Clădirile de genul ăsta sunt dovada vie că habar n-ai ce-ți aduce viitorul. Generația de dinainte construia viitorul luminos într-o hală unde se consuma energie în prostie și nu se făcea mai niciun profit. Pe pereți mai scrie încă să muncim cu toată răspunderea pentru realizarea sarcinilor de plan. Astăzi, în aceeași hală din Alexandria, planul e altul: stocare industrială, independență energetică și bani din energie.
În locul strungurilor stau acum șase cabinete de baterii, legate la fotovoltaicele de pe acoperiș și băgate în fabrica virtuală de curent a celor de la YellowGrid. După ce am povestit despre bateriile de casă, de bloc și de balcon, am ajuns să văd cum arată același Yellow Box când are în grijă peste 1,5 MWh de stocare industrială.
Cum ajunge o fabrică comunistă să vândă curent
Cătălin, de la YellowGrid, zice că din punctul lor de vedere nu e mare diferență: ei sunt informaticieni, iar un sistem mic și un sistem mare se controlează cam la fel. Partea de B2B a existat de la început, pentru antreprenorii care fie au consum mare, fie vor să investească în energie și să profite de prețurile care se schimbă din oră în oră.
Fabrica e într-o tranziție din care iese ceva ciudat de frumos. Își caută chiriași, dar până îi găsește, chiria o plătesc panourile de pe acoperiș. În loc să plătească la curent, locul produce curent, îl stochează și îl vinde prin VPP.
Cât aduce 1 MW de stocare pe zi
Aici sunt 1,5 MW de stocare. Un megawatt industrial aduce, în medie anualizată, între 100 și 200 de euro pe zi. Recordul s-a dus peste 400 de euro într-o singură zi, zilele trecute, iar vara se produce cam de zece ori mai mult decât în noiembrie, decembrie sau ianuarie, de unde și nevoia de a anualiza cifra.
Diferența față de o baterie de casă e că industrialul stă pe medie tensiune, unde taxa de distribuție e mai mică. De aici vine accesul mai ușor la piața de echilibrare și la injectarea de seară, sau, mai nou, de dimineață. Amortizarea iese între 3 și 5 ani în scenariul pesimist, iar bateriile pe care YellowGrid le are în proprietate țintesc vreo 2 ani.
Contextul nu ajută consumatorul: la mijlocul lui octombrie, când am filmat, Cernavodă încă stătea din lipsă de apă, Hidroelectrica limita ce folosește pentru generare, iar importurile erau uriașe. Ce ne salvează e vântul, care în anumite momente din zi face până la 25% din producția țării. Doar că eolianul nu prea are stocare și poate crea dezechilibre. Regula pe care am învățat-o împreună rămâne aceeași: cel mai mare dușman al prețurilor mari sunt chiar prețurile mari.
700 kW de panouri, dar numai 375 kW în rețea
Instalația de panouri e de 700 kW, însă licența de prosumator limitează exportul în rețea la 375 kW. Până să apară bateriile, tot ce treceau panourile peste pragul ăsta era energie care nu se producea niciodată. Acum surplusul intră în baterii, care pot fi încărcate cu până la 700 kW. E exact limita de prosumator despre care am povestit pe larg, văzută de partea cealaltă, cea industrială.
Programul zilei s-a inversat față de ce ai crede. Dimineața, când prețul urcă până la 2 lei pe kilowatt, soarele se duce direct în rețea. Bateriile se încarcă între 11 și 16, când curentul e mai ieftin, ca după ora 16 să înceapă iar injecția. Am ajuns fix la ora 16 și bateriile erau pe la 60%, după o zi cu soare doar pe jumătate.
Piața de echilibrare, acolo unde sunt banii
În ziua filmării prețul a stat toată ziua peste 1.000 de lei pe megawatt-oră, iar vântul de seară a tăiat diferența dintre zi și noapte atât de mult încât nu merita consumat un ciclu de baterie. Dacă PZU ar fi fost sub 500 sau 600 de lei, ar fi încărcat din rețea diferența pe care panourile nu o acoperă.
Partea serioasă vine din piața de echilibrare, acolo unde rețeaua plătește oricât atunci când are nevoie acum. Clienții industriali intră în primul lot care testează noul algoritm al celor de la YellowGrid și pot lua cu până la 50% mai mult decât din PZU. La un deficit ca cel de dimineața aceea, injecția poate fi plătită cu 2.000 sau 3.000 de lei pe megawatt. În Statele Unite s-a dat record săptămâna trecută, cu peste 700 de megawați injectați simultan din baterii, majoritatea casnice. Faptul că la noi apar și jucători industriali, cu aceeași fabrică virtuală de curent, schimbă scara discuției.
Bateriile sunt de la Ecosolex, iar softul pentru PCS-urile lor a fost scris în două luni. VPP-ul YellowGrid a ajuns la 30 MWh de stocare, din care 20% sunt deja sisteme industriale. Estimarea pentru anul viitor e 50-50.
