Categorie: CRYPTO-VINERI LIVE

​ @CryptoVineri 54 – Urșii spre 35$k, legi crypto în România, Upgrade Maiar Farms și probleme-n Canada

Începem această ediție, ca de fiecare dată cu același mesaj: NU investi decât banii pe care ești dispus să îi și pierzi! Ai văzut cât de mult poate fluctua toată piața de Crypto în mai puțin de o zi, și dacă nu stai geană cu ochii pe grafice riști să pierzi și jumătate din ce ai ”băgat” săptămâna trecută. Aici nu dăm sfaturi și ponturi despre ce să cumperi ci cum să te informezi și analizezi evenimentele externe care influențează domeniul Crypto și chiar și bursa.

Bun, acestea fiind spuse, de mai bine de un an încoace, ce se întâmplă până la urmă cu piața de crypto? Toată lumea vrea un răspuns, mai ales cei care au investit masiv în ultima perioadă și acum sunt serios pe minus. Reăspunsul realist este că nu știm, unii spun că am fi în bear market, alții așteaptă să pompeze cine știe ce token revoluționar, iar alții s-au resemnat că nu pot intui nici măcar în ce direcție se îndreaptă piața, nici măcar de la o săptămână la alta. Trăim vremuri grele care vor pune la încercare toate monedele și token-urile inventate vreodată. Vom vedea peste cinci ani cine iese câștigător și cine nu.