300 de kilometri de autostradă continuă în România, iar eu, în loc să admir peisajul, am dormit. Și vă spun sincer: ăsta e cel mai mare compliment pe care i-l pot face autostrăzii A7. Am plecat de dimineață din Corbeanca cu treabă la Bacău, a condus Vlad, eu am moțăit pe locul din dreapta, mi-am mai făcut și treaba între timp, și am ajuns în două ore și jumătate. Pentru prima dată în viața mea am ajuns în Moldova relaxat.
Nu glumesc și nu fac ironie. Pentru mine chiar e o bucurie. Nici măcar nu simt nevoia să vă arăt autostrada în clip, pentru că nu are nimic spectaculos. Este pur și simplu o autostradă civilizată, corectă, normală, de undeva de pe planeta asta, pe care oamenii pot să își vadă de treabă cu viețile lor fără frica că vor ajunge la destinație mai puțin întregi sau deloc.
Autostrăzile nu sunt bune de condus. Sunt bune de dormit
Aici e ideea pe care vreau să v-o las în cap. Data viitoare când auziți pe cineva că vă spune ce mișto e să conduci pe autostradă, gândiți-vă un pic. Autostrada nu e distractivă la volan. Autostrada e genială pentru pasageri. E locul unde poți să dormi, să stai pe telefon, să răspunzi la mailuri, să îți vezi de viață.
Nimănui nu îi place, de fapt, să conducă pe autostradă. Toți vrem să dormim. Vlad, care a ținut volanul tot drumul, a rezumat perfect: i se pare șmecheră autostrada, dar i s-ar fi părut și mai șmecheră dacă avea un FSD ca să poată dormi și el. Asta e direcția în care mergem, iar infrastructura bună e prima jumătate din poveste.
DN2, drumul de care fugeam de fiecare dată
Ca să înțelegeți de ce sunt atât de entuziasmat, gândiți-vă la alternativă. Drumul pe care ar fi trebuit să mergem este DN2, pe care eu îl consider cea mai mare țeapă din istoria României. Are o bandă și jumătate, pentru că a doua jumătate e acostamentul, care legal nu e bandă, dar nimeni dintre cei care conduc acolo nu îl tratează așa.
Am condus pe el de două, trei ori și de fiecare dată când ajungeam în zona aia îl întrebam pe Vlad dacă nu vrea să preia el volanul. Nu îmi place deloc să conduc pe acolo. Trebuie să te tot tragi pe dreapta, oamenii îți dau flash-uri ca să te depășească, iar tu conduci cu adrenalina la maxim. Pe autostradă, azi, am râs, am glumit, nu am fost stresat, nu am fost agitat și nu am ocolit niciun accident în ultima clipă. Diferența nu e de confort. E de viață și de moarte.
Bucuria are și o tristețe în ea
Pe drumul ăsta mi-a rămas totuși un regret. O să pot ajunge mai des la bunicii mei, la mormintele lor. Mi-aș fi dorit ca autostrada asta să existe cât ei mai erau aici. Și mi-aș dori ca, în viața asta, să prind și părinții în viață tot la capătul unei autostrăzi. Ai mei stau la Brașov.
Teoretic, există o speranță: să vin pe A7, să fac stânga la Focșani sau la Bacău și să trec munții, pe la Oituz sau pe unde se va putea, tot pe autostradă. Practic, știm cu toții unde suntem.
Concluzia, pe scurt
- A7 funcționează. București, Bacău în două ore și jumătate, fără stres și fără sperieturi.
- Valoarea reală a unei autostrăzi nu e viteza, e timpul recuperat și siguranța. Poți dormi, poți lucra, ajungi întreg.
- DN2 rămâne dovada a ce înseamnă să nu ai infrastructură: o bandă și jumătate, flash-uri și nervi.
Așa că, dacă stați în Moldova, trebuie să știți o chestie: de astăzi, guvernul și puterea vă urăsc un pic mai puțin decât pe brașoveni. În Moldova există autostradă. La Brașov nu va fi prea curând. Voi pe ce drum din România refuzați să mai conduceți? Scrieți-mi în comentarii, sunt curios dacă DN2 chiar e campionul absolut sau aveți voi candidați mai buni.
