Am înregistrat ediția 352 joi, 12 noiembrie, pe la prânz, și am început cu o piesă muzicală scrisă de un model care nu știe muzică. Nu e Suno, nu e un model audio, e un model de cod căruia cineva de pe internet i-a cerut să compună de la zero. A plecat de la niște note disparate, random, și la fiecare epocă a rearanjat totul ca să nimerească cheia, pulsul, armonia, melodia și, la final, expresia muzicală. Ultima parte se cheamă Convergence și se termină într-un acord major. Lângă mine a stat Andrei Pitiș, care a ascultat-o politicos și apoi a spus exact ce gândea: interesant ca experiment, dar nu e deloc fan al muzicii făcute cu AI.
Andrei e unul dintre puținii oameni din țară care nu doar vorbesc despre tehnologie, ci au și construit-o, de pe vremea când calculatoarele ocupau o cameră întreagă. A fost VP la Fitbit, e acum la Genezio și la Pentest Tools, și ne-am mai așezat de câteva ori la masa asta ca să înțelegem cum funcționează omul. L-am deraiat două ore dintr-o zi de muncă. Nici nu vreau să calculez cât valorează ora lui.
Scandalul Nvidia: o companie de patru trilioane fără plan de succesiune
Scandalul Nvidia s-a adâncit chiar în timp ce înregistram. În New York Times apărea, as we speak, un articol în care cinci oameni care au lucrat la Nvidia spun că Jensen Huang ar fi avut încă o relație cu cineva din companie. Asta vine după povestea cu o fostă directoare a companiei Megaspeed, firma din Singapore despre care se vorbește că ar fi fost folosită ca să îl compromită, și după ce în Wall Street Journal a apărut știrea că boardul se pregătește să îl înlocuiască. Ce nu știu multă lume e că în toate filmările alea din Taiwan era și fiica lui Jensen acolo.
Andrei a pus problema exact ca un om care a stat în boarduri americane. Dacă și a doua acuzație e adevărată, sunt două ofense majore în paralel: scurgere de informații dintr-un domeniu strategic și o relație cu o persoană din aceeași firmă. Pentru oricare dintre ele, un CEO obișnuit e schimbat. Numai că aici nu e un CEO obișnuit, e fondatorul. Mai are vreo 3 sau 4 procente din companie, nu foarte mult ca procent, și din ce se știe nu și-a păstrat Golden Vote-ul pe care mulți fondatori îl păstrează tocmai ca să nu poată fi dați afară. Dacă îl are, boardul nu poate să îl miște. Dacă nu îl are, boardul chiar e obligat să îl miște, fiindcă are o datorie fiduciară față de investitori.
Și aici apare problema adevărată, care nu e cancanul. Nvidia nu are plan de succesiune. La Microsoft, la Apple, la Google, trecerea de la fondator la un CEO de profesie s-a pregătit ani, uneori zeci de ani. Aici nu s-a pregătit nimeni. Întrebarea nu e dacă se schimbă, e cu cine și în cât timp, iar între timp cine conduce o companie care valorează mai mult decât PIB-ul multor țări. Un prieten al lui Andrei care lucrează acolo spune că pe holuri e business as usual, oamenii se feresc să dea verdicte când tot ce se știe vine din presă. Doar că nu vine doar din presă, Nvidia a confirmat printr-un comunicat că investighează.
În pre-market, acțiunea mai pierduse 6% după câteva zile deja abrupte, de la o închidere la 173 de dolari. Piața e irațională și emoțională, cum spune Andrei, și reflectă viitorul firmei, nu prezentul. Am scris separat despre cum s-a mișcat bursa în jurul spionajului de la Nvidia și al curentului scump, iar partea neplăcută e că Nvidia a devenit too big to fail: dacă povestea se lungește, riscă să infecteze o bursă care oricum nu se simte bine după alegerile din Statele Unite.
Întrebarea pe care am tot pus-o e de ce acum. Se știa de mult. Jensen Huang ar fi angajat de anul trecut o firmă specializată în gestionarea unor astfel de scandaluri, scrie Wired. Donald Trump a recunoscut că știa dinainte să plece cu el în China. FBI-ul ar fi știut de prin mai. Răspunsul lui Andrei a fost că orice știre care ajunge la public e un fapt vechi de care serviciile știau deja, iar momentul ales nu e niciodată întâmplător: midterms-urile au adus în Congres democrați foarte agresivi față de AI și față de centrele de date, și exact de acolo au început să scadă acțiunile, înaintea scandalurilor.
