5 miliarde de dolari.
Atât ar fi costat, prin 2022, ca Donald Trump să nu mai candideze. Nu e bârfă de prin vreun tabloid. E în cartea lui Michael Lewis, autorul cărții „The Big Short”, care a stat luni întregi lângă omul care a avut ideea de a pune un preț (prea mic) pe mandatul de președinte al SUA.
Sam Bankman-Fried. SBF. Treizeci de ani, pantaloni scurți, păr vâlvoi, o bursă de crypto evaluată la 32 de miliarde, vedete incredibile pe statul de plată și convingerea că binele omenirii se poate calcula cu precizie de două zecimale.
Idee e că tipul ăsta nu știa sigur dacă Trump e de vânzare. Voia să afle doar două lucruri: dacă îi ajung banii și dacă e legal. Dacă e în regulă să facă asta, nu s-a mai sinchisit, pentru că în capul lui răspunsul era deja clar. Trump ajunsese, scrie Lewis, pe „lista riscurilor existențiale”. Aceeași listă pe care stau pandemiile, războiul nuclear și, astăzi, inteligența artificială scăpată de sub control.
Pentru asta ne-am adunat aici. Un risc existențial nu se negociază. Se elimină, nu-i așa?
Crypto miliardarul SBF n-a mai apucat să execute planul. În noiembrie 2022, FTX s-a prăbușit cu o gaură de 8 miliarde din banii clienților, iar în 2024 SBF a primit o sentință de 25 de ani. Și apoi, replica pe care n-ar fi scris-o niciun scenarist de Netflix: în iunie, din celulă, i-a cerut grațiere lui Trump. Omul pe care voia să-l scoată din istorie cu un cec e singurul care îl mai poate scoate pe el din închisoare (cu un cec?!).
Trump a zis nu.
Pare un banc despre un escroc din filmele BD. Nu e. E o metodă de a gândi, redusă la esență: dacă ai calculat cum trebuie să arate viitorul, democrația devine zgomot statistic, votul oamenilor „proști” devine un bug în sistem, iar un om devine un rând într-un registru de Excel.
Știu că sună a poveste de prea departe de România. Numai că oamenii care țin registrul ăsta de Excel n-au dispărut odată cu SBF. Au crescut în continuare și fără el. Sunt de o mie de ori mai bogați și mai puternici. Acum scriu regulile după care funcționează AI-ul cu care copilul tău își trișează temele. Unii dintre ei au construit Claude, cu care lucrez zilnic, inclusiv la fact-check pentru textul ăsta. Revin la ei un pic mai jos.
Săptămâna trecută v-am promis cele două tabere care vor cheile viitorului. Azi, prima. Effective Altruism. Altruismul eficient. EA. Cea mai influentă (*) de pe planetă de care nu ai auzit încă. Pune tu în loc de * „mafie”, „religie”, „ideologie”, „ONG”. Dar nu te grăbi până nu citești tot.
Chitanța
Începe frumos și vreau să spun asta de la început, pentru că partea bună e reală și mai valoroasă (!) decât recunosc criticii.
În 1972, filozoful Peter Singer a pus o întrebare ca un gambit de șah. Treci pe lângă un lac și vezi un copil care se îneacă. Sari după el, chiar dacă îți distrugi pantofii de 200 de euro? Evident. Atunci de ce nu dai aceiași 200 de euro ca să salvezi un copil care moare de malarie la cinci mii de kilometri? Distanța nu-l face mai puțin copil. Dacă îți pasă cu adevărat atunci îți pui banii unde îți e cu adevărat convingerea.
Pe întrebarea asta, doi tineri filozofi de la Oxford au construit prin 2009 o mișcare, iar doi analiști plecați de la cel mai mare fond de investiții din lume au transformat-o în metodă. Nu donezi unde te simți tu bine. Nu dai la cerșetori pe stradă doar pentru că îi vezi cu ochii tăi. Donezi unde un dolar salvează cele mai multe vieți, și apoi verifici dacă le-a salvat. Cerșetorul poate se duce și îi dă pe alcool sau droguri. Dacă îți pasă până la capăt, accepți că de fapt nu îl ajuți. Și atunci ce merită dolarii tăi?
