Cum aduc o maşină din Germania – Partea3

Citeşte Partea 1 şi Partea 2 şi hai să plecăm în Germania.

De acum începi să te pricepi. După ce ai frunzărit site-uri precum www.mobile.de sau www.autoscout.de ajungi să îţi faci o părere despre cum stau preţurile. Aici sunt concentrate cam un milion de oferte. Ideea este ca regulat să alegi să zicem 10 maşini dintre cele din oferta care crezi tu că au un preţ bun raportat la dotări, an de fabricaţie etc. Evită în general prima şi poate a doua pagină cu rezultate. Preţurile acelea exagerat de mici sunt ţepe sigure. Chiar şi cele cu preţuri normale rişti să fie. Aşa că alege numai maşini oferite de autohaus-uri întregistrate pe site-ul de anunţuri de cel puţin un an. Uite un exemplu.

În chenar afli că acest dealer ofertează prin mobile.de de 5 ani. Asta este o garanţie suficientă. Ce părere ai despre al doilea exemplu?

Te-ai prins. Preţul este exagerat de mic iar vânzătorul lasă numai un cod poştal. Nici un nume, adresă sau telefon(uneori şi numărul e doar o cartelă de ţepar iar numele fals).

După ce ai găsit câteva oferte serioase, caută-le a doua zi să vezi dacă mai sunt disponibile. Dacă ai ales bine, jumătate au fost deja şterse pentru că s-au vândut. De aceea nu îţi recomand ferm să alegi maşina din ţară. Nu toţi dealerii germani acceptă să îţi rezerve ţie o maşină pentru câteva zile până ajungi acolo. Mai ales dacă aud la telefon că vorbeşti engleză şi vii din România şansele sunt mari să nu îţi facă o rezervare decât pentru o zi, ori să ceară un avans ca să o ţină câteva zile. Să plăteşti avansul nu îţi recomand să o faci niciodată. Site-urile astea sunt pline de ţepari. Poţi încerca totuşi, fie pe cont propriu, fie să apelezi la cineva care vorbeşte germană. Când le vorbeşti limba devin alţi oameni. Mult mai amabili. Aşa s-ar putea să obţii o rezervare pentru o zi sau două maximum.

Hai că ne-am pregătit destul. Să pornim.

Pentru drum îţi recomand avionul la dus. Te odihneşti bine înainte, ca să fii proaspăt pentru drumul de întoarcere. Găseşti preferabil un zbor care să aducă în Germania cu o seară înainte. Dacă îl iei din vreme şi e lowcost poate fi mai ieftin de 40 de euro. În ultima clipă e cam 150 de euro.

Dacă nu ai maşină rezervată şi vrei să cauţi acolo trebuie să te pregăteşti cu multă răbdare. Poţi da peste chilipirul visat rapid sau după zile de căutare. Eu aşa am făcut ultima dată. Am închiriat o maşină cu 50 de euro pe zi şi am colindat zonele industriale şi drumurile locale (acestea zonele unde se concentrează de obicei autohaus-urile, uneori şi câte 10 pe o străduţă) din câteva oraşe. Zona mea preferată – NV Germaniei, în apropiere de Olanda. Landul Renania de Nord Vestfalia NRW este unul dintre cele mai bogate şi mai aglomerate cu oraşe din Germania. Treci din oraş, în orăşel, în sat şi înapoi în oraş. Poţi ajunge să vezi într-o zi şi câteva zeci de autohaus-uri. Uite o hartă a zonei.