Iarna: 550 de lei pe megawatt și prețuri negative
Cătălin nu crede că vom vedea prețuri sub 550 de lei pe megawatt-oră în iarna asta, adică 55 de bani pe kilowatt, și exact prețul ăsta l-au fixat pentru rețeaua lor pe toată iarna, fără schimbări pe parcurs, pentru că tranzacționează și pe intraday și pe echilibrare, nu doar pe PZU.
Partea care îmi place: când e surplus în rețea, energia intră în bateriile clienților. Iar dacă iarna asta seamănă cu cea trecută, se poate încărca și la minus 1.000 de lei pe megawatt. Adică să primești bani ca să-ți umpli bateria. Dacă pornește Cernavodă, bate vântul și plouă, cei cu baterie în rețeaua YellowGrid, cum am eu la studio, se încarcă mai ieftin decât dacă ar avea fotovoltaice.
La capitolul livrări, Yellow Box-ul se comandă acum direct de pe site și în vreo două săptămâni ești client. Invertorul trebuie doar să fie compatibil, iar compatibilitatea acoperă majoritatea. Mulți și-l montează singuri, exact cum a fost gândit de la bateria de bloc încoace.
Ce e, de fapt, în cabinet
Andrei m-a dus mai întâi la boss: transformatorul de 1.000 kVA, din care se folosesc vreo 800 kW import-export. Instalația de utilizare merge pe 400 V, iar transformatorul ridică la 20.000 V. Pe pereți mai sunt tăblițele de pericol de moarte și protecție obligatorie a mâinilor, rămase din industria energofagă a României.
Fotovoltaicul care intră efectiv în joc aici e de 400 kW, iar stocarea e făcută din șase baterii de 261 kWh, adică vreo 1,57 MWh. Fiecare cabinet e format din clustere de celule, iar pe fiecare bucată scrie 166 V nominal, 314 Ah și 52,2 kWh. Înmulțit cu cinci, ajungi la 261 kWh utili, pentru că nu se descarcă niciodată sub 10%. Cu alte cuvinte, fiecare cutie din cabinet e cam o baterie de mașină de oraș.
Toate celulele sunt răcite cu lichid și ținute la vreo 20 sau 21 de grade, indiferent ce e afară, pentru că e chimie și temperatura constantă e singura rețetă de longevitate. Sus stă o pompă de căldură pentru încălzirea și răcirea lichidului, jos e PCS-ul, adică invertorul bateriei, mai e un dezumidificator ca să nu stea umezeală în cabinet și un EMS local, parolat, care ține parametrii de securitate și puterile de import-export. Cabinetele ar putea sta și afară, dar aici vor ține mult mai mult.
La incendiu există o baterie de aerosoli care se declanșează, plus posibilitatea de inundare cu apă. Apa nu stinge focul neapărat, dar îl ține sub control și nu-l lasă să se extindă. Oricum vorbim de litiu-fier-fosfat, o chimie stabilă, la care problemele apar doar prin excepție.
Un Yellow Box pentru șase baterii mari
Tot sistemul e controlat de același Yellow Box care îmi controlează și mie bateria de la studio. Principiul e cel rezidențial: dacă acasă ai trei invertoare în paralel, aici sunt șase. Modulele de control ale bateriilor se înseriază, una devine master, celelalte rămân slave, iar Yellow Box-ul comandă masterul.
Întrebarea mea preferată despre orice cutie venită din China a primit răspunsul bun: nu, bateriile nu vorbesc singure cu internetul. Interacțiunea lor cu internetul e YellowGrid. De la Yellow Box încolo mai e doar un cablu de comunicație care dă comenzi, fără legătură spre exterior. Orice update de sistem trece prin echipamentul lor. Asta adaugă un strat de securitate, dar pune și o presiune serioasă pe echipa de software.
Cât costă și dacă merită
Bateriile sunt pe stoc în România, cu un volum de 100 de unități, o mare parte deja în țară, restul venind în tranșe. Livrarea nu e singura problemă, comisionarea și punerea în funcțiune contează la fel de mult, inclusiv conectivitatea cu plant controller-ul, care trebuie să vadă și fotovoltaicul și consumul. Cabinetele pot funcționa și pe off-grid, ceea ce nu e puțin.
Prețul a ajuns la 30-35.000 de euro pe cabinet, fără TVA, cu livrare și comisionare incluse, iar diferența dintre o bucată și șase unități contează mult. Pentru vreo 250 kWh, suma asta îți scoate din ecuație generatorul, mentenanța lui și o grămadă de cheltuieli de punere în funcțiune. Îl aduci, îl pui, îl conectezi la branșament și ai curent.
În ce mai bagi astăzi 100 de lei și faci 200 în 3 până la 5 ani, la modul rezonabil? E destul de greu de găsit. Mi-aș dori totuși ca prețurile la energie să scadă, pentru că pe mine mă îngrijorează scenariul invers: să se amortizeze în 2 ani, fiindcă energia s-a scumpit atât de tare încât cei care nu sunt prosumatori sau parte dintr-un VPP plătesc nota. Fiecare să-și facă socoteala pentru business-ul lui, dar aici calculul vine la pachet cu accesul într-un virtual power plant și pe piața de echilibrare.
