Asta e cea mai faină mașină pe care am condus-o anul ăsta și una pe care aproape că nu pot să v-o recomand. Nu e o contradicție, e un MINI John Cooper Works E. Nu m-am mai distrat atât de mult la un test de nu-mi aduc aminte când, și tot testul l-am făcut cu un pahar de sticlă plin cu apă în suportul de pahare, ca să vedem exact unde e limita. Hai să-ți spun pe cifre de ce o iubesc și de ce o urăsc în același timp.
Un MINI care nu vrea să treacă neobservat
Albastru Indigo Sunset, acoperiș roșu, oglinzi roșii, două dungi roșii pe capotă, grilă specifică John Cooper Works cu accente roșii pe bară și carourile de start-finish lângă grilă. Jante de 18 inch, etriere roșii vopsite din fabrică. Din profil are 3,86 metri, deci se parchează teoretic oriunde în București, adică aproape nicăieri, dar măcar are șanse.
Uite însă și primul indiciu despre ce urmează: jante mari, anvelope cu profil mic, ampatament scurt și undeva sub 1.800 de kilograme. La setup-ul ăsta, fizica nu negociază. Iar din spate lipsește un lucru care, pentru generația mea, e aproape blasfemie la un John Cooper Works: țeava de eșapament. Ține minte imaginea, că revenim la ea la final. Portbagajul are 200 și ceva de litri, adică geanta de sală și un rucsac, sau jumătate din cumpărăturile de sâmbătă. Dacă ți-ai luat MINI, probabil îți permiți să dai comanda în aplicație.
Interiorul: cel mai fain pe care l-am văzut anul ăsta
Scaune sport John Cooper Works din Vescin și textil, care țin foarte bine pe lateral, și o să ai nevoie de treaba asta. În centru, ecran OLED rotund de 24 de centimetri în diametru, prin care trece tot ce ține de mașină, plus head-up display în standard și un bord îmbrăcat în textil care în poze pare ciudat, dar pe viu arată excelent. Standard mai vin Harman Kardon, scaune și volan încălzite, acces fără cheie. Exemplarul din test are și pachetul XL, cam 3.080 de euro, cu plafon panoramic, scaune electrice cu memorie, navigație cu realitate augmentată și asistent de parcare.
Sunt patru locuri, dar în spate încap copii sau adulți pe care nu prea vrei să-i vezi a doua oară. Singura chestie la care am strâmbat din nas e numărul de butoane: pui piciorul pe frână, pornești, intri în experiența John Cooper Works, activezi go-kart, apoi dai în drive. Numeri singur câte apăsări faci până pleci de pe loc. În rest, inclusiv CarPlay e bine integrat, iar dacă vrei poți să rămâi în meniul rotund al mașinii și să tragi navigația din Waze în el, cu putere și baterie la vedere. La nivelul ăsta de calitate a softului, diferența față de mărcile chinezești se vede clar, iar partea de software și eficiență e exact zona unde europenii încă au avans.
Cifrele: 258 CP, 270 km reali și 41.427 de euro
Pe hârtie: 258 CP, 0 la 100 km/h în 5,9 secunde, 200 km/h viteză maximă, baterie de 49 kWh utili și 366 de kilometri autonomie oficială. Hai să nu ne mințim, 366 e o cifră de laborator. În oraș, cu stilul meu de condus, am coborât bine sub 300, iar cifra realistă la care să te aștepți e în jur de 270 de kilometri.
E suficient? Normal că e, dacă îți iei o mașină de genul ăsta știi deja că n-ai o baterie mare și o încarci acasă o dată la două, trei zile. Pe curent alternativ merge cu 11 kW, deci plin peste noapte, iar la rapid nu urci la 100, ci la 95 kW, ceea ce înseamnă sub 45 de minute pentru plin și cam 20 până la 25 de minute până la 80%. Prețul în configurația testată: 41.427 de euro cu TVA, după bonusul electric de 2.000 de euro, sau cam 447 de euro pe lună în leasing cu 20% avans. Culoarea singură costă 694 de euro. Scump pentru o mașină mică, ieftin pentru senzația de la volan, asta e părerea mea. La 41.000 de euro e clar că n-o iei pentru specificații, o iei pentru senzație, și dacă vrei să vezi cât te costă de fapt o mașină pe tot ciclul de viață, testul de 2 lei îți arată costul real.
Go-kart mode: aici e toată povestea
MINI vinde ideea de go-kart feeling de ani de zile. Pe electric e prima dată când am simțit că nu e marketing. În oraș nimeni nu folosește 0 la 100, folosește 0 la 50, iar la 0 la 50 mașina asta e instant: nu aștepți turații, nu schimbi trepte. Direcția e rapidă și directă, bagi volanul, te uiți și ai ajuns, nu corectezi și nu negociezi. Bateria e în podea, centrul de greutate e jos, mașina aproape că nu se înclină, e scândură. Mergi cu 50 și ai senzația că mergi cu 80.
