Acum șase ani, Sabin Sărmaș conducea Autoritatea pentru Digitalizarea României. A fost la masa asta și în 2020, când România digitală părea aproape. Între timp a fost deputat, a fost radiat din PNL, singurul radiat din istoria partidului, a candidat independent la Primăria Cluj-Napoca împotriva lui Emil Boc și a luat 30%, iar acum construiește GATA, un partid pe care îl numește antipartid. L-am adus înapoi ca să-mi explice de ce digitalizarea României nu se întâmplă, cine câștigă din asta și ce se rupe dacă nu se schimbă nimic până în 2028.
Ministrul uitat 40 de minute într-o cameră din Parlament
Înregistrăm la mai puțin de 24 de ore după ce România are, pentru prima dată, un ministru pentru digitalizare și inteligență artificială. Delegat. Sabin spune că nu există cuvânt care să transforme ceva în eufemism mai bine decât „delegat”: ai delegat în România, ai rezolvat.
Omul numit, Bogdan Dumitru, vine de la Bitdefender și e, în opinia lui, de departe cel mai bine pregătit specialist care a intrat vreodată în sectorul public pe acest domeniu. Prima lui zi a arătat așa: cineva l-a băgat într-o cameră în Parlament și a uitat de el 40 de minute, iar când a ajuns la audieri, parlamentarii râdeau că s-a pierdut și că își trimite twin-ul. „Îi tai autoritatea în prima zi, ca să rezolve problema”, zice Sabin.
Contextul internațional e invers. În Moldova, în Polonia, în Albania, cine ține portofoliul de digital sau de AI e vicepremier, cu cea mai mare putere posibilă. La noi e în coordonarea ministrului Economiei. Sabin pariază că în șase luni domnul Zanfir îi va da lecții de digitalizare domnului de la Bitdefender.
Are și o explicație care nu vine de la el. Acum patru ani a condus conferința ITU de la București, agenția ONU pentru telecomunicații, și l-a întrebat pe secretarul general de atunci unde merge cel mai bine digitalizarea în lume. Răspunsul: „Am fost în 130 de țări. Întotdeauna merge bine când este la președinte sau la premier, la cel mai înalt nivel de asumare. Dacă nu, nu are nicio șansă.”
De ce nu s-a făcut cloud: metoda se numește deal registration
Aici discuția devine foarte concretă. Marile golănii din digitalizarea românească s-au făcut pe hardware, printr-un mecanism simplu: ești producător, îmi dai mie discount 60%, concurentului îi dai oferta în ultima zi cu 10%, se creează diferența de preț, eu sunt favorit, la revedere. „Îți trebuie doi oameni într-o instituție care scriu caietul de sarcini, atât îți trebuie, și iei o jumătate de miliard în doi ani de zile.”
De aici concluzia lui: cloudul nu s-a făcut atâția ani fix pentru că odată ce ai cloud nu mai ai de unde să furi la hardware. Acum metoda s-a mutat în software. Caietele de sarcini descriu soluții care ar putea guverna China și Statele Unite la un loc, iar funcționarul sau cetățeanul folosește 10 sau 20% din ele. Restul e balast, pentru că niște bani europeni trebuiau cheltuiți.
Avem, în sfârșit, cloud guvernamental, după șase ani. Împărțit în două bucăți, una la ADR și una la STS, păzit cu armata și de vreo zece ori mai scump decât ce se discuta când era el acolo. Target-ul era de 30 de aplicații migrate, s-au migrat vreo 50: Apele Române, Autoritatea Navală, Autoritatea de Resurse Minerale. Ministerele mari, Sănătatea și Finanțele, cele care trebuiau primele, au spus că nu au încredere. Iar partea pe care am ascultat-o de două ori: la ADR nu există în acest moment nici măcar un om care să aibă grijă de cloudul ăla. Singurul care se ocupa a plecat.
