Bună seara, oameni buni! Ediția 22 de Follow the Money a fost una de vară prelungită și, din păcate, una în care Andrei a rămas singur în fața voastră. Titlul a fost recunoscut pe față ca fiind puțin rage bait, dar argumentele din spate țin. Concluzia serii, pe scurt: România a intrat oficial în stagflație, iar de aici nu prea se mai iese fără un miracol sau fără un reset dureros.
Săptămâna care decide direcția
Pe calendarul economic vine PIB-ul Japoniei, așteptat la 0,3%, apoi joi și vineri datele de inflație din Statele Unite. Atenție însă la nuanță: vorbim despre CPI și PPI, nu despre PCE, indicele pe care se uită de fapt Fed. CPI-ul e așteptat să stagneze la 3,4%, deși nu ar fi o surpriză să vină peste, având în vedere cât au crescut prețurile la energie. PPI-ul e așteptat la plus 0,4% pe august. Tot joi vine și decizia BCE.
Marele semn de întrebare rămâne FOMC-ul de miercurea viitoare. De când Jerome Powell a trecut pe locul doi și Kevin Warsh a preluat conducerea Fed, intrăm de fiecare dată în ședință cu incertitudine, ceea ce nu se mai întâmpla înainte. Analiștii dau acum 60% șanse pentru o majorare de 25 de puncte de bază și 40% pentru menținere. Andrei nu crede în majorare: ar fi o surpriză mare să vedem o creștere de dobândă cu două luni înainte de midterms, de la un om încoronat de Donald Trump, care spune de un an și jumătate că ratele sunt prea mari.
Ce a împins piețele spre scenariul de majorare au fost datele de șomaj din Statele Unite: rată menținută la 4,1% și 162.000 de joburi adăugate, față de 55.000 așteptate. O piață a muncii stabilă îi dă lui Warsh spațiu de manevră. Pe de altă parte, inflația de acum nu seamănă cu cea din 2021, care venea din printarea a trilioane de dolari. Asta e o inflație de șoc pe ofertă, mult mai aproape de definiția de tranzitoriu decât ce ni se vindea atunci.
Japonia, călcâiul lui Ahile
Yenul a mai avut o intervenție brutală. De la pragul de 160 de yeni per dolar a coborât vertiginos până pe la 154, clar o intervenție a Băncii Japoniei. Întrebarea care circulă în cele mai mari publicații financiare este dacă japonezii nu cumva vând datorie americană ca să finanțeze aceste intervenții.
Japonia are acum cele mai mari dobânzi la obligațiuni din ultimii treizeci de ani, un yen care își pierde puterea de cumpărare după fiecare intervenție și o economie așteptată în stagnare. E prinsă la mijloc: dacă urcă dobânda, sufocă economia; dacă relaxează, pune paie pe foc. Iar în spate stau trilioanele de dolari împrăștiate prin lume prin yen carry trade. E o piesă de domino pe care nimeni nu vrea să o vadă căzând.
România a intrat în stagflație
Au venit datele INS pentru trimestrul doi din 2026 și nu arată bine deloc: contracție de 0,4% pe serie brută și 2% pe serie ajustată sezonier. În primul semestru, comparativ cu 2025, minus 0,7% pe serie brută și minus 1,6% ajustat. Prima jumătate a lui 2026 a fost, cu acte în regulă, una proastă.
Puneți lângă asta inflația. Ultima raportare, cea din iulie, a venit la 8,2%, după vârful de 10,9% din mai 2026, produs de liberalizarea pieței de energie. Suntem în continuare, de departe, pe primul loc în Uniunea Europeană la inflație. Și mai puneți și șomajul: 6,4% la ultima raportare, de la vârful de 6,8% din iunie, dar pe un trend clar ascendent din iulie 2024, când eram la 5,7%. Media ultimilor zece ani a fost în jur de 5%.
Deci avem inflație mare, șomaj în creștere și PIB în contracție, toate în același timp. Asta e definiția stagflației, iar ea nu e doar o vorbă urâtă. E un punct aproape de no return pentru multe economii, foarte greu de depășit, mai ales când ai un guvern interimar de peste patru luni, un PNRR din care am pierdut bani și o economie ținută în spate de investițiile europene. Singura veste bună e deficitul, care arată mai bine pe 2026 decât pe 2025. Doar că a scăzut pentru că un guvern interimar nu prea are ce cheltui. Am detaliat în episodul trecut cum a intrat BVB în corecție, iar de atunci nimic nu s-a îmbunătățit.
