De ce a fost loc pe scenă pentru un guru indian?

Publicat pe
De ce a fost loc pe scenă pentru un guru indian?

Toată lumea s-a blocat la întrebarea „Ce caută un guru indian pe scena de la Untold?”

Întrebarea mi se pare greșită.

Întrebarea care mă interesează e alta: de ce a fost loc pentru el? Am o teorie. S-ar putea să fie greșită sau nu.

Plec de la cifre, deși sondajele nu mă conving.

85% din români se declară persoane religioase. Ok, însă doar 30,6% ajung la biserică măcar o dată pe săptămână. Asta ar fi multe de sute de mii doar în București. Așa o fi?

Trendul nu e nou. În București, 29% dintre oameni declară că merg deja „foarte rar”, iar 13% niciodată. Printre tinerii sub 30 și cei cu studii superioare, procentul celor care nu se mai consideră religioși e dublu față de restul țării. Date INSCOP, nu impresii de la mine.

Nu e criză de credință. E criză de ofertă.

Spre deosebire de opiniile acide pe care le-am văzut deja pe internet, eu nu cred că tinerii de la Untold duc lipsă de spiritualitate. Ba chiar cred că tânjesc după ea. Doar că duc lipsă de traducere. Nu funcționează pentru ei formatul clasic: slujba de duminică, predica atemporală, iconografia veche, tonul paternalist. Nu pentru că ar fi proști sau superficiali, ci pentru că nimeni nu le-a oferit alternativa în limba lor. Mai puțin decor, mai mult mesaj.

O parte din vină aparține, inevitabil, și unor reprezentanți ai Bisericii care au ajuns mai celebri pentru scandaluri decât pentru mesaj. Fetița violată de un preot în propria biserică. Copilul botezat sub apă, mort. Nu sunt episoade vechi. Sunt recente. Și va mai dura încă niște ani și alte cazuri.

Nu generalizez. Dimpotrivă. Har au, foarte probabil, aproape toți preoții. Dar nu e nevoie de mulți ciudați ca să strice „vibe-ul” unei instituții întregi. Ce ajunge viral din amvon nu e Evanghelia, ci sunt politica, mesajele antivaccinare, tâmpeniile pro-ruse. Prea mulți preoți își fac temele pe TikTok și pe Facebook în loc de Scriptură.

Cu toate acestea...

Aceiași tineri de 18-29 de ani sunt și categoria care merge la biserică de mai multe ori pe săptămână, peste media națională.

Generația asta nu s-a lepădat. S-a polarizat.

Ori intră până la capăt, ori iese din joc definitiv. Cine dispare? Mijlocul călduț, ăla care venea de Paște din obligație socială. Și fix el era, de fapt, masa credincioșilor. Apare în statisticile alea de la început dar nu și la slujbă. Biserica pierde mijlocul exact ca politicienii.

Untold pare că a citit cifrele astea înaintea Patriarhiei. Sadhguru n-a venit ca invitat surpriză, ci ca partener pe termen lung, cu aplicație de meditație gratuită pentru toți participanții. Adică fix ce Biserica n-a încercat niciodată: distribuție, produs, onboarding. Pun pariu că aceiași tineri care au aplaudat la Sadhguru știu de “onboarding” de la serviciu.

Nici asta nu e perfect

Să nu ne mințim singuri, nici asta nu e spiritualitate pură. Isha Foundation a trecut prin instanțele din India, cu întrebări serioase despre oameni dispăruți de la ashram. Curtea Supremă a închis dosarul în 2024, fără dovezi. Dar întrebările au existat. Am filmat și eu prin niște ashram-uri. Sunt locuri complicate cu oameni complicați.

Numai că nimeni nu alege între „perfect” și „imperfect”. Oamenii aleg între cineva care le vorbește și cineva care le ține predici.

Piața spirituală s-a liberalizat acum vreo zece ani. Biserica Ortodoxă se comportă în continuare ca un monopol care se plânge de concurență neloială.

Și ca să răspund la întrebarea de la început, de asta a fost loc pe scenă pentru un guru indian. Locul acela era liber de mult. Sadhguru a fost doar primul care s-a oferit să îl ocupe.

Publicat pe

Scrie un comentariu

Reține: comentariile trebuie să fie aprobate înainte de publicare.

Nu rata nimic pe YouTube!

Dacă deja nu te-ai abonat pe canalul meu de YouTube, o poți face acum pentru a nu rata niciun video nou.

Hai pe EDITORIAL!

Descoperă ce urmează, înțelege mai repede lumea din jur și citește seria EDITORIAL.