Maşini ieftine de la bulgari

La Ştiri fac tot posibilul să condensez informaţia, pentru că studiile arată că telespectatorii obişnuiţi se cam plictisesc după un minut şi treizeci de secunde. Aici îţi pot oferi un plus de informaţii care nu au „încăput” pe post. Înainte de orice aruncă o privire pe reportajul realizat de mine la… ai ghicit bulgari pe care îl găseşti şi pe www.protv.ro.


De acum, probabil te gândeşti să pleci cât mai repede să îţi iei şi tu plăcuţe de înmatriculare în chirilice, însă trebuie să înţelegi că e ca la operaţie. Eu îţi explic variantele şi tu trebuie să alegi. O afacere rămâne o afacere bună atâta timp cât ştii cât te ţine plapuma.Să începem.Înainte de orice, fă-ţi calculele. În cazul în care nu îţi permiţi mai multe plimbări pe Ruse ori Varna, trebuie să ştii de la început câţi bani ai disponibili şi ce maşină îţi permiţi. Mai întâi frunzăreşte site-urile nemţeşti de maşini. Cel mai bun e www.mobile.de. În josul paginii de început vei vedea un link pentru versiunea în engleză, pentru că mă gândesc că nu prea vorbeşti germana. Dacă nu ştii cum aduc „samsarii” maşinile din Germania, te voi învăţa într-un alt pont destul de curând cum să o faci pe cont propriu şi să rămâi cu bani în buzunar. Fă-ţi o idee despre cât costă maşina la plecare şi apoi adaugi aproximativ:- 500-800 euro cheltuieli cu acte şi transport până acasă +- cel puţin 500 euro comisionul intermediarului +- alte 350-450 euro pentru înmatricularea în BulgariaÎn momentul ăsta trebuie să cam ştii pe ce preţuri te bazezi ca să nu fii pradă sigură în faţa bulgarilor din parcurile auto. Când vine vorba de români au tendinţa de a exagera preţul. Exersează calculul pe câteva maşini ca să îţi faci o idee.Să spunem că eşti pregătit şi ai plecat la bulgari. Poţi încerca la Ruse ca să vezi câteva „AVTOKîSCIA”. Cele mai mari sunt însă spre Varna şi Sofia, dar cine ştie de unde sare iepurele. Este bine să ai cu tine pe cineva care vorbeşte bulgară. Puţini înţeleg acolo o limbă străină – engleză ori română. Sfatul meu este să nu îţi faci prea mult curaj la maşini mai noi. Evită în special VW Passat, Mercedes şi BMW. Astea sunt cele mai furate în Bulgaria. Orice maşină ai alege, ia seria şi verific-o la noi la RAR şi Poliţie înainte de cumpărare. În plus cere să vezi toate documentele de provenienţă, inclusiv facturi, asigurări, carnet de service sau TUV din Germania. Sună deja a sperietoare, dar e mai bine să fii paranoic şi cu bani în buzunar decât pe dos. Ideea este să îţi păzeşti bine bani ca să ajungi acasă cu un chilipir adevărat.Vei obţine un preţ bun raportat la valoarea maşinii în cazul unor autoturisme EURO2 sau 3, adica de la 4-5-6 ani şi mai vechi. Vorba vine, vechi, pentru că din Germania pleaca maşini de 8 ani impecabile, chiar şi cu un kilometraj de sub 100.000 km, cu interioare ce arată a nou la 1.000-2.000 de euro. Spre exemplu, la un BMW 320 pe benzină din 1996 vei economisi astfel la taxa de prima înmatriculare chiar şi 5.000 de euro. Ca să te orientezi. cei de la automobiletv.ro au făcut un calculator eficient de taxe. Îl găseşti aici.După ce te-ai lămurit ce maşină vrei, începi negocierea. Bulgarii sunt pregătiţi să lase la preţ în jur de 200 LEVA (aproximativ 100 EURO – cursul oficial este la 1,94 – 1,95 LEVA pentru 1 EURO). Tot dealer-ul (în cele mai multe situaţii) te poate ajuta cu înscrierea acolo. Aici începe partea cea mai sensibilă a lucrurilor.În primul rând maşina trebuie să ajungă în proprietatea unui cetăţean bulgar pentru a fi înmatriculată în Bulgaria. Logic. Odată ce l-ai găsit trebuie să faci la acceaşi vizită la notarul bulgar următoarele acte:- contract de vânzare-cumpărare a maşinii din parcul auto cu bulgarul cumpărător,

– contract de comodat sau procură de folosinţă pe termen nelimitat prin care bulgarul îţi încredinţează maşina,

