus de posibilitatile mele ; acum detin doar un focus ghia full de prin 2001…..disel

  7. Salut George

    Prima masina cu airbag pentru pietoni. Felicitari Volvo! La impactul frontal cu un pieton sub capota, sau intre capota si caroserie in dreptul parbrizului este un airbag care se declaseaza, (in fucntie de puterea impactului).

    Of topic: SAAB va reincepe productia lu 9-3 pina la sfirsitul anului. Sa fie intr-un ceas bun!

    In rest, toate bune!!

  8. Misto review, lung si detailat, se vede ca esti un fost posesor de V. :)
    Eu as fi insistat pe faptul ca dieselurile de la Volvo de dupa 850 incoace sunt de import, si modelele 1996-2003, cum ai avut tu, au fost cu motor/cutie de Laguna, relativ reusite, fata de pocnitorile de pe V50. Pe generatia aia, ultima de *40 „adevarata” tot benzinarele erau asul din maneca, de la amaratul de 1.8 cu consumul lui de 12, pana la superbul T4 de 1750 cmc si 200 CP cu consumul lui superb de… tot cam 12. :)
    Cred ca V40-ul asta se bate si casiga lupta cu 3 sportback, se viseaza, fara sa fie chiar 100% un shooting brake.
    Ar fi frumos un test cu un S60 benzinar turbo, poate ii lasa inima pe Primus si timpul pe tine, eventual un V60 T6, ala de 300 de cai. Ca Polestar nu stiu daca exista in Romania.
    Pana atunci mai ramane un Volvo adevarat in gama: venerabilul V70!

  9. Mda…o masina care in Romania cred ca este cumparata doar de cei care au un coeficient de inteligenta cu mult peste medie.Adica nu este o masina pentru clientii de discoteca.Cred ca este peste A Klasse,desi din fata imi place mai mult nemtoaica.Pacat ca nu este pentru toata lumea,ci doar pentru premianti. Din cate stiu un alt dezavantaj este service-ul care din cate stiu este foarte scump.Dar asa cum spuneam nu e pentru oricine.Una peste alta, V40 este o masina foarte frumoasa,facuta cu simt de raspundere.

Leave a reply

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.