Cum aduc o maşină din Germania – Partea2

autohaus.jpgA venit timpul să continuăm succesul părţii întâi din serialul „Cum aduc o maşină din Germania” cu partea a doua din care vom afla ce autoturisme merită să alegem din oferta constantă de peste 1.000.000 auto second hand aflate în ofertă prin autohaus-urile din Germania.

Unii vor zice, de ce autohaus? Poate vreau să iau de la un particular. E şi asta o variantă, însă eu nu o încurajez pe scară largă, deoarece este greu să găseşti un particular care îşi vinde personal maşina. Majoritatea aleg să le vândă prin autohaus. Particularii mai au două probleme. De obicei cer mai mult decât preţul pieţei şi nu stăpânesc foarte bine mecanismul birocratic de transfer al proprietăţii maşinii. Adică mersul hârtiilor. Sfatul meu este că dacă găsiţi totuşi un chilipir la un particular să puneţi rapid mâna pe el, că actele se rezolvă, chiar dacă ceva mai lent decât printr-un autohaus. Însă despre actele necesare într-un episod viitor.

Bun. Acum să vorbim despre alegerea maşinii unei maşini la mâna a doua care să ne ofere cel mai bun raport calitate/preţ. Spuneam în partea întâi că trebuie să ştii exact ce bani ai la dispoziţie ca să afli ce îţi permiţi. Azi îţi spun că trebuie să mai ştii exact ce vrei de la maşina pe care o cumperi. Să o luăm cu exemple. La 4-5.000 de euro poţi găsi un VW Polo de 3-4 ani dar şi un Opel Astra G Kombi sau un Ford Focus Turnier la aceeaşi vechime. Pentru o maşină de oraş cel mai bun e primul. Pentru o familie, o persoană activă sau dacă ai constant nevoie să cari ceva – să zicem că te-ai apucat de construit o casă – soluţiile mai bune sunt a doua şi a treia pentru că sunt break-uri. Te încurajez să cumperi un break pentru că sunt cele mai multe disponibile în Germania şi asta nu pentru că sunt nemţii nebuni. Spaţiul suplimentar este mană cerească atunci când ai de cărat un frigider, o mobilă, bagaje multe în concediu sau 20 de blocuri de BCA., iar la multe modele arată chiar bine portbagajul. Unde mai pui că se şi doarme bine în doi când rabatezi scaunele din spate. Vorbesc din experienţă. Aşa că renunţă la fiţa care spune că formatul sedan/berlină/limuzină arată mai bine. E păguboasă şi prea puţin adevărată.

Motorizarea pe care ar trebui să o alegi când cumperi la mâna a doua este motorina. Însă şi asta depinde de câţiva factori. 95% din maşinile second pe motorină care se revând în Germania au peste 120.000 km. Multe sar de 200.000 km. Nemţii cumpără un diesel numai dacă au de gând să conducă cel puţin 30.000 km pe an timp de 3-4 ani, pentru că altfel nu devin rentabile, iar nemţii sunt obsedaţi de rentabilitate. Unii fac naveta zilnic peste 200 km şi aşa se adună chiar şi 50-60.000 km/an. Pe autobahn e treabă de o oră şi jumătate pe zi. Nu înseamnă neapărat că maşinile sunt gata de casat după 4 ani. Motoarele moderne pe motorină sunt proiectate să funcţioneze fără intervenţii majore peste 350.000 km. Unele ajung la 500.000, am găsit oferte şi cu 1.000.000 km la bord. Cel mai bun raport preţ maşină second/kilometraj îl obţii la peste 100.000 km aşa că orientează-te acolo. Nu te lăsa amăgit de ofertele din târg de sub 100.000 km la bord. 99% sunt false. Te voi învăţa cum să le depistezi într-un alt episod.