Răspunsul, confirmat ani la rând: plase de țânțari cu insecticid, șase dolari bucata. GiveWell, organizația care face calculele, estimează că banii trimiși prin ea între 2009 și 2024 vor fi salvat peste 340.000 de oameni. Mai mulți decât locuiesc în Cluj-Napoca.
Rețineți un lucru despre cifra asta, pentru că e cheia întregului text. Pentru fiecare viață de acolo există o linie în tabel și apoi o chitanță. Plasa a fost cumpărată, livrată, numărată. Copilul a fost cântărit la un an și la doi. Studii cu grupuri de control, dinainte și după, au stat în spatele fiecărui dolar. EA funcționează impecabil când are chitanțe. Îi spun Empatie cu Excel, dar un Excel în care fiecare rând are o dovadă. Sună bine, nu? Asta cerem și noi guvernelor. Să facă bine și să-l facă eficient. E nevoie de mai mult bine, iar resursele sunt limitate mereu.
Și totuși.
Un astfel de registru are un viciu ascuns. Odată ce ai trecut în el tot ce se poate dovedi, nu te mai poți opri. Apoi vin căsuțele de Excel fără chitanță. Aici se rupe tot.
Pasul doi s-a numit „earning to give”. Câștigă ca să ai ce să donezi. Vrei să salvezi oamenii? Nu te face medic fără frontiere, du-te pe Wall Street, fă milioane și dă-le mai departe. Pe ideea asta, în 2012, unul dintre filosofii de la Oxford a luat prânzul cu un student de la MIT și l-a convins. Studentul era SBF. Mi se pare fascinantă istoria acestui copil dintr-o familie de oameni inteligenți și extrem de influenți.
Pasul trei s-a numit longtermism, grija pentru viitorul foarte îndepărtat. Raționamentul e matematic și recunosc că e simpatic. Dacă omenirea mai trăiește un milion de ani, urmează trilioane de oameni nenăscuți. Orice risc care i-ar putea elimina cântărește mai mult decât orice suferință de azi. Pe o balanță cu trilioane de oameni din viitor, orice altceva devine o eroare de rotunjire. Inclusiv votul tău. Ceva mai apropiat de sindromul lui Iisus, greu de găsit.
Observați ce s-a schimbat pe drum. La malarie, dovada venea după bani. La viitor, dovada nu vine niciodată. Nu există studiu cu grup de control pentru anul 2300. Nu există nimeni care să cântărească un copil nenăscut. Aici au amestecat lucrurile și s-au transformat în altceva. Acel ceva e un Frankenstein tehno-religios.
Mișcarea a păstrat certitudinea, dar a pierdut chitanța care dovedea intenția corectă. De aici până la „cât costă un candidat” e un singur pas. SBF l-a făcut (primul).
Cine ține acum registrul?
După FTX, mișcarea s-a retras în subsoluri. Scuze publice, plecări, organizații rebotezate. Cel mai mare finanțator, fundația lui Dustin Moskovitz, cofondator al Facebook, și-a schimbat anul trecut numele în Coefficient Giving. Sună a firmă de audit contabil. Nu e întâmplător.
În noiembrie 2023 au încercat să pună mâna pe volanul inteligenței artificiale. Boardul OpenAI, în care stăteau doi oameni apropiați de mișcare, l-a dat afară pe Sam Altman. Cinci zile mai târziu, Altman era însă înapoi. Ei nu s-au mai întors. Lecția învățată n-a fost că poate nu e treaba noastră să conducem mișcarea către superinteligență. Lecția a fost „trebuie să o construim noi primii”. Și au construit. Se cheamă Anthropic. Firma din spatele lui Claude. Liderul incontestabil al momentului în AI.
Nu spun că Anthropic e o firmă EA; frații Amodei, care o conduc, se feresc de etichetă. Mă uit la fapte și e greu să vezi altceva. Cei șapte cofondatori s-au angajat public să doneze 80% din avere. Omul care a cofondat GiveWell și fundația lui Moskovitz lucrează acum la Anthropic, pe siguranță, și e căsătorit cu președinta companiei. Angajații au putut ani la rând să pună deoparte din acțiuni pentru donații, iar firma dubla sau tripla suma. La conferința EA din San Francisco de anul ăsta s-au înscris aproape 30 de angajați ai Anthropic. De peste două ori mai mulți decât cei de la OpenAI, Google DeepMind, xAI și Meta la un loc.
Au schimbat titulatura, dar banii merg în același Excel.