Și nici contextul global nu ne ajută. Franța are dobânzi la obligațiuni la cel mai înalt nivel din ultimele decenii și a atins 118% raport între datoria publică și PIB. Când vine criza, noi avem talentul ăsta de a o simți de două ori mai tare. Într-un asemenea scenariu, singurele lucruri care trec mai ușor prin furtună rămân hard assets. Am făcut deja calculul cu banii ținuți în bancă și cât mănâncă inflația din ei, iar concluzia e valabilă și acum.
Germania: AFD ia primul land
În Saxonia-Anhalt, AFD-ul lui Alice Weidel a luat 43,4% din voturi, față de 17% pentru CDU-ul lui Friedrich Merz. În 2021, scorurile erau aproape inverse: AFD urcase la 20%, iar CDU lua 37%. Nu e majoritate decisivă, le-au lipsit câteva procente, dar e fără precedent de după Al Doilea Război Mondial și e un semnal de alarmă serios.
Valul ăsta crește pe probleme reale: migrație necontrolată și buzunare golite de inflație. Nu sunt foarte mulți europeni care să spună azi că trăiesc măcar la fel de bine ca în 2019. Când oamenii votează de două ori aceleași partide și nu văd nicio schimbare, rezultatul ăsta e absolut normal.
Partea de satiră: Alice Weidel e de peste douăzeci de ani într-o relație cu o altă femeie, au adoptat împreună doi copii, iar partenera ei e de origine srilankeză. Adică fix împotriva a ceea ce se presupune că luptă extrema dreaptă europeană. Iar exemplul care liniștește un pic e Giorgia Meloni: descrisă la alegere ca extremistă și sfârșitul Italiei, a ajuns cel mai longeviv guvern din istoria recentă a țării și, culmea, a stabilizat percepția de risc pe obligațiunile italiene. Weidel spune în continuare că nu se dezice de remigrare și nici de ideea de Dexit, deci rămâne de văzut. Eu am fost fix acolo, pe stradă, și v-am povestit din Berlin de ce nu imigranții sunt problema Germaniei.
Norvegia se uită altfel la datoria americană
Cea mai tare știre a serii vine din Financial Times. În 15 aprilie 2026, managerul fondului suveran norvegian, cel de peste 2 trilioane de dolari, scria ministrului de finanțe că nu există niciun plan de reducere a expunerii pe activele americane. Patru luni mai târziu, același om spune că fondul ia în calcul vânzarea de obligațiuni americane și că ar putea recomanda reducerea expunerii de la 70% la 50%.
Impactul instant ar fi creșterea dobânzilor la obligațiunile americane, care oricum arată prost, într-un moment în care datoria de 40 de trilioane costă în dobânzi mai mult decât bugetul de apărare. Dar impactul politic e mai important decât cel financiar: e un vot de neîncredere. Și nu e singurul. Se vorbește că japonezii vând datorie americană pentru intervențiile pe yen, iar China și-a redus expunerea de la peste 10% la 2 spre 3% în câțiva ani. Scott Bessent a spus deja că e pregătit să intervină oricând în piața obligațiunilor, adică injecții de lichiditate.
Ucraina, Iran și frica de midterms
Witkoff și Kushner au fost sâmbătă la Moscova, la Putin, și duminică la Kiev, la Zelenski. Andrei crede că asta e legată direct de partea a doua a titlului: Trump chiar tremură înainte de midterms. A început anul în forță cu extracția lui Maduro din Venezuela, a continuat cu eliminarea lui Khamenei în Iran, dar conflictul de acolo nu s-a încheiat și efectele se simt în toate economiile lumii.
Declarațiile de după întâlniri nu dau mari speranțe. Zelenski spune că șansele de încetare a focului până în iarnă sunt mici. Putin dă semnale împăciuitoare, dar și el vrea pace doar în varianta lui. Nu întâmplător am văzut recent mai mulți influenceri MAGA întorcându-se la 180 de grade spre pro-Ucraina, unii mergând chiar la Kiev. Dacă republicanii pierd ambele camere, ultimii doi ani de mandat devin foarte complicați.