O nuanță pe care merită să o reținem, fiindcă s-a fentat multă lume pe internet cu ea. Da, mai mulți lideri din tech au soții de origine chineză. Dar companiile alea operează din San Francisco, unde densitatea de femei asiatice e mai mare decât în orice alt oraș american. Probabilitatea statistică explică mai mult decât conspirația. Ce rămâne însă greu de explicat e altceva: Megaspeed era în Singapore, iar oameni din industrie spuneau de mult că e ciudat câte plăci Nvidia ajungeau în Malaezia. Aparent Malaezia era doar o trambulină spre China.
Modelele open source din China și zgomotul pe care îl produc
Jensen Huang devenise în ultima perioadă destul de pro open source, iar în 2026 open source înseamnă în primul rând China. Andrei vede acolo o piață uriașă de inference hosting: companii care cumpără cipuri, pun pe ele modele open source și le vând mai ieftin decât greii industriei. Dacă modelul rulează pe serverele tale, originea lui contează mult mai puțin, nu e legat la niciun cloud din China. E logica Linux, care a plecat din Finlanda, stă la baza internetului și rulează chiar pe Stația Spațială Internațională, fără ca Finlanda să fi câștigat vreun război de pe urma lui.
Partea proastă e ce iese fără frâne. Fable 5.2 e în esență Mythos 5.2 cu niște limitări pe zona de securitate cibernetică și de biologie, exact ca să nu fie folosit în scopuri nefaste. Modelele chinezești de tip Qwen sau GLM sunt foarte bune pe cyber și nu au guardrails, iar rezultatul se vede: o avalanșă de vulnerabilități raportate în tot felul de pachete. Microsoft a anunțat 1.259 de vulnerabilități găsite într-o singură zi.
Andrei, care e și în Pentest Tools, a tăiat entuziasmul cu o analogie bună. E ca atunci când oricine poate scrie un document de 100 de pagini: greu nu mai e să îl scrii, greu e să îl citești. Un model îți găsește o mie de vulnerabilități pe un server, dar poate niciuna nu e expusă în internet. Triajul devine munca adevărată, iar un bug care nu se manifestă la client nu se prioritizează niciodată. Deci nu, AI-ul nu desființează firmele de cyber, le dă de lucru. Colegii lui au lansat la Vegas un AI pentester, botezat Specter, care a primit deja mulțumiri de la Departamentul Apărării din Statele Unite și din UK pentru vulnerabilități găsite în campanii de bug bounty. Combină AI-ul nedeterminist cu uneltele vechi, deterministe, pentru că altfel îl rulezi de două ori în aceleași condiții și îți dă două seturi diferite de probleme.
Ca să rămânem pe practic: aveți grijă ce rulați pe calculatoare, sunt foarte mulți troieni care se dau drept pluginuri utile și vă fură parolele. Iar dacă ați folosit Notion sau Grok Build, verificați: Fireworks, furnizorul prin care Notion rula modele, a anunțat un incident care atinge 1% din workspace-uri și prin care s-au scurs secrete, iar peste 35.000 de aplicații făcute în Grok Build erau de fapt publice, deși autorii credeau că sunt private.
Anthropic la 1,4 trilioane: matematica din spatele unui IPO
Listarea Anthropic era cea pe care o așteptam amândoi. Andrei zisese de la început că o să fie mai mică decât se vorbea, și așa a ieșit: se pornise de la 1,6 trilioane, piața visa 2, realitatea a aterizat la 1,4. Pentru un laborator de inteligență artificială care nu deține plăci, nu deține centre de date și trăiește din bani luați pe datorie și pe investiție.
Cifrele arată așa: acțiunea s-ar vinde între 70 și 78 de dolari, cele 825 de milioane de acțiuni puse pe bursă ar aduce până la 64 de miliarde de dolari în vârful intervalului, plus vreo 26 de miliarde în acțiuni fără drept de vot cumpărate la preț de IPO de șapte parteneri, printre care Google și Nvidia.
Aici Andrei a explicat cel mai bine mecanismul, și merită să îl rețineți pentru orice evaluare pe care o citiți de acum înainte. Dacă eu îți zic că firma mea valorează un milion, îți dau jumătate din ea și tu îmi dai 500.000, atunci chiar crezi în evaluare. Dacă îți zic că valorează un milion și îți cer 10 dolari pentru o acțiune din 100.000, nimeni nu are de ce să creadă că restul de 99% chiar valorează atât. Din 1,4 trilioane, cele 26 de miliarde înseamnă vreo 2%. E foarte puțin scos ca float, iar o evaluare construită așa e, cum a zis el, destul de slabă.