Follow the money: în mai, Anthropic a fost evaluată la aproape 1.000 de miliarde de dolari și speră să se listeze la două. Trilioane. La valoarea asta, promisiunea celor șapte fondatori înseamnă în jur de 100-200 de miliarde, de vreo 30 de ori mai mult decât a donat fundația lui Moskovitz în toată istoria ei. Mișcarea care părea îngropată odată cu SBF e pe cale să devină cea mai bogată forță filantropică din istorie. Fără să fi pus niciun președinte (încă).
Mărimea asta contează precum masa unui obiect din spațiu care dobândește propria gravitație pe măsură ce crește. Când ai 100 de miliarde de dat, nu mai ești donator. Ești minister. Decizi ce bucată de cercetare primește bani și ce nu, ce cauză există și ce nu, ce candidat primește susținere și care nu. Ai putea să continui și plasele de țânțari dar acum te gândești la eradicarea lor cu totul, dacă asta vrei.
Rândurile fără chitanță din registru le scrie cine ține pixul, nu cine a măsurat. Știm asta bine, noi, românii.
Votul prin donație
Tensiunea asta se vede săptămână de săptămână în America.
La jumătatea lui septembrie, Barack Obama a vorbit despre AI la o universitate din statul New York. Esența: dacă vrei să vindeci cancerul sau să găsești energie mai ieftină, nu-ți trebuie agenți AI care umblă liberi pe internet pentru oameni obișnuiți. Firme ca OpenAI, SpaceX, Anthropic și, mai nou, Meta, cică îi fac doar ca să vândă un produs și să-și justifice evaluările pentru bursă. Guvernul ar trebui să reglementeze, ca la avioane și medicamente. Agenții AI ar trebui puși să lucreze pentru lucrurile „cu adevărat importante”, precum bolile incurabile și ce decide „guvernul mondial AI”?
Puțină traducere. Agenții, pentru cine n-a folosit încă unul, sunt programe care fac lucruri în locul tău: îți triază mailurile, îți rezervă zboruri, îți anulează abonamentele uitate (mie mi-a cumpărat unul mâncare la câine, altul mi-a recuperat banii de la RyanAir).
Sună bine, până te uiți cine rămâne cu ce. Laboratorul primește AI-ul care vindecă cancerul. Super. Tu? Primești… o predică prezidențială livrată carismatic de Obama. Asistentul tău e „doar un produs”; nu e o unealtă care ar trebui să-ți facă viața mai bună.
Poate sunt eu invidios, dar Obama nu ducea lipsă de asistenți (ca tine sau ca mine). Câteva zeci chiar; se numesc staff/echipă/personal. Pentru un fost președinte, cineva care îți citește mailurile sau îi cumpără mâncare pentru câine nu e o inovație. E o marți obișnuită. Pentru restul lumii e prima dată.
Cred cu tărie că n-a existat niciodată o tehnologie mai valoroasă pentru omul de rând, iar omul care a vorbit ani întregi despre ridicarea celor de jos vorbește acum împotriva ei.
Urmează să dăm cu toții câtorva firme de AI vreo 10.000 de miliarde de dolari prin investiții și abonamente în următorii ani. Oamenii din aceste organizații AI înclină covârșitor într-o singură direcție politică. (95% votează cu democrații la fiecare alegeri). O parte uriașă din averea aia va merge în fundații, cauze și comitete. Dacă pur și simplu oprim inovația acum, prin reglementare guvernamentală, liderii rămân cimentați pe poziții și blochează piața în folosul lor. Aceste firme donează la fel. Trag la stânga spre un fel de socialism și planificarea viitorului de către nu știm cine mai precis.
Nu intru în prea multe detalii, dar dacă ai timp suficient, vei găsi ușor rețele de influență care donează în ambele partide, însă numai către politicieni aliniați ideologic. Nu mai vorbim de democrați și republicani. Politica, așa cum o știm, e depășită în lumea acestor tehnologii. O simțim cu toții, doar că nu știm ce să facem cu asta. Care e însă planul Lor?