Peste asta punem Țițeica, sistemul de securitate cibernetică pentru infrastructura critică. Degeaba, spune Sabin, dacă funcționarul public pune parola „parola 1, 2, 3”. În oameni nu se investește: salariile sunt mult prea mici pentru specialiști și mult prea mari pentru birocrații leneși.
Moldova o face de 50 de ori mai ieftin
L-am întrebat direct dacă Moldova e mai avansată decât noi. Din punctul de vedere al cetățeanului, absolut da. Costul per cetățean? De vreo 50 de ori mai mic. Deci se putea face de 50 de ori mai ieftin și la noi. „Sistemele noastre sunt supradimensionate, subutilizate, nesigure.”
Soluția lui de atunci era să nu mai depindă de bugetul alocat. SEAP-ul, prin care trec licitații de miliarde, putea să taxeze un procent mic din fiecare contract. Dacă cineva ia o autostradă de 300 de milioane de euro, nu plânge pentru 100 de mii. Din banii ăia plătești o echipă de 50 de specialiști care ajută toate instituțiile să scrie caiete de sarcini curate. Ludovic Orban i-a spus că e o idee foarte bună. După alegeri. Au venit alegerile, a ieșit haos, nu s-a mai întâmplat nimic.
AI-ul este birocrat nativ
Partea care mi-a plăcut cel mai mult din discuție e felul în care vede livrarea serviciilor publice de aici înainte. Nu mai dai click-uri prin interfețe. Scrii un prompt, ceri o chestie, ți se livrează un serviciu.
Formularea lui: AI-ul este cel mai bun birocrat inventat vreodată, pentru că a învățat din text structurat și nestructurat și pentru că nu obosește. „Noi știm birocrație de puțină vreme. AI-ul este nativ birocrat.” Când folosim aplicații pe telefon facem, de fapt, o birocrație digitală, căutăm prin ferestre făcute împotriva cetățeanului. Asta dispare. Iar un AI te înțelege chiar dacă o spui stâlcit, pentru că înțelege intenția, și sigur nu te umilește ca funcționarul de la ghișeu.
Exemplul pe care îl dă pentru statul român e „Ion”: faci WhatsApp video, cum fac deja mulți oameni de la țară cu rudele, arăți fumul de pe câmp și agentul vede problema și anunță DSU. Asta înseamnă să proiectezi serviciile publice pornind de la nevoia omului, nu de la nevoia instituției. „N-am auzit vreodată, într-o politică publică, întrebarea: oare pentru oameni cum e asta?”
Ce e deja aici și ce vine la nivel de agenți care își duc singuri treaba la capăt am discutat separat, pe larg. Sabin folosește Anthropic și Cowork, dar spune cinstit că ce are configurat sunt mai degrabă chatbots: îi extrag sumele din Smartbill, îi netuiesc, îi fac draftul de e-mail către contabilă, el dă click-ul final. Fără asta ar fi trebuit să angajeze cel puțin trei oameni în proiectul nou. Dacă mâine abonamentul crește de la 200 la 1.000 de euro, zice că plătește fără discuție.
Pentru vacanța de după înregistrare a folosit Instinct, care merge pe iMessage. I-a găsit hotelul, a scris direct proprietarilor ca și cum ar fi el, i-a comandat mâncare la câine, i-a făcut traseul și check-in-ul la avion. Cazare mai ieftină cu 60 de euro într-un loc și cu 40 în altul. „Am omorât și Booking-ul. Îl folosesc doar pe post de motor de căutare.”
Partea mai puțin roz: statul deja folosește AI, dar împotriva noastră. A primit de la Rețele Electrice un răspuns în care aceeași frază apărea de două ori, clar halucinat de un model, construit ca să îngroape omul în cuvinte. „Nu te mai îngroapă în hârtie, te îngroapă în tokeni acum.” Și toată speța lui a ajuns, cu date personale, într-un model. Plus un avocat căruia judecătorul îi citea din altă cauză, pentru că AI-ul amestecase două dosare.