Testul adevărat vine imediat după listare. Investitorii strategici și angajații au lock-up period, deci nu pot vinde la secundă, și e bine să te uiți la cine vinde când se deschide fereastra. Dacă începe să vândă un chief architect, piața citește imediat semnalul: omul crede că acolo e maximul. Andrei a povestit cum funcționa asta pentru el la Fitbit, pe poziție de VP: nu puteai vinde când voiai, îți făceai un program public, anunțai că vinzi o mie de acțiuni în prima zi de luni din fiecare lună, și se executa automat, indiferent de preț.
Cât despre cine se îmbogățește, din ce circulă public, Tom Brown, chief compute officer, are 244 de milioane de acțiuni, ceea ce îl duce undeva spre 18 miliarde de dolari. Lângă el apar Sam McCandlish, Jack Clark, Jared Kaplan, Chris Olah, Daniela Amodei. Fiecare cofondator ar vinde 3,4 milioane de acțiuni chiar la listare, deci pleacă acasă cu vreun sfert de miliard fiecare, iar asta era stabilit în termeni de la început, nu e o mișcare făcută acum. În total, doar dintre oamenii despre care se știe din interior, listarea scoate vreo 50 de oameni cu sute de milioane și câteva mii de milionari.
80% donați: altruismul eficient ca formă de taxă pe care o controlezi tu
Partea care mi se pare cu adevărat interesantă e că foarte mulți dintre oamenii ăștia au declarat public că vor dona 80% din ce obțin. Nu e filantropie clasică, e o mișcare cu doctrină, iar am scris pe larg despre religia miliardarilor despre care nu ai auzit, adică altruiștii eficienți. După listare vor apărea ONG-uri extrem de puternice, finanțate de oameni care vor să schimbe lumea activist, nu doar economic.
Andrei a privit-o mai rece și mai pragmatic. E un model cunoscut, toți cei care fac foarte mulți bani ajung să își facă o fundație, și întrebarea onestă nu e dacă donează, ci ce altceva ai face cu niște sute de milioane. Dacă nu vrei avioane personale și iahturi, ai o problemă nouă: ce faci cu banii. Iar dacă donația se face pre-tax, cu tax break, atunci e tot un fel de taxă, doar că tu decizi unde se duc banii în loc să decidă guvernul. Nu e neapărat rău. E doar bine să înțelegem ce e.
Google Carbon, 4 și 20 de dolari, și de ce AGI-ul nu e aproape
Google a făcut public modelul Carbon, prin AI Studio, după obiceiul casei de a anunța și lansa mai târziu decât ceilalți. Mi s-a părut simpatic că mulți se gândesc la cărbune când aud carbon, deși carbonul în formă pură e diamant. Prețurile: Argon, care era deja disponibil și e foarte bun, stă la 2 dolari pe milionul de input token și 10 pe output. Carbon urcă la 4 pe input și 20 pe output, cu șanse să crească după primele două săptămâni.
Aici Andrei a spus lucrul care mi-a rămas cel mai mult în minte din toată emisiunea. Modelele de bază, creierele, s-au cam oprit din dezvoltare acum vreun an. Ce s-a dezvoltat de atunci sunt harness-urile de pe lângă ele. Având miliarde de conversații, companiile au învățat să prindă intenția omului și să pună context în jurul cererii: zici că vrei o prezentare, modelul deduce că e un pitch de startup și știe ce faze are un pitch. Modelele nu au devenit mai inteligente, au devenit mai educate și mult mai ieftine. Prețul per milionul de token a scăzut de o mie de ori în trei ani, iar acum iar a mai coborât cu vreo 20%.
Și de aici concluzia care îi scade lui speranța într-un AGI apropiat: lipsește înțelegerea lumii. Modelele actuale nu înțeleg lumea direct. Dacă le spui să o ia la stânga, nu știu ce e stânga. De asta se construiesc lumi simulate în care să fie antrenate, și de asta mașinile autonome n-au apărut dintr-un model foarte inteligent, ci din sute de milioane de kilometri reali, care au dat o înțelegere tacită a realității. Fără pipăitul ăsta al lumii, ai inteligență academică, folosibilă academic.
În practică, Genezio folosește toate modelele disponibile, în funcție de ce are de făcut, și regula e simplă: care e modelul minim care rezolvă problema în timp scurt și la cost mic. Au și modele care spun doar da sau nu, bune de pus într-un lanț de agenți care clasifică sau sortează, treaba care înainte se făcea cu machine learning clasic. Mi se pare o atitudine foarte sănătoasă într-o perioadă în care toată lumea citează studii științifico-fantastice, dar facturile le plătește cineva.
Poate Anthropic să rezolve 5.000 de boli?