Mai are și un buton de boost care îți dă 10 secunde să te faci de cap, iar senzația e mult mai intensă decât realitatea. Pe giratorii te lasă să o glisezi un pic, fața e împinsă și nu poate apăsa suficient pentru că n-are destulă greutate acolo. Important de reținut: nici în modul John Cooper Works controlul stabilității nu e complet dezactivat, electronica intră tot timpul. Nu e drift, dar la 35 sau 40 km/h simți cum se așează spatele după tine. Și da, paharul cu apă a supraviețuit giratoriilor.
Greutatea e cheia. E mai grea decât un MINI obișnuit, dar mult mai ușoară decât aproape orice altceva de pe stradă: dacă bagi încă trei oameni în ea, ajungi la greutatea unui Tesla Model 3. Deci se poate o mașină electrică ușoară și fun. Din păcate, dedesubt e mai puțină tehnologie BMW decât m-aș fi așteptat, iar despre asta am făcut deja un deep dive pe exact modelul ăsta împreună cu Alex Kozma, care a trăit cu mașina asta.
Consum, regenerare și mentenanță
Pe durata testului am adus-o destul de aproape de consumul altor mașini mai mari, doar că alea sunt mai grele, iar greutatea mică compensează aerodinamica inferioară. Parbrizul înalt care îți dă vizibilitatea aia exemplară penalizează la aerodinamică, dar la viteze mici rezistența aerodinamică nu contează mult, deci în oraș chiar consumi mai puțin decât o electrică mare cu baterie mare. În oraș, greutatea e un dușman mai mare decât aerodinamica, iar asta se simte și la revizii, și la reparații, și la anvelope, unde mașinile electrice au regulile lor.
Pro tip pentru regenerare: dacă iei piciorul din accelerație, ea curge. Treci în B și începe regenerarea, cu nivelul vizibil pe ecran, exact ca la BMW. Mentenanța e mai accesibilă, scapi de uleiuri și bujii, iar frânele țin mult mai mult decât la un MINI pe benzină. Și apropo de vechile John Cooper Works pe combustie: alea scoteau atât de multă căldură pe eșapament că te puteai pârli la păr dacă scoteai piciorul vara la prag. Aici nu ai problema asta.
Parcarea automată funcționează și chiar e deșteaptă: caută locul cu senzorii, nu mută camera degeaba, iar când găsește îți ia volanul și intră aproape din prima. Mi-a călcat puțin pe iarbă, dar a intrat. Cu condiția să găsești loc de parcare în București, evident.
De ce n-o pot recomanda: suspensia
Suspensia e reglată pentru circuit, iar pe circuit nu ai capace de canal și linii de tramvai. În București, fiecare denivelare ajunge direct în coloană și devine o decizie: o iei la pas sau o iei pur și simplu? La 30 km/h mă deranja deja pe mine, iar cel din spate riscă să dea cu capul de plafon. Eu m-am distrat cu ea. Omul din dreapta n-a ales asta. Copilul meu, din spate, m-a înjurat. O mașină de fun e fun doar pentru cine o alege.
Imaginează-ți 40 de minute dimineața cu un copil în spate, plus încă atât seara, peste gropi. Nu poate fi mașina de navetă și nu poate fi singura mașină a unei familii din oraș. Din ce am înțeles, suspensia urmează să fie refăcută, iar când apare versiunea nouă primul drum o să fie exact pe străzile de test din sectorul 1. Până atunci, condiția e simplă: singur sau cu cineva la fel de dispus la distracție, ca a doua mașină din casă sau mașina de duminică dimineața. Dacă vrei o electrică mică de oraș pe care o conduci zilnic fără regrete, Dacia Spring de 100 CP face naveta cu un leu pe kilometru.
Fun fără fum
Ține minte bara din spate, aia fără țevi. Până acum, genul ăsta de distracție venea la pachet cu ceva jenant: evacuări care pocnesc la semafor, turat pe loc prin cartier, fum, lumea se întorcea după tine și nu din admirație. John Cooper Works E îți dă distracția fără jena asta. Accelerezi în curbă și la semafor dacă vrei, vecinii n-o să te urască, iar copiii o să doarmă. Fun fără fum. Generația copiilor noștri o să ne întrebe de ce credeam că plăcerea de a conduce trebuie să facă zgomot. Care e, de fapt, legătura între zgomot și viteză?
Recapitulare: asta e cea mai fun mașină electrică mică pe care am condus-o. Are direcție, are șasiu, are zâmbet și are o suspensie care o scoate din lista de recomandări pentru 90% din prietenii mei. E pentru cei 10% care încă vor să conducă, nu să fie plimbați de mașină. Abonează-te dacă vrei să vezi dacă noua suspensie repară problema, că o cer la test în prima zi, și scrie-mi în comentarii cea mai denivelată stradă de testat din orașul tău. Până atunci, un sfat practic: nu pune cafea într-un John Cooper Works.
