Ediția 25 din Follow the Money a prins o săptămână în care toate firele se leagă într-unul singur: temperatura de afară. Am scăzut de la 32 la 22 de grade în două zile, iar dincolo de termostat se adună o iarnă în care gazul, curentul și motorina o să coste mai mult decât ne-am obișnuit. Peste asta, dobânzile americane la maxime de aproape douăzeci de ani, un articol din Wall Street Journal care ne readuce pe harta lumii într-un fel deloc măgulitor și un Bitcoin care, pentru prima oară din octombrie anul trecut, arată a revenire. Le-am luat pe rând cu Andrei Brătucu.
Casa lui Scott Bessent încă arde
În august, secretarul Trezoreriei americane ne spunea să stăm liniștiți, că randamentele obligațiunilor nu sunt o problemă și că statul e gata să răscumpere datorie pe termen lung. Piața a luat-o personal. De pe 25 august, randamentul la 30 de ani a urcat cu o jumătate de punct procentual, iar cel la 10 ani a trecut de 5,3%, de la 4,6%. N-au mai fost atât de sus din 2006 și 2007. Diferența față de atunci e că datoria Statelor Unite e acum peste 40 de trilioane de dolari, iar dobânda netă plătită anual a ajuns la 1,134 trilioane, adică mai mult decât bugetul de apărare, care e la 979 de miliarde. Fiecare punct procentual în plus se aplică la toată grămada, an de an.
Pe 28 octombrie avem următorul FOMC, iar piața dă deja în jur de 70% șanse unei noi majorări de 25 de puncte de bază. Guvernatorul Warsh a arătat în septembrie că nu e păpușa lui Donald Trump, ceea ce noi bănuiam de câteva ediții. Paradoxul e că piețele de acțiuni nu par convinse: S&P 500 se tranzacționează la jumătate de procent sub maximul istoric. Obligațiunile cred scenariul rău, acțiunile cred în TACO. Întrebarea e cine clipește primul.
Iar dacă obligațiunea americană îți dă 5,5% aproape fără risc, îți mai vine să investești în altceva? Sincer, nu prea. Randamentul istoric al bursei e undeva la 8-10%, din care mai pleacă taxe, impozite și comisioane, exact costurile despre care puțini vorbesc înainte să apeși pe buton. Te trezești că cea mai bună afacere e să împrumuți statul. Sună cunoscut.
AI-ul a devenit cel mai mare cerșetor de lichiditate din lume
Nu doar țările se împrumută excesiv. Un grafic din Financial Times arată foamea de bani a hyperscalerilor, adică Google, Microsoft, Meta și Amazon. Până în 2024 nu aveau nevoie de piață, își luau banii din fonduri și investitori privați. În 2025 au emis puțin peste 100 de miliarde de dolari în obligațiuni corporative. În 2026 se duc spre 250 de miliarde, și nu doar pe dolar și euro, ci pe dolar canadian, dolar australian, liră, franc elvețian și chiar yen japonez. Meta a venit să ceară bani și în Europa. SoftBank a ieșit cu un junk bond la aproape 10%, cifre care semănau până mai ieri cu DeFi-ul din 2021.
OpenAI și-a amânat listarea probabil pentru 2027, iar Anthropic a împins-o spre noiembrie, lucru care devine din ce în ce mai puțin probabil. Toată lumea aspiră lichiditate din piață, iar Elon a fost cel mai șmecher cu listarea SpaceX, pentru că a extras carburant pentru vreo doi ani înainte să înceapă înghesuiala. Întrebarea mea rămâne aceeași: o să vină acea super productivitate care să acopere măcar dobânda la datorie? Pentru că banii pe care îi cer băieții ăștia tot din economia aia trebuie să iasă.
Trump și Xi la Washington: fast mult, rezultate puține
Al doilea summit din acest an s-a încheiat cu o prelungire a armistițiului comercial doar până pe 10 ianuarie 2027, adică încă 90 de zile, cu tarife reduse pentru schimburi de circa 60 de miliarde de dolari, dar fără soia, și cu un angajament chinezesc de a importa 10 milioane de tone de cărbune în 2027 și 2028. Despre Taiwan nu s-a ajuns nicăieri. Despre Iran ar exista un gentlemen's agreement că nu va avea armă nucleară.
Ce contează cu adevărat e imaginea: Xi Jinping a venit de data asta din poziția de egal, nu de invitat. Covoare roșii cum America nu prea obișnuia să întindă, în timp ce în Senat vocile anti Partid Comunist Chinez sunt tot mai dure. Pentru noi, efectul se vede la Kogălniceanu, unde numărul militarilor americani a scăzut de la vreo 2.000 spre 1.000. Retragerea strategică din Europa nu mai e o ipoteză.