Anthropic ar fi anunțat că vrea să rezolve 5.000 dintre bolile pe care medicina actuală nu le-a rezolvat, și aparent companiile mari de farma au început să se teamă să colaboreze, ca să nu li se fure sosul secret. Pe partea de protein design, Fable 5.2, prin Mythos 5.2, are cel mai mare scor, 85,1.
Andrei zice heads off dacă o fac cu adevărat, și se întreabă de ani de ce Google nu a făcut-o, având Google Health și datele a miliarde de oameni. Răspunsul lui: industria e prea reglementată, prea plină de interese, și nu a vrut să intre. Întrebarea de business a rămas însă pe masă: miliardele din descoperirile astea ajung la Anthropic doar dacă dețin patentul, nu dacă au dat unealta cu care se face patentul. Iar din informațiile care circulă, scenariul plauzibil e că le-ar conveni să colaboreze cu laboratoarele mari exact până le învață metoda, pentru versiunea următoare.
Eu am cel puțin o afecțiune sau două care așteaptă la rând, pur și simplu pentru că nu există cercetători. Dacă sapi un pic, descoperi că în Statele Unite nu există nici măcar 2.000 de specialiști în genetică. Tech-ul a atras oamenii deștepți cu salarii uriașe, iar celelalte industrii au rămas văduvite. Mi-am pus mari speranțe în laboratorul de health de la București, prin Fitbit, și așteptam ceasuri care să ne spună dacă suntem bine. Tensiunea a făcut-o până la urmă Huawei. Glicemia n-a mai făcut-o nimeni.
Și a apărut, fix seara de dinainte, o cercetare românească în care AI-ul detectează probleme cardiace doar analizând vocea. Avem deja sunet, puls, EKG, tensiune pe încheietură, senzori de glicemie, microfoane care se activează pentru sforăit. Tehnic, se poate. Blocajul e altul, și Andrei l-a numit direct: nicio firmă nu are voie să îți folosească datele ca să facă predicții de sănătate, din cauza reglementărilor de privacy și a GDPR. Soluția ar fi on-device, fără să plece datele nicăieri, sau date anonimizate la scară. Fiindcă 500 de oameni într-un studiu nu înseamnă nimic, îți trebuie sute de milioane, și doar câteva companii au scara asta. Google ar fi cel mai bine poziționat, are și datele și AI-ul. Anthropic are AI-ul, dar nu datele. Apple are datele, dar nu AI-ul.
Pe partea de prevenție, Andrei a pus punctul pe rană. Sistemul medical e construit pe reguli: te doare, te duci, primești diagnostic și pastile. Dacă nu te doare nimic, încearcă să te duci la un control. Mulți doctori te întreabă de ce ai venit. Prevenția nu o plătește nimeni, nici asigurările, nici oamenii.
Curentul la 361 de euro pe MWh, chiar la prânz
Am deschis graficele live în timp ce înregistram, la 12 și 37, și prețul era 361 de euro pe MWh. Fusese și 500. La prânz, când ar trebui să bată soarele. Mixul României arăta așa: hidro 1,4 GW, dar cu lacurile de acumulare pe la 40% în mijlocul toamnei, deci tragem masiv din ele ca să acoperim lipsurile. Fotovoltaice vreo 1.000 de MW. Eolian 923 de MW. Peste un sfert din curentul de la prizele noastre venea din gaze. Și am revenit la ars cărbune, inclusiv vara, un cărbune de foarte proastă calitate, cu costuri mari.
Pe nuclear, deși l-au dat afară pe directorul tehnic de la Cernavodă și ziceau că au repornit reactorul 2, iar în ziua aia trebuia resincronizat reactorul 1, România producea 293 de MW. Ar fi trebuit să fim de mult peste 1 GW. Andrei a râs amar: putem sta liniștiți că nu se fac centre de date multe la noi, că energia e prea scumpă. Am mai făcut socoteala asta în articolul despre unde se duc electronii și cât înghit centrele de date, și concluzia e aceeași.
Pentru Andrei, care vede curentul electric devenit resursă, concluzia e clară: primul proiect de research al oricărui AI serios ar trebui să fie cum producem curent sustenabil și mai ieftin. Abia apoi restul. Apropo, cel mai mare producător și cumpărător de turbine pe gaz din lume este acum Elon Musk, omul care voia să ne scape de emisii. Iar Anthropic, care nu are centre de date, plătește celor de la SpaceX 1,25 de miliarde pe lună, până în mai 2029, ca să le folosească puterea de calcul.
Andrei rezumă bătălia următorilor trei ani în două cuvinte: compute și energie. Compute-ul e noul real estate. Cine are centrele de date și puterea de calcul face banii, fiindcă toți ceilalți au nevoie să închirieze de la el. Iar un teren bun pentru așa ceva înseamnă trei lucruri: lângă o sursă de apă, lângă un cablu mare de curent și lângă un cablu mare de date.
