VIDEO – Sony Xperia M5 – Îți ajung banii și de o vacanță în Bulgaria

Sony_Xperia_M5_Review_buhnici

Asta dacă îți iei un M5, Xperia M5, în loc de un Z5 Premium. Sigur, nu e cel mai nou și nici cel mai deștept. Arată însă ca un Z2 sau Z3 sau chiar Z5 și s-ar putea să fie mai rezistent decât unul. iar dacă tot vine sezonul, de ce să mai porți grija telefonului. Poți face liniștit poze sub apă și nici nu va intra nisip sub carcasă. Cel puțin așa promite Sony.

Mie mi-a plăcut. E bine construit și nu mă deranjează că are rama din plastic și nu din aluminiu. Dimpotrivă, atunci când îl scapi, și sigur îl vei scăpa la cât de alunecos este, șansele să se spargă sunt o idee mai mici. Aș recomanda totuși o carcasă de protecție și pentru acesta.

Știu discuția, de ce ți-ai lua un telefon frumos dacă tot îl acoperi cu o carcasă. Răspunsul e la tine.

M-a surprins faptul că este dotat cu un procesor MediaTek, Sony obișnuia să folosească doar Qualcomm. Probabil cererea e mai mică pentru acest dispozitiv. E rapid, fluid, și plin de aplicații de la Sony. Da, chiar și în meniul camerei foto poți descărca aplicații pentru anumite funcții și pe care le vei îndrăgi alături de camera frontală de 13 Megapixeli și de cea principală care numără nu mai puțin de 21 de Megapixeli.

Așadar, review-ul complet e mai jos. Cu plăcere! :)

Ultimele articole

Articole recomandate

170 Comments

  1. Sony sunt penibili la soft, cel putin pe modelele M.
    Cu mine au terminat-o de la M (primul) care n-a primit Kitkat deloc, desi telefonul a fost lansat in august si kitkat in noiembrie, practic ei au abandonat telefonul in mai putin de 6 luni de la lansare.

  2. Salut George !! As dori sa mi cumpar un telefon..Am de ales intre iphone 6s htc 10 sau s7 .As dori un telefon pentru minim 2 ani .La samsung nu prea imi place touch wiz si intarzierea update-urilor.Astept sfatul tau si alte optiuni in privinta asta.Multumesc

  3. Buna ziua. Am o mare rugaminte, de fapt un sfat: ce telefon consideri, din punctul tau de vedere, de ales intre Lg G4 si Huawei P8. Sau poate in jurul sumei de 1500 lei sa existe o alta alegere mai interesanta? Multumesc.

Leave a reply

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.