Mă chinui de vreo trei ani să îl aduc pe tata în fața camerei la un IGDLCC. Într-un final a aceptat într-o dimineață, cu gândul la toate treburile pe care le face de obicei prin grădină și înainte să luăm micul dejun. A venit, s-a așezat pe scaun cu mici emoții și a început să îmi povestească cum a fost viața lui când era tânăr. Pe vremea când internetul nici nu era în imaginația puținilor oameni care l-au inventat, și țigările erau monedă de schimb în război.
A povestit cum a construit Transfăgărășanul, și cum oamenii, deși mai puțini învățați, erau mai uniți atunci. Cum stima și respectul erau câștigate și menținute o viață întreagă, iar oameni corecți erau și atunci greu de găsit.