Cuantic, sodiu și Starship: unde se mai poate câștiga
IBM a anunțat Nighthawk R3: 520 de cubiți programabili din 2.034 de cubiți fizici, 10 cuploare între cipuri, și un procesor proiectat să execute 10.000 de operații cuantice. În 2027 vor să lege două cipuri ca să treacă de 1.000 de cubiți. Andrei, onest, a spus că nu e expert în cuantic și că de fiecare dată când s-a uitat la domeniu era prea devreme ca să îl intereseze. Și a mai zis ceva care explică poate totul: IBM face cuantic pentru că nu are AI. Au avut primul calculator care l-a bătut pe Kasparov, au fost primii la masă și au rămas ultimii.
Pe criptare, cifrele spun clar cât de departe suntem. Ca să spargi RSA 2048 ai nevoie de milioane de operațiuni logice și de miliarde de execuții de porți, iar cei 520 de cubiți sunt noisy physical qubits, deci cu erori. Lipsesc câteva ordine de mărime. Dacă însă capacitatea crește cu un ordin de mărime pe an, cum s-a ieftinit procesarea de o mie de ori în trei ani, discuția se mută în trei ani, nu în treizeci.
Numai că poate direcția nu e asta deloc. Ce se vrea de fapt e viteză mai mare cu energie mai puțină, iar asta se poate rezolva și dinspre energie. De aici am ajuns la cea mai bună concluzie a emisiunii: cea mai valoroasă invenție care s-ar putea face acum e o baterie ieftină, care să țină mult. Dacă ai bateria, poți strânge toate zilele de soare din an, ai surplus uriaș și rezolvi simultan costul procesării și o bucată din încălzirea globală, fiindcă iei energia soarelui și nu o mai întorci în atmosferă. Există investiții masive în baterii de sodiu, care sunt extrem de ieftine. La noi se fac deja proiecte prin Brașov, cu baterii comune la mai multe blocuri, din care consumă tot cartierul.
Tot despre energie și răcire e și Starship. SpaceX se pregătea de zborul 15, cu prindere dublă și pentru rachetă, și pentru booster, iar scopul final e să ridice centre de date și sateliți pe orbită, unde răcirea se rezolvă singură și energia e solară, cu transferul de date prin Starlink. Racheta are aceleași proporții cu Sky Tower, la propriu, deci zbori cu un Sky Tower. Andrei a vrut să se facă astronaut când era mic și abia așteaptă să poată lua bilet.
Și tot acolo am ajuns la o discuție pe care o fac rar: dacă vin extratereștri, vin cu un sistem de propulsie complet diferit, fiindcă noi încă trimitem un tub de inox îmbrăcat în sticlă expandată și tratat ceramic, ca să nu se topească la frecarea cu atmosfera. Dacă s-ar uita cineva de afară la filmările cu prinderea boosterului, l-ar apuca râsul. Singura noastră șansă reală ar fi niște modele cu care să descoperim ce legi ale fizicii mai pot fi încălcate.
Până atunci, Elon are nevoie de bani, iar banii vin din Telecom. Starlink a anunțat Mini 2: mai compact, cu baterie proprie, Wi-Fi 6 propriu, USB-C, LED-uri de aliniere, până la patru ore și jumătate pe baterie, cu swap, și nu se mai mișcă după sateliți, e phased array. Funcționează și în mișcare, pe rulote, pe motociclete, pe barcă. Vestea proastă pentru cei care fug de internet: Starlink a ajuns și în rezervația din Uganda unde am fost în expediție anul trecut, locul în care nici avioanele nu zboară pe deasupra. Nu toți cei de acolo s-au bucurat.
Vibe coding, salarii de șapte cifre și criza de identitate a programatorilor
Andrei nu mai scrie cod de multă vreme, dar a fost o vreme în care scria foarte bine. Iar acum, din discuțiile lui cu programatori, inclusiv cu cei foarte buni, toți au o mică criză de identitate. Erau programatori. Testerii nu au problema asta, tot trebuie să testezi.
Ce mi se pare de reținut e unde ar trebui să migreze oamenii ăștia: în biotech, în echipe mixte de foști oameni de tech cu biochimiști actuali, care să rezolve problemele de sănătate pe care nu le rezolvă nimeni.
Despre salariile de șapte cifre anuale din Silicon Valley: există, sunt reale, Andrei cunoaște oameni la nivelul ăla. Dar sunt oameni tehnici, programatori foarte buni care au rămas programatori, exact genul pe care companiile care vor să înlocuiască programatorii și le-au cumpărat. Cealaltă cale e managementul, și acolo nu îți trebuie doar competență, îți trebuie gravitas: să poți aduce tu oameni de șapte cifre care să lucreze pentru tine. Întrebat dacă nu a fost tentat, a răspuns ca un om care a decis deja: America îi place profesional, dar ca lifestyle îi place în Europa și în România.
