Pedofilia este o crimă. Obezitatea, o problemă de sănătate publică

Sunt norocosul soț al unei femei frumoase, alături de care trăiesc de prin 2007.

La cât mă pricep eu, femeilor le place să fie admirate, respectate, să primească flori și complimente. Să îi spui unei femei că arată mai tânără decât vârsta din buletin este ceea ce își doresc marea majoritate, mai ales după vreo 30 de ani. În cazul soției mele, chestia asta se vede. E meritul ei că se îngrijește iar asta m-a motivat și pe mine în ultimii ani să revin de la vreo 100 de kilograme spre o siluetă… normală.

Însă nu despre asta e scandalul zilei. Ci despre faptul că aș încuraja pedofilia și că aș fi misogin. Să le luăm pe rând.

Nu e prima dată când îmi complimentez soția că arată mult mai tânără.

O fac constant, am făcut-o și acum vreo trei ani când am spus că arată ca o minoră într-o postare pe Instagram. Era evident o metaforă. Dacă o spune un comediant, e umor? Dacă o spun eu, de ce devine altceva decât o glumă, fie ea și de slabă calitate? Oricine mă cunoaște știe ce relație am cu soția și că nu încurajez pedofilia. Nu mă așteptam ca, din tot ceea spun și fac, o metaforă să aibă un astfel de succes după un interviu pentru un show de la TV. Interesant este că interviul nici nu a avut succes, nici pe TV și nici online, în prima săptămână după publicare. Acel interviu a fost reîncărcat parțial pe unele grupuri online și amplificat în ultimele două-trei zile. Crezi că sunt paranoic? Mai multe despre asta, la final.

Chestiunea de mai sus se leagă însă cu altceva ce am spus în acel interviu.

Am criticat public expunerea obezității și celulitei.

Nu sunt primul care spune că avem o epidemie de obezitate. O spun medicii și o vedem cu toții. În #IGDLCC am abordat subiectul de mai multe ori cu medici și nu numai. Sunt știri și la TV constant. Cei care încă mai avem curajul să vorbim deschis și să deranjăm corectitudinea politică exagerată trebuie să o spunem deschis. Obezitatea este o problemă națională.

O persoană obeză nu alege să fie obeză dar e treaba noastră ca societate să încurajăm, să motivăm și să punem presiune pentru ca o problemă de sănătate publică să nu devină noua normalitate. Da, am spus că fetele ar trebui să mai treacă pe la sală. Întrebați antrenorii de toate felurile câți copii mai ajung la sport. Am spus-o pe un ton sarcastic, cu ironie, pentru un show de TV și a deranjat. Dar e adevărat.

De ce, însă, din tot ce fac și spun asta s-a transformat în scandal, chiar și cu întârziere?

Cum a ajuns o emisiune de cancan atât de relevantă pentru caracterul meu? Ce se întâmplă cu mine de o vreme de apar la câteva luni cu câte un scandal în care aparent jignesc o categorie defavorizată?

Hai să vedem cine lansează însă aceste procese de imagine?

Anatomia lor este aproape identică. O bucată cu potențial se scoate din context apoi ajunge pe Reddit sau pe unele grupuri de facebook. Subiectul este apoi amplificat pe Twitter și facebook de conturi false până prinde tracțiune. Cu puțin noroc, după câteva zile subiectul devine interesant și pentru oameni reali. E o mlaștină și sună a paranoia dar oare este? M-am uitat la cei care au amplificat comentariile despre mine pe Twitter. Majoritatea au conturi fără nume și prenume și nu au mai comentat până acum în limba română.

O bună parte sunt conturi noi sau inactive care nu postează mai nimic cu lunile și anii, au sub 10 urmăritori dar dau like la subiecte controversate, pentru algoritm. Există printre aceste conturi unele mai active. Câțiva se declară deschis comuniști și luptă împotriva vestului. Sunt activi în discuții politice unde inflamează conversația cu opinii puternice. 99% din postările lor sunt în engleză. Câți dintre ei sunt însă oameni și câți sunt boți? Cine îi controlează? Până aflăm, rămâne valabilă regula cu lama lui Ockham. Răspunsul evident este de cele mai multe ori cel real.

Toate astea contează, pentru că un subiect amplificat și distorsionat online a ajuns în lumea reală. Dintre toate subiectele pe care le promovez în podcasturile mele, fix asta a ajuns suficient de important încât să-mi ceară punct de vedere televiziuni de știri. A fost suficient să ne distragă atenția?

În concluzie!

Pedofilia este inacceptabilă, e o crimă și trebuie pedepsită! Îmi iubesc soția și încurajez pe fiecare să aibă grijă de sănătatea lui. Nu mă voi opri să spun ce gândesc dar voi fi mult mai selectiv cu locurile unde vorbesc. O să îmi aleg cuvintele mai cu grijă dar nu pot opri trolii. E treaba fiecăruia să gândească pentru el. Nu luați de-a gata nimic de pe internet și dacă vreți punctul meu de vedere, scrieți-mi direct pe contact at buhnici.ro

Ultimele articole

Articole recomandate

277 Comments

  1. Salut!Am inteles indemnul tau si nu mi se pare amendabil apropo de celulita si de sotia ta pe care o felicit de cum arata si asta pentru ca nu sunt frustat.Majoritatea celor ce vorbesc dispun de internet dar nu dispun de creier!