Avem tot ce ne trebuie și plătim cea mai scumpă energie
De aici a venit replica din titlu. Avem cel mai bun potențial eolian din sud-estul Europei, aproape cel mai bun pe solar, 30% producție hidro, nuclear cu tehnologie care nu e rusească, sute de ore de soare în plus față de vest și vreo 8 gigawați de solar dacă îi numeri și pe prosumatori. Și cu toate astea plătim cea mai scumpă energie, iar ieri kilowattul ajungea la 1,80 lei pe PZU.
„Pentru că prin ministerul ăla se întâlnesc hoții cu proștii.”
Curentul produs la prânz se aruncă pe apa sâmbetei pentru că n-am investit în baterii. Exact problema pe care am filmat-o într-o hală unde stau 1,5 MWh de stocare industrială. Cu bulgarii am făcut interconectorul: le dăm energie la prânz, când nu avem ce face cu ea, o pun în baterie și ne-o vând seara. Iar faptul că prosumatorii nu sunt problema, ci parte din soluție, e o discuție pe care o purtăm aici de ani de zile.
Comparația lui: facem cu energia exact ce facem cu grâul. Îl producem, îl exportăm, aducem făina înapoi și după aia gătim. Pariurile mari ale României, în viziunea lui, sunt trei: energie, tehnologie și apă.
Riscul până în 2028
L-am rugat să-mi deseneze scenariul, nu neapărat apocaliptic. Pe termen scurt nu se vede nimic, zice, lipsa digitalizării e o boală care te macină încet. În trei ani rămânem la fel de ineficienți, ne împrumutăm mai scump, ne îndepărtăm de media UE exact în momentul în care s-a dat startul, iar noi încă ne uităm dacă ne-am luat adidașii.
Apoi vin cifrele, și ele sunt partea grea a episodului. 88% dintre români cred că avem prea multe instituții și prea multe funcții. 70% simt că statul își bate joc de ei. Jumătate din populație crede că peste trei ani va trăi mai prost. Doar 33% se simt reprezentați de un partid. Guvernul României are mai puțină încredere din partea oamenilor decât Ucraina sau Rusia. Și, în decembrie 2025, jumătate din salariații din România aveau sub 3.700 de lei.
Întrebat dacă oamenii vor da foc la primărie, răspunde: cam da, ca în Franța. „Vor vota orice vine să-i răzbune.” Pentru cineva apăsat de zece ani de faptul că nu-și permite nimic, nu există ceva mai rău de imaginat, deci nu-l mai interesează cine e la capătul ștampilei. În 2028 există posibilitatea ca partidele vechi să fie rase de pe fața pământului, iar ce se rupe acolo se repară foarte greu.
Povestea pe care nu o uit din episodul ăsta e despre o doamnă bine îmbrăcată, lucidă, care muncea, pe care a apucat-o plânsul într-o stație de autobuz la Cluj. Voia să ajungă la mama ei și nu avea bani de bilet. Ce i-a spus: „Numai la preot să mai vorbesc, să mă plâng la el, nu mai am cu cine vorbi.”
GATA: partid fără sediu, cu alegeri primare digitale
Partidul are prima înfățișare la tribunal luna viitoare. Sabin îl numește antipartid nu pentru că ar fi împotriva pluralismului, ci pentru că, prin funcționare, vrea exact invers decât partidele vechi: suplu, nu de masă, pornit de la firul ierbii.
Mecanismul: apel național către oricine vrea să fie primar în comunitatea lui. Se înscriu pe listă, le văd CV-ul, fac interviuri ca la orice companie. Dacă rămâne un candidat potrivit, rămâne. Dacă rămân doi sau trei, se fac alegeri primare și oamenii din comunitate votează digital. „Chiar dacă lui Sabin Sărmaș nu-i place, va fi candidatul de primar al GATA în comunitatea respectivă.” Ăștia pun totul din pix, spune el, și lista de parlamentare, și pe cea de consilieri locali.
