UNBOXING & REVIEW - Samsung Galaxy A8 2018

Publicat pe
UNBOXING & REVIEW - Samsung Galaxy A8 2018
Mi-a fost destul de ușor să îmi dau seama de ce îl vreți la test, seamănă extrem de mult cu un Galaxy S8. Ba chiar le-am confundat și eu pe masă pentru câteva momente. Dacă l-ați cerut noi ne-am conformat. A fost puțin mai ușor pentru că Samsung Galaxy A8 este de interes și pentru piața locală, așadar, acesta este review-ul, unboxing-ul și testul acestui telefon, cu bune și cu rele. Da, există și câteva bile negre pe care le ia mai ales pentru performanță. Sigur, ecranul este foarte bun, rezoluția la fel, foarte bună, design-ul nici nu mai spun. Însă tot nu reușesc să înțeleg de ce nu pot filma 4K cu el. Nici măcar pe camera din spate care apropo, este la fel ca cea de pe față. Una dintre ele pentru că pe față are două camere. Filmarea FullHD arată foarte bine, cea 4K nu există. Bine, poți filma pe raportul ecranului, la 18.5:9, însă le vei vedea cel mai corect doar pe display-ul lui. Acolo unde le revăd aproape 95% dintre cei care filmează cu telefonul de altfel. Nu ezita să îmi lași un comentariu aici, pe blog. Atenție, comentariile sunt moderate, de aceea nu apar imediat, iar asta tocmai ca să am timp să îți răspund pe îndelete. Încă un lucru, am observat că unii se plâng că videoclipurile noastre se văd sacadat, mai ales de când am trecut la 4K 50fps. Ne pare rău, dar cel mai probabil este conexiunea de internet sau computerul de pe care vă uitați. Încercați să treceți clipul la 1080p 50fps și lăsați-mi un comentariu dacă se mai întâmplă acest lucru. Te-ai înscris la GIVEAWAY? Nu vrei un Razer Phone? De ce? – buhnici.ro/giveaway GALERIE IMAGINI SAMSUNG GALAXY A8 2018 [gallery link="file" ids="20589,20590,20591,20592,20593,20594,20595,20596,20597"]  
Publicat pe

Nu rata nimic pe YouTube!

Dacă deja nu te-ai abonat pe canalul meu de YouTube, o poți face acum pentru a nu rata niciun video nou.

Hai pe EDITORIAL!

Descoperă ce urmează, înțelege mai repede lumea din jur și citește seria EDITORIAL.