Lansările: iPad Mini OLED, MacBook Pro și primul contact cu iPhone Duo
Apple scoate produse pe bandă: iPad Mini cu OLED și A20 Pro, iMac cu M6, MacBook Pro de 14 și de 16 inch, HomeView, care nu vine în Europa. L-am întrebat pe Andrei, ca om care a lansat hardware, dacă i se pare normal ca un produs Apple să plece din fabrică cu software vechi de șase luni. Răspunsul: așa se întâmplă întotdeauna, se scrie softul pe ele la momentul producției și apoi primesc update.
Mai interesant a fost ce a spus despre primele exemplare dintr-un produs complet nou, cum e pliabilul. La început defectele pot fi și 20 sau 25% din producție, doar că se testează la final și cele cu probleme se aruncă. La primul smartwatch Fitbit aveau 25% rebut pentru că făceau molecular welding între aluminiu și plastic și intra apa, iar procesul s-a dus apoi sub 5%. Concluzia practică pentru oricine cumpără un produs nou-nouț: probabilitatea să nimerești o unitate cu probleme e mult mai mare în primele luni decât la patru sau cinci luni de la lansare. Am pus iPhone Duo în mâna lui ca să îl vadă pe viu, iar verdictul lui a fost scurt: fără cameră telefoto nu îl ia, iar nano texture-ul plus gaura din ecran îl fac să pară un pic cheap când îți bate lumina din spate.
La laptopuri, însă, Apple mi se pare într-o poziție foarte bună. Am făcut primul contact și un review rapid cu MacBook Pro M5 Pro, și m-a surprins mai ales pe partea de modele locale: cu 64 GB de RAM rulezi o grămadă de lucruri direct pe el, iar coolerele pornesc rar. La Mac Studio cu memorie multă se așteaptă cinci luni la comandă.
BYD Seal 7, moartea Cybertruck-ului și mașina care se angajează la Uber
BYD Seal 7 generația a doua vine cu baterie mai mare, autonomie spre 800 de km în regim chinezesc, deci probabil 600 reali, ceea ce e foarte bine, și încărcare de la 10 la 70% în cinci minute, la prețuri care pleacă în China sub 23.000 de dolari. Andrei a atras atenția, corect, că nu știm dacă prețul e subvenționat sau pur și simplu rezultatul unei supraproducții pe care piața chineză nu o poate absorbi. Și nici nu compari mere cu mere: China nu are nevoie să extragă valoare din brand ca să își plătească R&D-ul, fiindcă ei sunt fabricile.
Tesla, în schimb, după ce a omorât Model S și Model X, se pregătește să omoare și Cybertruck. Am prezis-o de când l-am văzut prima oară în carne și oase, iar Andrei la fel, imediat ce l-a văzut: limited edition, niciodată mass production. Producția a fost extinsă până în toamna lui 2027, dar liniile vor fi eliberate pentru roboți umanoizi, iar a doua linie de la Berlin ar urma să producă cel mai probabil Cybercab.
Cybercab-ul a primit o baterie un pic mai mare, de 40 kWh, cu vreo 300 de km reali, iar mașina coboară la 1.400 de kg și e gândită să țină 800.000 de km. Ideea de business e că o cumperi și o pui la muncă, îți angajezi un robot pe roți. La noi nu e street legal, trebuie volan și pedale, și nici în Statele Unite nu e peste tot, doar în Austin merge legal din ce am văzut. Andrei nu și-ar lua una. Eu da, și nu pentru mine: mama vine la București cu trenul la doctor și de fiecare dată trebuie să îi chemăm noi o mașină de la gară. Mi-ar plăcea să aibă una care să o ducă fără stresul de a nimeri un rechin.
Drona de acasă de la Ring și telefonul care nu mai are aplicații
Ring a arătat, la a doua încercare, o dronă de supraveghere pentru interior. Autonomia nu e o problemă, fiindcă se ridică, inspectează și se întoarce la bază, unde se încarcă. Îți faci harta casei, o pui pe patrulă sau îi spui doar să meargă în camera cutare, are cameră fisheye și se controlează din aceeași aplicație ca restul camerelor Ring. Nu se vinde oficial în România, deși am încercat ani de zile să îi aduc pe GB.ro. Și da, i-am vândut-o lui Andrei pe loc.