Dacă ai deja rezervare şi trebuie să ajungi în alt oraş decât cel în care ai aterizat, foloseşte trenul. DB – Deutsche Bahn merge nemţeşte, adică foarte repede şi punctual. Poţi să îţi faci traseul şi să iei bilet către orice localitate din Germania de aici. Găseşti un apoi hotel accesibil. În oraşele mici găseşti şi case de oaspeţi „Gasthaus” în care poţi să dormi pentru 20-30 de euro şi să te trezeşti cu micul dejun şi cafea nemţească. Înainte să mergi la culcare, dă o raită pe la autohaus. Va fi cel mai probabil închis sau deschis numai pentru vizitare, dar vei şti unde să vii mâine la sigur şi poate apuci să vezi şi maşina pe care ai rezervat-o. Mergi la culcare devreme, ca să prinzi o noapte bună de somn. Vei avea nevoie de ea. A doua zi, fresh, la ora 9 eşti în faţa autohaus-ului. Îmbracă-te la cămaşă, ceva smart-casual. Cere să vezi maşina rezervată şi asigură-te că totul este cum ai aranjat. Nu te grăbi, fă o inspecţie vizuală completă. Cere apoi să scoţi maşina la un test-drive. Cel mai probabil vei primi cheile în schimbul paşaportului şi poţi să dai câteva ture pe străduţe.(La ce trebuie să te uiţi când cumperi o maşină, te învăţ în episodul viitor). Revii apoi cu un aer relaxat şi serios şi aştepţi să vorbeşti cu dealerul. Îi spui că te interesează maşina, dar nu îi spui imediat că o cumperi. Ceri să vezi toate actele. Toate. În primul rând, cartea germană de identitate a maşinii. Pe ea scrie vechiul proprietar şi poţi afla cine, când şi de unde a cumpărat maşina. La nevoie se poate dovedi utilă informaţia pentru a contacta vechiul proprietar şi să afli în ce stare a vândut el maşina. Apoi ceri obligatoriu carnetul de service. Verifici intervalele de revizie şi ce intervenţii s-au făcut asupra maşinii. Păstrează în minte că şi astea se pot falsifica, ori se poate întâmpla să nu existe la dealer. Unul serios îl va avea cu siguranţă şi va arăta OK. Printre acte poate exista si o foaie cu antet TUV. Este un ITP obligatoriu la vânzare în Germania în cele mai multe landuri, din care poţi afla încă ceva despre starea maşinii. Îţi mai trebuie manualul maşinii şi codul casetofonului. Acum începi negocierea.

„Mă interesează maşina. Arată destul de bine. Nu este tocmai ce visam, dar este OK.”

El o să o laude că e o maşină bună şi bla, bla.

„M-aţi convins. Mai rămâne să stabilim numai preţul. Este negociabil? (unii dealeri nu negociază)”

O să strâmbe puţin din nas şi o să zică cel mai probabil că foarte puţin ,pentru că are deja un preţ foarte bun şi nu mai poate lăsa. De fapt orice dealer este pregătit să lase minimum 300 de euro la orice maşină mai scumpă de 5-6.000 de euro. Unii vor oferi actele gratuit – acestea valorează cam 250 de euro, alţii vor oferi un schimb de anvelope de iarnă – acestea vin de obicei cu maşina şi ar trebui să fie vândute împreună, însă unii le vând pentru încă 100-150 de euro, alţii vor lăsa efectiv la preţ. Cele mai puternice argumente în negociere sunt preţul pieţei – că ai văzut în general şi modele uşor mai ieftine şi defectele maşinii. Orice zgârietură, tăietură, ciobitură, piesă lipsă sau îndoită scade rapid preţul maşinii, însă numai în cazul în care nu ţi le-a menţionat el în prealabil. În Germania reparaţia unei piese de caroserie îndoită costă peste 1.000 de euro, aşa că va lăsa 100-200 de euro la fiecare defect important. Forţează uşor la negociere însă nu ca la piaţă. Se poate enerva şi renunţă la tranzacţie. Nu trebuie să te simtă stresat, disperat după maşină sau agresiv. Nemţii nu sunt turci din bazar, cu toate că se târguiesc, dar mai cu ştaif.

Că tot veni vorba. Atenţie la proprietarii de autohaus-uri. Tot mai multe sunt preluate de ruşi şi turci. Rar găseşti unul serios. Vând în general maşini vechi sau cu probleme. Nici nemţii nu sunt toţi nemţi, însă un autohaus aranjat cu maşini ordonate şi spălate prezintă o minimă garanţie. Cele mai mici au de cele mai multe ori şipreţurile cele mai bune. Sunt de obicei mici afaceri de familie care intermediază pe piaţa locală sau mai vând câte un buy-back preluat de le vreun dealer mai mare.

După ce ai bătut palma urmează bătaia de cap cu actele. Cum e o treabă nemţească şi asta o să meargă repede… sau nu… uneori.

Îţi povestesc în episodul viitor cum facem cu actele din Germania, despre o inspecţie a maşinii la faţa locului din care să afi cât mai mult, fără să fii mecanic, despre drumul către casă şi ce urmează aici.