– contract de vânzare-cumpărare pentru aceeaşi maşină cu tine cumpărător şi bulgarul vânzător;

Aici este tot secretul. Maşina îţi aparţine în caz de orice printr-un act notarial inatacabil cum este contractul de vânzare-cumpărare pe care îl păstrezi pentru eventualitatea absurdă în care bulgarul radiază maşina sau o declară furată. În schimbul atenţiei de aproximativ 300-400 euro, bulgarul înmatriculează maşina pe numele său în baza primului contract şi îl ţine pe cel cu tine cumpărător „la saltea”. Îţi va pretinde, pâna la 31 ianuarie în fiecare an, o mică atenţie şi impozitul anual din Bulgaria pentru maşina pe care o ţine pe numele lui . În faţa organelor statului tu vei arăta procura maşinii, talonul bulgăresc, cartea verde obligatorie şi rovinieta.

Actele la notarul bulgar se fac repede. Cu relaţii şi o şpagă obţii plăcuţe de Bulgaria într-o zi. În mod normal se fac în aproximativ 5 zile. Oricum nu te aştepta să pleci cu maşina în aceeaşi zi.

De aici mai departe, devii şofer şi umbli cu atenţie să nu fii înjurat drept bulgar, dar te bucuri de bănuţii care ţi-au rămas în buzunar.

MARE ATENŢIE !

METODA DESCRISĂ MAI SUS MI-A FOST RELATATĂ DE ROMÂNI ŞI BULGARI CARE AU APLICAT-O CU SUCCES PÂNĂ LA ACEASTĂ DATĂ. EU NU ÎŢI POT GARANTA CĂ VA FUNCŢIONA 100% ŞI TE AVERTIZEZ CĂ ESTE LA LIMITA LEGII.

Ultimele articole

Articole recomandate

11 Comments

  1. Inmatriculam masini pe firma proprie in Bulgaria.
    George Buhnici: Acest mesaj constituie reclamă. Vă rog să mă contactaţi dacă doriţi să vă faceţi reclamă aici.

  2. Eu mi-am inmatriculat acolo masina. A costat 500 de euro cu totul (fara drum :P ).Am ajuns intr-o dimineata acolo..vorbisem in prealabil cu omul..si in aceeasi zi..seara,pe la 7 am plecat inapoi in Romania. Problema ar fi ca anual trebuie sa mergi pentru revizie.

  3. salut…vreau sa mi cumpar si eu o masina din bulgaria…ma intereseaza daca bulgarul o radiaza, pot sa o inscriu in romania…si as mai vrea sa stiu daca asigurarea lor este valabila in romania…multumesc

  4. salut eu vreau sa o inmatriculea in romanai masian ce acte imi trebuie stie cineva? am actele masinii si contract de vanzare cumparare pot merge cu astea la RAR. SAU UNDE TREBUIE?sau imi mai trebuie si alte acte?de la circa financiara a bulgarului pe langa procura si act de vanzare cumparare????

  5. Am firma in Bulgaria.
    Ofer masini 2nd hand inmatriculate in BG la comanda,la pret bun precum stiti.
    Taxa pentru mine este minimala.
    Totul este legal,eu fac toate actele.
    Ofer contract de inchiriere care protejaza ambele parti.
    Contractul poate fi semnat intre persoanele fizice sau intre persoana fizica si firma mea,depinde de dorinta voastra.
    Sau varianta de mai sus.
    Pentru mai multe detalii ,va rog sunati la +40763830304 sau scrieti la tulcha@abv.bg
    Garantez dar si cer seriozitate

  6. Salut George,
    Nu stiu daca iti mai aduci aminte de mine. Ne-am intailnit atunci cand ai fost arestat la bulgari pentru acel „reportaj” si dupa aceea ai filmat un material la Giurgiu pentru „Stiri” referitor la inscrierea masinilor in Bulgaria. M-ai numit atunci te citez ” un mic descurcaret local”. Am si eu nevoie de acel material. Crezi ca poti sa ma ajuti sa il gasesc undeva? Am tot incercat si nu am reusit sa dau de el. Mersi. Daca vrei o sa-ti las un nr. de mobil sa mai stam de vorba.

  7. Pentru toți romani care au mașini inscrise in bulgaria
    -revizia tehnica ptr ori ce mașină cu nr străin inclusiv bulgar se face la RAR pe 2 ani si costa 170 lei
    -asigurarea , numai pentru mașinile cu nr bulgar se poate face si in romania-campina
    Totul este legal- 0727944419.

Leave a reply

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.