Dar lucrul care mi s-a părut cu adevărat important a fost Hey Blue, telefonul fără aplicații. Prima reacție a fost „încă un telefon”, apoi mi-am dat seama că e ceva acolo. E Android open source modat, botezat Blue OS, cu un asistent personal integrat la nivel de sistem de operare, nu ca aplicație. Au fost incubați la Y Combinator, hardware-ul e Pixel 10 Pro, iar în beta îți dau telefonul gratis dacă le dai iPhone-ul tău, sau Blue Phone pentru 100 de dolari, cu trei luni de utilizare nelimitată.
Andrei crede că exact așa va arăta viitorul, și argumentul lui e vechi, de pe vremea când făcea Vector: notificările sunt ceea ce determină folosirea telefonului. Primești o notificare, faci ceva, pui telefonul în buzunar. Intrarea în telefon nu mai e prin aplicație. Mi-am dat seama, ascultându-l, că nu mi-am mai aranjat iconițele pe ecran de ani de zile, pentru că tot ce vreau caut.
Iar dacă dispar aplicațiile, dispare și user experience-ul ca diferențiator. Rămâne doar serviciul. Cel mai bun user experience e să nu faci nimic, să îți facă altcineva. Eu am deja un agent care mi-a cumpărat anvelope și mâncare pentru câine, cea mai ieftină fără cereale, și care acum se ceartă în italiană cu un mediator, pe un site oficial al autorităților italiene, ca să îmi recupereze banii după ce m-au lăsat în aeroport la Bologna. Nu știu cum arată site-ul ăla și nu mă mai interesează.
Întrebarea bună a fost cât va costa abonamentul la un asistent personal. Andrei: value based pricing, nu cost based. Cât timp îți salvează și cât valorează timpul ăla pentru tine. Dacă doar citește mailul și dă notificări, ieftin. Dacă automatizează, scump. Și pe termen scurt, bineînțeles, totul va fi subvenționat, ca să te prindă. Exact ca Uber, care s-a lansat ca cel mai ieftin taxi și a ajuns cel mai scump taxi.
Casa Verde Baterii și hyperscalerii despre care nu vorbește nimeni
Dacă sunteți geană pe programul de baterii, înscrierile la Casa Verde Baterii sunt între 20 și 25 noiembrie, cu 400 de milioane de lei la bătaie, numai că ministerul schimbă din nou punctajul. Nu vă veți califica dacă vreți doar banii de la stat, trebuie contribuție proprie. În loc de 50 de puncte pentru contribuție plus 50 pentru capacitate maximă la 20 kWh, ar fi 35 pentru contribuție plus 40 la 15 kWh. Uitați-vă atent la combinații, întrebați-vă AI-ul cum să faceți, și apoi puneți-l să verifice de două ori. Eu așa mi-am schimbat două din trei abonamente de energie anul ăsta, iar din cât am economisit cu eficientizările făcute cu AI mi-am plătit abonamentele de AI pe următorii trei sau patru ani.
Și acum partea care chiar mă deranjează. A apărut știrea că primele hipercentre de date din România vor consuma, non stop, cât Bucureștiul într-o zi de caniculă. Unde vor fi? Nu se știe nimic oficial. Toate discuțiile cu hyperscalerii se poartă pe la guvern și pe la tot felul de palate din București, nimic nu e public, iar oamenii se vor trezi cu șantiere pornite în comunități care nu au fost consultate niciodată, pe baza unor autorizații obținute undeva.
Andrei a povestit că s-a organizat o discuție la Camera de Comerț Româno-Americană, cu oameni din energie și din IT, dar informală. Ăsta e cuvântul-cheie. Oamenii din energie erau preocupați unde se pun ca să nu debalanseze gridul, ceilalți erau interesați să vină unul mare. Nu a ieșit de acolo niciun punct de vedere cu care cineva să se ducă la autorități.
Eu militez pentru un singur lucru: dacă vine hyperscalerul, să vină și cu energia lui. Altfel noi ce câștigăm? Câteva locuri de muncă și niște taxe locale, în schimbul unui preț la curent care oricum va crește, fiindcă suntem interconectați cu o Europă care își construiește propriile centre. Oamenii vor pune întrebările astea în clipa în care vor vedea facturile, și v-am arătat mai sus că peste un sfert din curentul nostru vine din gaze. Iar hyperscalerii vor merge pe gaz, pentru că nuclearul nu pornește prea curând. Discuția asta a dus în Statele Unite la pierderea Camerei Reprezentanților și a Senatului. La noi nu a început încă nici măcar în spațiul public.
