TELEFOANE IEFTINE ȘI MAI BUNE? DA. CU AI!

Inteligența artificială va transforma ireversibil telefoanele ieftine mobile, indiferent cum aleg să o denumească producătorii. Vestea bună e că revoluția a început de ceva timp și vine rapid pe toate telefoanele. Astăzi am un exemplu despre unul din modurile cele mai folositoare în care o vom folosi.

Fotografia computațională sau cu inteligență artificială cum îi mai spunem acum, va schimba definitiv telefoanele mobile și cu puțin noroc le va aduce înapoi la niște prețuri mai omenești adică, sper eu sub 800 € sau chiar 600 cât costa un iPhone 4 acum aproape 14 ani. Acesta a fost telefonul care anunța sfârșitul industriei camerelor foto compacte.

Era cel mai frumos și mai bun telefon din lume, care făcea cele mai tari poze și ne-a convins că nu avem nevoie mereu după noi de o conservă, cum se mai numeau aparate ca Sony Cybershot care au făcut o carieră incredibilă și vcare cred că încă mai așteaptă de ani de zile prin sertare să fie scoase la lumină. Tot în 2010 se lansa Instagram, această gaura neagră unde ajung toate pozele vedetelor reale sau închipuite. Atenție, am spus poze, nu fotografii.

Pentru fotografii profi, încă mergem la fotografi încă… nu-i așa? Foarte probabil, dar nu pentru cameră sau obiective ci pentru talentul la încadrare, lumină și așa mai departe. Cei ca mine se vor mulțumi însă cu pozele de zi cu zi care devin însă incredibil de bune.

Și așa ajungem la pozele făcute de mine. Iar eu nu sunt nici fotograf și nici nu am folosit vreun soft pentru a le îmbunătăți. Totul se întâmplă în acest telefon care se lansează la sub 4000 de lei în versiunea full de stocare și memorie. Este un Honor 200 Pro. Nu știu de la ce vine 200 dar acesta nu este un Pro… pe hârtie. Pe scurt, avem un telefon tipic de 199 de grame, cu un ecran de ultimă generație de 6,78 de inci. Bateria de 5200 de mAh se încarcă la 100W și e din silicon carbon ca pe Magic V2, cel mai subțire pliabil.

Apropo, nu vine cu încărcător în cutie, așa că poate arunci un ochi pe GB.ro pentru că noi le avem pe cele mai bune. Pe bune.

Dar să revenim la spațiul eliberat de această baterie a fost folosit pentru o răcire masivă prin vaporizare. Nu știu dacă era absolut necesar pentru că avem un procesorul Snapdragon 8s Gen 3 pe 4nm care nu este vreo bestie deși niciun Android nu se mai blochează de ani de zile. E bine însă că are standard 12 GB RAM și 512GB stocare.

Nu am vorbit degeaba despre telefoane ieftine. Ce vei vedea aici pe Honor 200 Pro funcționează și pe versiunile mai accesibile care încep de la 350 de euro. Diferențele sunt doar la mărimea senzorilor sau cât zoom fac.

Să revenim la acest Honor 200 Pro. Teoretic, avem în față încă un telefon mediu din 2024 cu ambiții de flagship, care arată bine dar nu e vreo revoluție. Sau este? Eu zic că este pentru că abia acum ajungem la partea importantă.

Avem patru camere la bord. Una mare de 50 de mpx pe față, încă două de 50 pe spate pentru camera principală și zoom plus un 12 mpx pentru camera ultra largă și macro. Toate sunt stabilizate optic și digital, sunt clare și… corecte. Două dintre ele devin însă spectaculoase când activezi filtrele Harcourt pentru modul portret adică cea principală și cea care merge până la 2.5x.

Practic Honor a bătut palma cu unul dintre cele mai celebre studiouri de fotografie, care au făcut unele dintre cele mai celebre fotografii cu personalități și le-au integrat peste un milion de fotografii în algoritmul lor foto.

Adică ai un fel de chatgpt pentru poze care iau ce a capturat telefonul și îți ridica poza la nivel de fotografie. Direct din telefon ies poze ca asta, asta sau asta. Fără edit, fără nimic.
Colaborarea cu studiourile Harcourt din Paris aduce modurile de portret îmbunătățite AI (Vibrant, Color și Classic).

Pe telefon mai este o bucată de soft care merită atenție. Magic Portal un AI în telefon care îți permite să faci chestii intuitive cu mesaje, texte și fotografii. Am făcut deja o demonstrație la CuriosITy Summit cu Magic Portal pe un Magic 6 Pro și voi reveni cu un test complet pentru aceste funcții care sunt de acum și pe 200 Pro.

Apropo, unde nu am filmat cu 200 Pro, am folosit un Magic 6 Pro dar cu o lavalieră. Mi se pare bună filmare dar sistemul de noise cancelling face sunetul să sune puțin metalic.

Cam atât pentru astăzi dar dacă ești încă aici, ajută acest clip să ajungă la mai mulți oameni cu un like, share sau comment. Ne revedem curând.

Și dacă tot suntem la final, mai am un disclaimer. Deplasarea la Paris a fost sponsorizată de Honor, însă review-ul ne aparține și nu ni s-a cerut să spunem ori să cenzurăm ceva, pentru că oricum nu trimitem review-uri spre aprobare așa cum nu am făcut-o pentru niciun producător de telefoane.

Ultimele articole

Articole recomandate

Leave a reply

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.