Tot aici intră și articolul din Wall Street Journal despre Kimberly Guilfoyle, ambasadoarea Statelor Unite în Grecia și fostă logodnică a lui Donald Trump Jr., care ar fi spus că ce s-a întâmplat în România se poate întâmpla oriunde. Mărul discordiei a fost gazul, iar în spate apare o corporație grecească pe care eu am mai întâlnit-o acum mulți ani, ca jurnalist, la semnarea contractului pentru autostrada București-Brașov. Aceeași companie, alte tentacule. Fermitatea cu care au respins PSD-iștii totul nu m-a convins pe mine, dar despre guvernul care nu se formează am vorbit pe larg în live.
Iarna asta se plătește, nu se îngheață
Aici e miezul serii. Europa a intrat în septembrie cu depozitele de gaz la 68%, față de peste 90% în 2023 și 2024, și deja am început să consumăm din ele. Benchmark-ul european a trecut de 80 de euro pe MWh, prag la care nu mai fusese din 2022, iar iarna s-ar putea duce spre 100. Qatarul, unul dintre cei mai mari exportatori de LNG și salvarea Europei după ce am renunțat la gazul rusesc, a anunțat force majeure și cel puțin o lună fără exporturi. Motivul e tot Ormuzul blocat, plus loviturile primite în acest an.
Petrolul stă peste 100 de dolari barilul, motorina în America a depășit 6,5 dolari galonul în unele state, iar Europa se roagă de americani să nu oprească exporturile de motorină, fiindcă rafinăriile din Golf nu mai livrează suficient. La noi, cineva scria în chat că ajungem cu motorina la 15 lei până la iarnă și, sincer, nu m-ar mira. Drumul spre prețurile astea îl urmărim de luni bune, iar curentul electric vine la pachet, pentru că iarna o bună parte din producție stă pe centrale pe gaz.
Eu zic că un premier cu bun-simț ar trebui să iasă în două săptămâni și să spună simplu: dați termostatul mai jos cu două grade, nu cu unul. Andrei crede că nu ajungem să nu avem gaze, doar să le plătim scump. Probabil are dreptate. Dar România a promis fraților europeni că nu oprește livrările, iar până să exploatăm noi cu adevărat mai e.
Bitcoin: prima închidere de weekly care contează din octombrie 2025
Bitcoin a revenit spre 84.000 de dolari după ce părea că intră într-o corecție mai amplă. Două lucruri s-au bifat pe grafic: închidere de weekly peste media mobilă de 50 și, mai important, închidere peste vârful setat în mai 2026. E prima oară din octombrie 2025, adică de la topul ciclului. Pentru Andrei, probabilitatea ca bottom-ul să fie deja pus a trecut de 90%. Eu nu mă pronunț, încerc să nu ajung de la hopium la copium. Banii sunt în altă parte, iar dacă Anthropic anunță listarea, cred că mai vedem o cădere pe crypto. Am avut discuția asta și săptămâna trecută, cu aceleași roluri.
Ce nu mai e de discutat sunt stablecoin-urile. Citi, cu peste 2 trilioane de dolari în administrare, intră într-un parteneriat cu Coinbase pentru șine de stablecoin. Tether și Circle au ajuns dintre cei mai mari creditori ai statului american, pentru că banii pe care oricum trebuie să îi țină disponibili merg în titluri de stat cu 4-6% dobândă. SEC a mai clarificat un set de reguli: staking-ul nu e security, iar acțiunile tokenizate rămân acțiuni, doar că circulă pe lanț. Sistemele fuzionează, iar crypto devine mediul natural de plată pentru agenții AI. O zice și Larry Fink de la BlackRock, ceea ce de obicei înseamnă că se va întâmpla.
Despre MultiversX am rămas amândoi rezervați. Lanțul și-a revenit după outage, Supernova pare rapidă, dar întrebarea nu mai e dacă tehnologia merge. Întrebarea, ca la orice proiect din ciclul ăsta, e dacă produce bani și cine o folosește. Filtrul ăsta l-am tot aplicat vara asta și nu s-a schimbat nimic.
Chiar la final a venit informația că Iranul ar fi acceptat să renunțe la îmbogățirea uraniului în schimbul ridicării unor sancțiuni. Neconfirmată oficial, dar probabil explică urcarea din ultimele ore pe Bitcoin și pe burse. De aici până la pace mai e. Ne vedem lunea viitoare la Follow the Money.