    Acum cativa ani am vazut o tipa cu niste picioare superbe vazute din fata dar din spate avea celulita masiva ca aproape am avut o senzatie involuntara de voma.Acum fetele pot merge unde vor chiar daca-s cu celulita masiva dar sa-si acopere cu o vestimentatie corespunzatoare partea afectata.
    Daca eu am un fetis si-mi plac fetele care au fata de minore sunt bolnav sau ceilalti care comenteaza sunt smintiti?Eu cred ca toti/toate care au putina inteligenta nu s-au simtit vexati/e de indemnul tau.Atentie la prostii moderni care calaresc emotia!

    • Dacă ai un fetis si îți plac fetele care au fata de minore sigur ai ceva probleme, da. Caută un psiholog.
      Așa cum tu “aproape ai avut o senzatie involuntara de voma” atunci când ai văzut niște celulita, aceeași senzație am experimentat și eu citind acest comentariu. Sunt tare curioasa sa îți aflu vârsta. Cum ai trecut tu prin viata “suportând” sa vezi celulita femeilor. Cea de pe corpul bărbaților nu îți provoacă aceeași stare?
      Dacă tipa de care zici avea totuși picioare superbe din față, bănuiesc ca nu era obeza.

      “ Acum fetele pot merge unde vor chiar daca-s cu celulita masiva dar sa-si acopere cu o vestimentatie corespunzatoare partea afectata.”
      Pe bune? Partea afectată? Cam cât de informat esti pe acest subiect? La un simplu search poți afla ca 80-90% din femei au celulita, iar tratamentele disponibile au un efect ce ueste in mare parte temporar. Vorbim despre libertate, dar femeia trebuie sa își acopere “părțile afectate”. Superb. Hijab-ul e ok? Sa ne acoperim din cap pana in picioare, măcar așa nu aveți ce sa mai vedeți.
      Poate o sa va schimbați părerea cândva.

  2. Corectitudinea politică a acaparat majoritatea Vestului, iar fenomenul fat-phobia e cam la fel de extins, mai ales prin America, sursa tuturor excrescențelor astea cancerigene de influență leftistă, de regulă. Văd că a ajuns și pe la noi. Grozav. În fond, era de așteptat având în vedere că social media e un cancer purulent care împrăștie idioțenii de genul.

    Corect, supraponderalitatea e o problemă de sănătate. Lipsa de interes față de estetismul corpului tău / sănătatea alimentației sunt alte probleme. Dar corectarea problemelor astea necesită ceva efort. E mult mai ușor să ridici stindardul leneviei intelectuale care e ideologia leftistă a corectitudinii politice. Mult mai ușor să te ofensezi când cineva te face gras sau că nu ești în formă decât să admiți că ai o problemă și să muncești ca să o repari.

    Și toată treaba asta apare ca urmare a faptului că nu mai avem așteptări suficient de mari de la oameni. Ne mulțumim cu prea puțin de la noi și de la ceilalți. Idei de genul „fat people are beautiful too”, care în timp s-a extins la „fat people are beautiful and healthy too” pentru că nu a fost combătută la timpul ei.

    Social media produce idioțeniile și mass-media le înfulecă și le promovează. Cam asta e problema. Oricum, câteva generații de acum încolo, societatea o să fie din ce în ce mai acaparată de corectitudinea politică, cenzură și politica ofensării. Frumoasă lume în care să trăiești :)

  3. Da,George,sunt absolut de acord cu tine și te încurajez să spui și de acum încolo, franc și deschis, ceea ce gândești. Dacă adevărul deranjează, cum știm cu toții, nu au decât să latre la lună.

  4. Draga George nu mai da vina pe algoritm tata… si nici pe sistem. Daca erai baiat destept ramaneai la it ul tau, in rest ti ai cam luat-o fix de la acelasi algoritm pe care il folsesti sa iti promovezi lucrurile. Nu mai e bun acum?

  5. Sa faci un rau cuiva este atat de usor. Hai sa vedem cat de greu se poate face un bine. George, gurile rele stau la orice colt de strada gata sa te surprinda. Lumea mai are de invata si nu numai

  6. Nu sunt o mare admiratoare dar cred ca mesajul tău a fost înțeles greșit. Dar cum în România fiecare înțelege ce vrea și cum vrea asta e rezultatul. Eu sunt mama de 2 copii destul de mari și sincer nu ma dau pe una de 20. La 44 de ani arat ca una de 20 fără a fi modesta. Daca nu mar trăda un pic ridurile de pe fata nu cred ca cineva mi-ar da vârstă pe care o am. Da na … când scandalul e în floare , când doar prin scandal putem ieși în fata și doar asa ne ridicam asta e rezultatul. Da sunt de-acord unele domnișoare sa se mai ducă și le la sala înainte sa își etaleze șuncile și celulita . Viata faina

  7. George, cred că și noi, grașii, suntem conștienți de felul în care arătăm.

    De asemenea, te asigur că suntem conștienți și de felul în care supraponderabilitatea ne afectează sănătatea.

    Nu toți vrem să ne irosim ore bune din viață mergând pe la sală și numărând calorii. Dacă o facem, vrem să o facem fiindcă vrem noi, nu fiindcă se pune presiune pe noi.

    Nu am nevoie ca dumneata să îmi tot amintești ce știu deja. Nu ți-a cerut nimeni sfatul.

    Cred că nesimțirea, prostia și lipsa de educație sunt probleme mult mai mari.

    Eu la mare mă duc să mă relaxez, să stau la plajă, nu să mă uit în jurul meu și să judec deciziile în materie de nutriție a celorlalte persoane.

  8. Dude..ce fag esti..nu aprobi comentariile care nu sunt in asentimentul tau? rusiniicaaa..tot ce zisesem era ca ai dat-o de gard, man up si own it..dar se pare ca nu..

Leave a reply

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.