Sediul partidului e în satul Runcu Salvei, în județul Bistrița-Năsăud, în casa moștenită de la străbunica. Restul e digital, pe ManyChat. Până acum sunt peste 600 de înscriși, pentru că încă nu pot fi membri, și vreo 40 și ceva de intenții de candidatură la primării. Obiectivul declarat: cinci primării de orașe mari.
Peste toate astea pune o cifră care spune mult despre cum se face politică la noi. În 2024 partidele au dat presei un miliard de lei din bani publici, fără nicio urmă de transparență. Zece euro per locuitor, când în Germania se cheltuiesc doi și în Polonia sau Cehia unul singur. 500 de mii de euro pe o emisiune de televiziune.
Cluj: o groapă de 300 de milioane și cel mai scump metru pătrat
În 2026 trebuia să avem nouă stații de metrou la Cluj. Avem o groapă, pentru care s-au plătit aproape 300 de milioane de euro, iar Curtea de Conturi a constatat 100 de milioane de lei cheltuiți fără acoperire. „Jaf organizat. Nu am o definiție mai bună.” Centura trebuia circulabilă în 2024; licitațiile au fost reluate, iar cele șase loturi au clauză suspensivă: dacă vor fi bani, se face.
Cea mai mare problemă socială rămâne însă locuirea. Metrul pătrat de apartament la Cluj e cu 1.000 de euro mai scump decât la București, și nu din vreo magie a viitorului. Cererea e mare, oferta e restrânsă, autorizațiile stau șapte ani, iar dezvoltă doar cine știe căile bătute ale sistemului. Tinerii nu mai vin la universitățile din Cluj, pentru că după facultate nu iei un salariu care să acopere o chirie de acolo.
Și mai e ceva ce abia a ajuns în presă: 25% din economia Clujului era sectorul IT, iar piața se contractă. Unul dintre cei mai mari angajatori locali a anunțat 300 de concedieri. Oamenii ăia țineau HoReCa, plăteau chirii mari, investeau în educația copiilor. Momentul în care un primar ar trebui să ia 5 sau 10 milioane din excedent și să spună sectorului IT „ajutați-mă să dau servicii publice de zece ori mai bune cu jumătate din oameni”. Nu se întâmplă.
Diferența dintre un ministru și un laptop
Înainte de interviu i-am arătat un laptop cu placă RTX Spark și 128 de gigabytes de RAM, un kil și jumătate, care rulează modele locale care știu și românește. Cristian Presură are o carte despre diferența dintre un copil și un laptop. Sabin ar scrie alta: care e diferența dintre un ministru și un laptop. Nu tu chirie, nu tu secretară, nu tu mașină.
Întrebarea de fond a rămas totuși cea pe care i-am pus-o pornind de la ce spunea săptămâna trecută George Haber, aici, la aceeași masă, că poate face serviciile medicale de zece ori mai ieftine și de zece ori mai bune cu AI, altfel să îl împuști. Se poate oriunde în statul român? Răspunsul lui Sabin: absolut da, iar de zece ori e puțin. Instituțiile publice sunt mașini de birocrație, cu rate de răspuns la simple e-mailuri de vreo 30%. Când nu se întâmplă nimic, orice înmulțit cu zero e tot zero.
De ce nu se face, atunci? Răspunsul lui, în trei cuvinte: „Este incompetență, este corupție, este pur și simplu prostie.”
Discuția de astăzi nu a fost plătită, nu a fost sponsorizată și nu are niciun scop politic. Nu e sfat politic și nu e sfat financiar. Luați-o ca punct de plecare și faceți-vă propria cercetare. Iar dacă mai știți oameni care pornesc mișcări de felul ăsta, scrieți-ne pe contact@buhnici.ro.