La preţuri mai bune decât pentru maşinile pe motorină sunt cele pe benzină. Nemţii cumpără în general benzinare pentru drumuri scurte şi mai rar ies cu ele la drum lung. Rulajul obişnuit este pentru ele 15-20.000 km pe an. De cele mai multe sunt modele din clasa mică şi compactă – Opel Corsa, Astra, VW Polo sau Golf, Ford Fiesta sau Focus. Au aparţinut fie unei femei, unui tânăr fie unui bătrân şi sunt bine întreţinute în general. Problema lor este că valoarea de revânzare, când te vei fi săturat de maşină, va fi mică, deoarece mitul motorinei a prins şi la noi bine de tot.

Dotările pe care ţi le recomand: aer condiţionat obligatoriu, dar nu climatizare automată – climatronic (o dată defectat e scump de reparat), tapiţerie textilă (pielea este ca o pedeapsă rece iarna şi fierbinte vara), cutie automată dacă vei merge mai mult în oraş şi manuală în rest. Ţine în vedere faptul că transmisia automată consumă un litru sau doi în plus faţă de cea manuală.

Cele mai bune opţiuni la 3-4 ani vechime în funcţie de banii din buzunar ar fi în ordine astea.

4.000-5.000 EURO – Opel Corsa, Astra, Ford Focus, VW Polo, Golf4, Renault Clio, Peugeot 206

5.000-6.00o EURO – aceleaşi maşini ceva mai noi, într-o stare mai bună şi mai bine dotate, Renault Laguna, Peugeot406

6.000-7.000 EURO – Ford Mondeo, VW Passat

7.000-8.000 EURO – Volvo S40 sau V40, VW Golf, Passat mai noi

8.000-9.000 EURO – variante din cele de mai sus la 2-3 ani cu dotpri bune şi bine întreţinute.

9.000-10.000 EURO – BMW seria3, Audi A4, Mercedes clasa C

de la 10.000 EURO în sus, cele mai bune de mai sus în stare excepţională.

În episodul următor plecăm în Germania să ne cumpăr maşina. Vă spun cum călătorim la dus şi întors, ce zonă din Germania alegem pentru preţurile cele mai bune, cum verificăm maşina, cum comunicăm şi negociem cu neamţul, ce acte facem şi unde, ce tip de autohaus-uri periculoase evităm.

Ultimele articole

Articolul precedent
Articolul următor

Articole recomandate

100 Comments

  1. salut george pe mine ma intereseaza un suv din germania mai exact un chevrolet poate si altceva problema este ca il vreau peste 3-4 luni 12000euro si 19000euro….

  2. felicitari pentru Blog,vreau sa merg in germania sa imi iau o masina la 2000 de euro,ce taxe vamale sunt de platit cat costa estimativ drumul,mai precis la ce pret ar ajunge masina pana as ajunge cu ea in Romania.sa vad daca ies mai bine daca o iau de aici.multumesc