Grădinarii care vor să deseneze pădurea
În IGDLCC, economistul Lucian Croitoru a dat un nume tentației ăsteia: constructivism. Credința că o elită luminată poate proiecta o societate mai bună decât cea care a crescut organic pe această planetă. Opusul se cheamă ordine spontană. Nimeni n-a inventat limba română, niciun comitet n-a aprobat-o și totuși e mai bună decât orice limbă desenată în laborator pentru că e folosită deja de milioane. Cărarea bătătorită prin parc, pe unde trece lumea, bate aproape mereu aleea trasată de primărie. E fascinant să urmărești logica apariției marilor drumuri și a căilor ferate, apropo. Sau cum au optimizat japonezii mersul metroului din Tokyo.
Natura, inclusiv cea umană, găsește drumurile cele mai eficiente.
EA este însă un constructivism cu foaie de calcul. Nu te întreabă ce vrei. Calculează el ce e bine pentru tine, apoi face lista. Un fel de tehno-dumnezei.
Unii ar spune că seamănă cu marxismul și wokismul. Poate doar pe jumătate. Aceeași certitudine morală, același vocabular care funcționează ca un cod: gen „aliniere”, „risc existențial”, „P(doom)”, cum în alte cercuri merg „privilegiu” și „spațiu sigur”. Aceeași convingere că omul obișnuit nu poate fi lăsat singur cu lucrul periculos. Categoriile defavorizate (dar numai cele alese cu mâna) trebuie apărate.
Acolo o memă, aici un model de AI. Diferă printr-un lucru care contează: wokismul numără identități, gen, chestii din astea care par stupide; EA simplifică și mai mult. Numără vieți. Și uneori le numără corect.
Eu i-aș spune altfel. Propun paternalism cu doctorat. Pe ce mă bazez?
Toate eseurile de la Anthropic pleacă de la premisa concurenței care strică siguranța, că piața duce la o cursă spre fundul sacului. E o critică veche a capitalismului, de pe vremea Războiului Rece: firmele vor face clădiri urâte și nesigure, fiindcă frumosul nu se vinde. A ieșit pe dos. Cenușiul a venit din economia planificată din Est. Vezi blocurile din cartierele muncitorești. Serios, merită ceva păstrat din arhitectura comunistă? Din artă? Din literatură? Teatru? Aș demola azi Casa Scânteii că nu a fost niciodată a presei libere.
Noi știm asta mai bine decât oricine din Silicon Valley. Am trăit deja într-un viitor proiectat de oameni care știau mai bine, cu cincinale, cu „omul nou”, cu liste de oameni de încredere. În România, cuvântul „listă” are istorie (chiar recentă). Nu spun că EA-iștii sunt comuniști; mulți donează mai mult decât am donat eu vreodată. Spun că am mai văzut convingerea asta fixistă. Și știm cum se termină filmul.
Rândul fără chitanță
Nassim Taleb, omul cu „lebăda neagră”, are o categorie pentru genul ăsta de oameni: IYI, Intellectual Yet Idiot. Educat, citat, premiat. Îți spune ce să mănânci, cum să votezi și ce să crezi, fără să plătească vreodată când greșește. N-are pielea la bătaie. SBF avea… o piele în joc. Doar că era pielea clienților. Apropo, halucinante interviurile subalternei care spunea că nu puneau niciodată stop-loss la ordine cu levier. Erau convinși că nu au cum să piardă. Erau cei mai mari de pe planetă. Aveau staruri și politicieni pe statul de plată. Erau invidiați și adorați. Rimează perfect cu tehno-zeii din AI.
Taleb mai are o idee, mai importantă aici: antifragilitatea. Unele lucruri devin mai puternice când sunt lovite. Sistemul imunitar. Un mușchi. O idee aruncată în public, atacată din toate părțile, care rămâne în picioare.
Ideile EA despre AI nu sunt testate însă așa. Sunt păzite. Cel mai puternic model al Anthropic, Mythos, e încă folosit deocamdată doar de un grup restrâns de organizații „de încredere”. Motivul oficial ține de securitate cibernetică și nu e tocmai absurd, dar am dubii că e mai puternic decât modelele chinezești fără limitări folosite deja agresiv de hackeri. Dar întrebarea rămâne: cine intră pe lista de încredere? Cine a scris LISTA? Dar cine îi mai verifică pe cei care au scris-o?
Și uite cum avem un nou Comitet Central.
Încrederea asta nu se mai câștigă la vot și nici pe piață. Se câștigă la un prânz, la o conferință, într-un cerc de oameni care au citit aceleași cărți.