În Iran, strâmtoarea Ormuz rămâne blocată, adică cel puțin 20% din necesarul mondial de petrol și gaz lichefiat. Iranienii spun că vor publica în zilele următoare acordul cu Oman pentru controlul strâmtorii. Între timp, ei au o problemă acasă: benzina e practic gratuită. Fiecare iranian primește 110 litri la un preț de circa 0,013 dolari pe litru, adică puțin peste un dolar pentru toată cota. Acum guvernul vrea să dubleze prețul pentru consumul de peste cotă. Sună mărunt, dar într-o societate care nu a căutat niciodată eficiența la mașini sau utilaje, pentru că nu a avut de ce, o dublare se simte. Ultima oară când s-a întâmplat, în 2019, au ieșit proteste în stradă. Am urmărit povestea Ormuz de la primele semne, iar de atunci presiunea doar a urcat.
Apple intră în era post-Tim Cook
Tim Cook părăsește poziția de CEO. A preluat Apple în 2011, când compania valora 350 de miliarde de dolari și însemna în principal iPhone, și o lasă la peste 4,5 trilioane. Sub mandatul lui au apărut Apple Watch, Apple Pay, AirPods, designul fără buton de home, cipurile M1 după divorțul de Intel și Vision Pro, un pariu ratat din punct de vedere comercial. Cea mai importantă mutare a lui a fost, de fapt, una de business: a înțeles că hardware-ul nu e scalabil la infinit și a transformat fanii în plătitori recurenți, cu abonamente în toate direcțiile.
Miercuri, John Ternus își face debutul, iar primul lui test mare e, spune Financial Times, să vândă un iPhone pliabil de peste 2.000 de dolari. Andrei bănuiește că 2.000 e prețul optimist, pentru că RAM-ul și procesarea s-au scumpit masiv din cauza cursei pentru AI. Eu am prins deja un mockup de iPhone pliabil la Berlin, de la producătorii de huse, deci ceva sigur vine. Rămâne de văzut dacă apetitul pieței pentru foldables e acolo. Apple a așteptat, ca de obicei, ca tehnologia să se coacă.
Crypto: cel mai blând bear market din istorie?
Bitcoin a revenit la 79.000 de dolari. Dacă minimul de 57.000 din iunie spre iulie chiar a fost bottom-ul, atunci ăsta e cel mai relaxant bear market din istoria Bitcoin, doar 54%. Toată lumea care mergea strict pe ciclul de patru ani aștepta să cumpere bottom-ul în octombrie. Am povestit atunci cum nimeni nu mai voia Bitcoin, ceea ce, retrospectiv, e cam definiția unui bottom.
Probabilitățile înclină acum spre bottom deja confirmat, susținute și de medii mobile, și de RSI, și de factori fundamentali. Linia în nisip rămâne pragul de 84.000, iar euforia adevărată ar începe peste 90.000. Până la FOMC și decizia Băncii Japoniei, cel mai probabil rămânem în chopping. Istoric, septembrie nu e o lună bună pentru risk-on assets.
Ethereum arată chiar mai interesant, cu un higher high pe monthly. Andrei face un pariu deschis: ETH ar putea performa mai bine decât Bitcoin, procentual, în ciclul următor. Argumentele sunt că ETH stă într-un range de peste cinci ani fără un all time high nou și că adopția instituțională, cea pentru care a fost construit, chiar începe: real world assets, commodities tokenizate, L2-uri și side chains pline de instituții.
Și, pentru cei care mai țin cu ai noștri: e săptămâna mare a upgrade-ului Supernova pe MultiversX, cel mai mare din istoria proiectului, promovat suspect de discret. Tehnologia sună bine, distribuția și lichiditatea rămân problema, cu un market cap ajuns pe la 100 de milioane. Sperăm ca știrile adevărate să vină după lansare.
Bonus: e trading-ul gambling?
A venit întrebarea în chat și merită păstrată. Da, poate fi gambling, dar depinde de cum tranzacționezi. Dacă intri într-o poziție fără analiză și fără plan, sperând că activul urcă sau coboară, e gambling curat. Traderii profesioniști intră cu risc setat și cu un reward țintit, bazat pe probabilități și experiență. E ca la poker: la mesele finale se învârt cam aceiași oameni, pentru că pentru ei norocul e vreo 5% din joc. Restul e plan.
Cam asta a fost ediția 22. Spuneți-mi în comentarii cum vedeți voi ieșirea României din stagflație, pentru că Andrei zice sincer că nu vede una fără durere. Ne vedem săptămâna viitoare la Follow the Money.