TikTok te citește mai bine decât crezi
Un cofondator al unei companii de dezvoltare a făcut un fel de reverse engineering pe aplicația TikTok și a găsit 31 de modele de machine learning care se uită la tot: în ce poziție ții telefonul, unde ești, cât e ceasul, cât de repede derulezi, dacă dai like, dacă nu dai, dacă comentezi. Există un model care încearcă să vadă dacă ai adormit și unul care detectează dacă stai înclinat în pat. Există și un keep warm scheduler, ca de fiecare dată când deschizi aplicația să ai ceva de văzut.
Cea mai bună descoperire e că atunci când TikTok simte că ești gata să pleci, îți bagă un live. Dacă îți apare un live în feed, algoritmul crede că ai cedat. Am observat tiparul și pe alte rețele: când stau fără să interacționez, încearcă să mă prindă fie cu ceva agresiv, fie cu social justice, fie cu live-ul cuiva.
Și, ca să fim corecți, nu poți acuza TikTok pentru asta. Produsul lor e atenția ta, iar treaba lor e să o convertească în bani. Nu e o aplicație de informare, e o aplicație făcută să îți servească reclame. Poți să o ștergi dacă vrei. Dar orice Instagram sau TikTok care se lansează promițând că nu e adictiv, că vezi doar de la prieteni, pierde exact bătălia pe care o joacă toți ceilalți.
GTA 6 într-o cutie de plastic, Ebenezer și două cărți
Primul unboxing de GTA 6 a explodat internetul, și cel mai enervant lucru pe care l-am văzut săptămâna asta a fost un om, un biped cu două mâini, care s-a chinuit 40 de secunde să dea jos țipla. Trăiesc din unboxing, știu cum e. În cutie: un poster, câteva bucăți de hârtie și un cod. Niciun disc. Nu există variantă fizică, producătorul a ales să dea doar cod, iar lumea înjură Sony degeaba. Andrei a pus imediat întrebarea de care nu mă gândisem: trece cutia aia prin vamă sau nu, adică are taxe vamale sau nu, că e diferență mare. Jocul vine în câteva zile, internetul probabil o să pice, și armata Statelor Unite a anunțat concediu pentru toți cei care se înrolează.
La filme: Ebenezer, primul film cu Johnny Depp după mult timp, după povestea lui Scrooge a lui Charles Dickens, lansat la Londra, cu o scenografie superbă și cu Depp transformat masiv din nou. Apoi How to Rob a Bank, al lui David Leitch, cu 47% pe Rotten Tomatoes, despre o spargere dată live. Și Victorian Psycho, cu o guvernantă psihopată în Anglia victoriană. Andrei a observat, pe drept, că toate sunt remake-uri după povești vechi și că singurul lucru care le ține în picioare sunt actorii.
La cărți, eu recomand John Scalzi, iar seria Războiul bătrânilor e la reducere pe Nemira. Andrei a venit cu două: A Brief History of Thought, a lui Luc Ferry, și The Essence of Photography, a lui Bruce Barnbaum, care e mai degrabă un jurnal despre cum ajungi să faci pozele care chiar au valoare artistică pe un perete.
SEO devine GEO: ce spune ChatGPT despre tine când nu ești în cameră
La final am ajuns la ce face Genezio, iar aici a ieșit ideea cea mai bună a emisiunii. Până acum aveam paid media, adică reclamele pe care le plătești, și earned media, adică articolele pe care le scriu alții despre tine. Amândouă se mută acum în conversațiile cu ChatGPT. Reclamele există deja acolo, deci paid media e rezolvat. Iar earned media devine ce spune modelul despre tine, pentru că la fiecare întrebare pusă de un om el scrie, de fapt, un mic articol despre tine. Un client întreabă despre o bancă, se scrie pe loc un articol despre banca aia, doar pentru el.
Deci nu mai avem SEO, avem GEO, iar Genezio exact asta face: ajută brandurile să fie vizibile și, mai important, reprezentate corect de modele. Pentru că, așa cum a observat Andrei uitându-se la mine cum lucrez, mare parte din cifrele pe care ți le dă un model sunt greșite, chiar dacă sunt extrem de ușor de obținut.
Întrebarea cu care am rămas e mai incomodă: dacă nu mai contează site-urile și aplicațiile, de unde se mai inspiră modelele, dacă nimeni nu mai publică pe site-uri? Răspunsul lui Andrei a fost cel clasic: cel mai bun mod de a prezice viitorul e să îl construiești, iar ei preferă să fie o parte mică, dar activă, din construcția asta.
Mulțumesc lui Andrei Pitiș pentru vizită. Membrii sunt cei care țin luminile aprinse aici și văd clipurile în avans, iar dacă vreți să vă uitați după produse, pe GB.ro încep adevăratele reduceri acum, între Black Friday-ul românesc și cel american. Până data viitoare, să vă fie numai bine.