Mi se pare complet stupidă convingerea că dacă ești cel mai deștept din încăpere când se inventează ceva, ești automat și cel mai înțelept. Exemplu concret: fizicienii care au făcut bomba au cerut și ei, în 1946, un guvern mondial care să administreze energia atomică. Frica a rămas, iar energia nucleară a pierdut jumătate de secol. Țineți minte cifrele din ediția trecută? Un gigawat nuclear costă 15 miliarde de dolari în America și 1 miliard în China. Chinezilor nu le e frică de nuclear și sunt acum cel mai mare producător de energie electrică din lume. Aș fi vrut să vă spun ceva și de la noi însă Cernavodă nu se repornește, aparent, nici în octombrie.
Și acum partea care m-a pus pe gânduri. Pe 13 septembrie, șeful Anthropic a spus la CBS că și-ar dori o formă de „guvernare comună” a AI-ului de către o combinație de guverne democratice. Și-a dat seama cum sună și apoi a precizat imediat că nu vorbește despre predarea firmei. Fix același gen de chestie pe care o cereau fizicienii din proiectul Manhattan. Cu 80 de ani mai târziu.
Fascinantă specia asta cu memoria ei selectivă și obsesia că de data asta va fi diferit.
Îmi pun totuși speranța în aceeași natură umană. Noroc cu capitalismul și egoismul eficient (sic!). Anthropic nu doar că nu încetinește, ci lansează pe bandă produse care înghit piața unor firme cu care lucra cot la cot până mai ieri. Au început cu un chatbot. Acum fac juridic, sănătate, design și mai nou film și audio. Fac business din orice iar acum intră pe biotehnologii cu laboratoare de proteine pentru a rezolva inclusiv îmbătrânirea. Sunt multe miliarde de făcut acolo. Aș zice că sunt mii de miliarde din vânzarea elixirului tinereții.
Iar Jensen Huang, șeful Nvidia, omul care vinde cipuri tuturor, a spus-o cel mai scurt: nimeni nu construiește mai multe calculatoare decât cei care cer să fie încetiniți. Frâna e cerută de cei care țin piciorul cel mai apăsat pe accelerație.
Focul pentru toți
Există și alt drum. Și, fără să fiu naiv, mi se pare mai sigur.
Modele deschise, gratuite, care merg pe un calculator de acasă, fac azi ce făceau cele mai bune modele de acum un an. Eu rulez acasă câteva. Nu există poliție care să-ți bată la ușă ca să-mi verifice laptopul. Chestia asta nu se mai întoarce în lampa lui Aladin.
Siguranța nu vine din încuiatul viitorului în laborator la nesfârșit. Vine din imunitatea colectivă. Imunitatea are nevoie de lumină, de încercare și de eșec în public. Nu spun să lansăm orice nebunie pe piață ci să facem maximul posibil apoi să ne bazăm pe comunitatea globală să pună umărul.
Am auzit în podcastul Moonshots al lui Peter Diamandis încă o metaforă bună. Când am început să trăim înghesuiți, a apărut crima. N-am desființat orașele, ci am inventat poliția. La fel ca spamul: nicio lege nu l-a oprit; l-a oprit un filtru din Gmail care a învățat din miliarde de mailuri. AI care păzește AI. Am mai spus-o în CuriosITy. Ne trebuie mai mult AI, nu mai puțin pentru asta. Nu ne-am decuplat de la internet când au apărut virușii. Ne-am pus antivirus și am învățat împreună că nu deschidem scrisori de la prinții nigerieni.
Dacă îngheți AI-ul acum, îl oprești exact în cel mai prost punct: destul de deștept cât să ajute pe cineva să facă o armă, nu destul cât să vindece cancerul. Prea mulți oameni dau procente pentru extincția umanității în loc să dea pentru succesul nostru ca specie. Trăim cu frica de întuneric în loc să aprindem lumina și să facem harta prin acest teritoriu nou.
Ce treabă avem noi
Multă.
România n-o să fie niciodată pe lista de încredere a celor din EA. Nu suntem Londra, nu suntem San Francisco. Când accesul la cea mai puternică tehnologie a secolului se dă pe bază de încredere, țările ca ale noastre primesc versiunea depășită. Medicul din Bacău, contabilul din Timișoara, copilul din Vaslui primesc ce rămâne după ce s-au servit cei de pe Listă.