  3. Felicitari George!
    foarte buna initiativa ta dar, sper sa apreciezi si cateva critici:
    1. „aer condiţionat obligatoriu, dar nu climatizare automată – climatronic (o dată defectat e scump de reparat)”.
    Iata un sfat prost pe care-l dai. Comfortul, pe care ti-l da climatizarea automata, este NET superior reglarilor continue de la clima manuala. Cel mai intalnit defect la sistemul de climatizare este pierderea de freon care are aceleasi cauze si se remediaza la fel pentru ambele sisteme (manual sau climatronic). Apropo, cate climatronice defecte ai vazut?cat a costat reparatia?
    2.”Te încurajez să cumperi un break pentru că sunt cele mai multe disponibile în Germania şi asta nu pentru că sunt nemţii nebuni. Spaţiul suplimentar este mană cerească atunci când ai de cărat un frigider, o mobilă, bagaje multe în concediu sau 20 de blocuri de BCA., iar la multe modele arată chiar bine portbagajul. Unde mai pui că se şi doarme bine în doi când rabatezi scaunele din spate. Vorbesc din experienţă. Aşa că renunţă la fiţa care spune că formatul sedan/berlină/limuzină arată mai bine. E păguboasă şi prea puţin adevărată.”
    Alt sfat neinspirat pe care-l dai. De cate ori ai vazut pe Autobahn break-uri care duc frigidere, mobila, blocuri de BCA? Majoritatea au o singura persoana. Break-urile se cumpara din cu totul alte motive.
    De cate ori in ultimii 5 ani sa zicem ai carat un frigider, mobila sau BCA cu break-ul tau? Se stie ca toate magazinele serioase au transportul inclus la asemenea achizitii.
    La toate berline-le serioase bancheta spate se rabateaza fractionat si dormi exact ca in break, numai ca ai picioarele acoperite de capota de portbagaj. Si nu in ultimul rand arata mult mai elgant o berlina. Break-urile sunt pentru firme, aprozaristi, florarii etc. Cand voi vedea cancelarul german0/presedintele SUA/premierul Italiei ca se da jos dintr-un A8/S klasse/orice break, probabil ca break-ul va arata intr-adevar mai bine. Ar mai fi 2 argumente contra Break, dar, oricum e prea lung comentariul si nu vreau abuzez.
    3.”Motorizarea pe care ar trebui să o alegi când cumperi la mâna a doua este motorina.”
    Asta este un alt sfat gresit. Depinde cati km/an faci cu masina pe care vrei s-o cumperi. Trebuie sa tii cont de faptul ca majoritatea consumabilelor si pieselor de la diesel sunt mai scumpe, reviziile se fac mai des, probabil si reparatiile si atentie la calitatea uleiului si motorinei. Motoarele diesel sunt pretentioase la acest aspect. Pretul unuei masini diesel este mai mare decat varianta ei pe benzina. De cealalta parte a balantei trebuie pus pretul mai mic al motorinei si consumul mai mic al motorului diesel, deprecierea mai mica in cazul revanzarii. Pe scurt, daca nu faci mai mult de 15000 km/an se recomanda benzina.
    Deocamdata atat, inca o data felicitari pentru initiativa ta.

  4. Buna, ma intereseaza sa-mi cumpar un opel vectra din germania cam la 3000-4000 de euro, as gasi la bani astia din 2004?f interesant sait-ul george.Astept un sfat

  5. imi place, intamplator am citit aceste corespondente, vreau sa iau baiatului meu o masina, as fi incantata sa primesc un semn de la tine, un mail sau telefon.
    multumesc foarte mult.

  6. Pe cat de interesante mi se par articolele imi dau seama ca din ianuarie 2008 lucrurile s-au schimbat foarte mult.

    M-ar ajuta mult un update in sensul asta, mai concret: as putea gasi acum un Golf IV pe motorina la 3.500 – 4.000 de euro? Si cam cat m-ar mai costa inmatricularea si restul actelor ulterior?

    Multumesc anticipat pentru raspuns.

  7. sunt instalator , as dorii sa stiu ce masina as putea lua din germania , la cel mai bun raport calitate pret , deasemenea trebuie sa stii ca nu cunosc germana ci doar putin engleza , ma poti ajuta ?
    tu personal aduci masini ? mersi frumos

  8. Noroc George Buhnici, as dori sa cumpar pentru sotie un auto de mic litraj gen 1200-1400cm3 , nu cunosc limba Germana, ma descurc cu Engleza cat de cat, vrei sa-mi descrii in mare cum pot proceda?
    Prefer sa caut doar masini bune nu ce se ofera pe site-uri (multe-s avariate), ma intereseaza cum pot proceda, cat ma costa drumul daca apelez la samsarii care se duc dupa masini (din auzite 120 euro) si acolo cum aleg si cum fac actele, daca am posibilitate sa testez masina inainte de a o cumpara (ma refer la defecte) si in cazul in care e ok ce taxe de rovigniete sau taxe de drum se mai platesc…pentru 1500 km ,gasesc suficiente statii peco pe drum sau e nevoie de canistre…
    Te rog deasemeni daca ma poti indruma spre un site… ,as vrea sa stiu cu lux de amanunte la ce ma pot astepta.Cat se mai negociaza…

    • @Florin – fără supărare, dar ai deja răspunsuri la toate aceste întrebări în serialul pe care ai început să îl citești. Informații personalizate dau în măsura timpului. Nu prea am însă timp liber zilele acestea.

Leave a reply

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.