Bruxelles-ul a copiat deja o parte din logică: regulamentul european pe AI împarte tehnologia pe niveluri de risc, cu obligații tot mai grele pentru modelele cele mai puternice. Și noi copiem Bruxelles-ul la București. Ne uităm doar la riscuri și oprim tot înainte să aflăm că ne-ar putea schimba viețile, mai ales în bine.
Și dacă te întrebi de ce ți-ar păsa de un fost miliardar închis în California, uită-te la mecanism, nu la om. Pe lista riscurilor existențiale a lui SBF a intrat un candidat la președinție. Pe listele de azi intră „agenții care umblă liberi”. Adică exact asistentul pe care l-ai putea avea tu, gratis, peste un an. Pentru că vei avea un agent. Nu pentru că te încurajez eu, ci pentru că vei afla că îți găsește mâncare mai ieftină pentru câine, ori că îți repară calculatorul sau îți spune de ce te doare capul.
Am promis că revin la Claude. Textul ăsta e verificat cu produsul firmei despre care e scris jumătate din el. I-am cerut apoi să nu-și apere părinții. Mi-a corectat atribuiri greșite și mi-a spus unde pot fi atacat. N-a scos nicio critică la adresa Anthropic. Nu știu dacă asta e aliniere sau marketing. Știu însă că vreau să pot pune întrebarea asta oricând, oricărui model, mai ales celui mai recent și să o fac fără restricții. E magic să am aceleași unelte ca un jurnalist sau un programator din Londra ori Seattle.
Viitorul nu e o doar o plasă de țânțari. Nu se distribuie de sus, din registrul de la Comitet. Se construiește de jos, de milioane de oameni ca mine și ca tine care greșesc, se corectează și nu cer voie. E antifragil.
Ce urmează?
Săptămâna viitoare, cealaltă tabără. Cei care vor să treacă totul pe turbo: e/acc. Și nașul lor, un om care nu spune că ar fi semnat manifestul, dar sigur i-a scris prefața.
Peter Thiel. Cofondator PayPal, președintele Palantir, firmă pe care se bazează armata și serviciile americane când vor să lege datele între ele și între oameni. Omul care l-a lansat în politică pe actualul vicepreședinte. Thiel stă în comitetul de conducere al grupului Bilderberg și a fondat în 2006 propriul club, Dialog, atât de discret încât n-a avut niciodată site. Până în vara asta, când lista membrilor a ajuns pe internet. Cu note. Cei mai importanți primeau C (un fel de 7 cu indulgență).
Și omul care a ținut anul trecut, off the record, patru conferințe despre Antihrist, în care i-a numit pe cei mai cunoscuți profeți ai apocalipsei AI „legionarii Antihristului”: oameni care vor un guvern mondial ca să oprească știința. Ironia: tot el i-a finanțat pe primii dintre ei. Din 2005.
O tabără ține registrul celor de încredere. Cealaltă ține lista celor cu acces special.
Pe niciuna nu ești tu.
PS. Am ascultat zeci de ore de All-In și Moonshots și am recitit bucăți din cartea lui Michael Lewis și a lui Taleb. Fact-check și ilustrații cu AI, textul îmi aparține. Mi-a luat mai mult decât am promis dar sper că a meritat așteptarea.
Aperitiv pentru ediția viitoare: căutați pe YouTube canalul Elephant Graveyard. Un comedian a făcut acolo video-eseuri virale despre cum s-au împletit lumea lui Joe Rogan cu cea a lui Thiel. E satiră mișto cu montaj acid, nu jurnalism. Ne revedem data viitoare. Până atunci, poate te abonezi și poate devii plătitor.
Surse: Michael Lewis despre SBF și Trump (CNBC, HuffPost); cererea de grațiere și apelul pierdut (CNN, Forbes); GiveWell (top charities, estimarea de vieți salvate); promisiunile de donație de la Anthropic (Transformer, EA Forum); Obama la Colgate (Business Today); All-In, ep. 290; banii din alegeri (Axios, Arizona Capitol Times, CNBC); SBF și McConnell (Decrypt); Moonshots #291, #287 și #286; Jensen Huang la Ezra Klein Show, 23 septembrie (Axios); Project Glasswing; Taleb, „The Intellectual Yet Idiot”; Thiel și Antihristul (Reason); Dialog (Forbes, Wikipedia).
