Peste o mie de morți doar în Iran. Strâmtoarea Hormuz blocată de facto. Petrolul se duce spre 120 de dolari barilul (motorina la 10 lei pare o certitudine). China stă deoparte și ia notițe. Și o școală de fete din Minab a dispărut de pe hartă cu tot cu 165 de copii în ea.
Tocmai am publicat un episod IGDLCC de urgență cu doamna Ioana Constantin Bercean, principalul nostru expert pe Orientul Mijlociu, 15 ani de studiu al regiunii. Nu e un episod ușor. Nu e un episod confortabil. Nici măcar nu este editat. Exact așa a ieșit din încăpere.
Are peste două ore și jumătate și vreau să vă dau aici esențialul, cele mai importante lucruri din această conversație. Pentru că sunt convins că nu le veți auzi la televizor.
Nebunie instituțională
Doamna Constantin Bercean a folosit un termen împrumutat de la Daniel Ellsberg, fostul consultant al Rand Corporation: nebunie instituțională. Ellsberg l-a folosit în contextul amenințărilor nucleare. Doamna profesoară îl folosește acum, pentru ce se întâmplă în Iran.
Și are dreptate.
În primele 48 de ore de război, declarațiile de la Casa Albă au fost complet haotice. Pete Hegseth a spus că războiul va dura 4 săptămâni. Trump a spus că va dura „cât trebuie”. Obiectivele s-au schimbat din mers: programul nuclear, marina iraniană, schimbarea de regim, apoi „nu vrem democratizare”. Cancelarul Merz s-a întors în Europa și a spus pe bune că americanii nu au o strategie pentru Iran. O spun chiar și senatorii americani care au auzit explicațiile secrete ale Pentagonului.
De ce scriu despre asta? Pentru că asistăm la destrămarea încă unui mit glorios al superputerii americane.
165 de fete la Minab
Trebuie să vorbim despre ce nu vrea nimeni să discute. Școala de fete Shajareh Tayyebeh din Minab. 165 de copii între 7 și 12 ani, uciși în prima zi de bombardamente.
Doamna Constantin Bercean a considerat Minab momentul în care s-a trecut linia. Momentul în care iranienii care poate se gândeau să iasă în stradă împotriva regimului au spus „poate stau acasă”.
De atunci, dovezile s-au acumulat. Investigatorii militari americani au declarat pentru Reuters că un atac american a distrus „cel mai probabil” școala. Analiza New York Times pe baza imaginilor satelitare confirmă: loviturile de precizie au vizat baza navală IRGC adiacentă, iar școala a fost prinsă în raza de atac. Middle East Eye, citând salvatori și un părinte, vorbește despre un double tap strike: o lovitură pe școală, a doua pe sala unde o profesoară mutase copiii supraviețuitori. Human Rights Watch spune direct: muniții ghidate de precizie, nu arme rătăcite. Cine are așa ceva? Nu Iranul. HRW cere investigarea atacului ca posibilă crimă de război.
Numai că Trump, întrebat la bordul Air Force One, a spus: „Based on what I’ve seen, that was done by Iran.” Hegseth: „We’re certainly investigating. The only side that targets civilians is Iran.” Purtătoarea de cuvânt a Casei Albe i-a acuzat pe jurnaliști că de fapt „cad în capcana propagandei iraniene”.
Să nu ne mințim singuri. Când propriii tăi investigatori spun una, iar tu spui alta, ceva o să crape. Morții aceia nu vor ierta conștiința nimănui iar scăparea de oprobiul planetei pare improbabil oricât ar arunca cu breaking news aliații lui Trump. Istoria nu va uita asta. Nu știu dacă există ceva mai rău de atât care i se putea întâmpla candidatului la Nobelul pentru Pace.
Iar asta ajută tocmai… ceapa care nu se curăță
Am vorbit cu doamna Constantin Bercean despre faimoasa „ceapă iraniană”, straturile de putere, de protecție, de rezistență ale societății persane. După atâtea atacuri masive, lideri uciși, infrastructură distrusă, doamna profesoară spune ceva contraintuitiv: straturile se întăresc, nu se curăță.
Iranul știe că nu poate câștiga militar. Ar fi, cum spune dânsa, „un alt fel de nebunie instituțională să crezi așa ceva”. Dar trebuie să piardă glorios. Și în pierderea asta glorioasă, câștigă ceva mult mai valoros pe termen lung: strada pan-musulmană.
Întreaga societate din regiune, de la Irak la Bahrain, se uită acum spre Iran ca spre singurul stat care a îndrăznit să se opună. Nu pentru că îi iubesc pe iranieni. Nu pentru că sunt de acord cu regimul. Ci pentru că nimeni altcineva nu a avut curajul.
Follow the money, dar de data asta follow the hate.
Noul lider fără nume
Între timp, confirmarea vine chiar azi: Ansamblul Experților a ales un nou lider suprem. Dar nu spune cine. IDF-ul amenință pe X, în persană, că va vâna orice succesor.
Doamna Constantin Bercean a anticipat exact acest scenariu. Mojtaba Khamenei, fiul, împins la putere de facțiunile dure din IRGC. Vulnerabil, corupt, șantajabil, exact cum era și tatăl. Doar că aici e paradoxul: Constituția Republicii Islamice, cea scrisă de Khomeini însuși, interzice explicit succesiunea ereditară. Prin alegerea lui Mojtaba, regimul își încalcă propriile fundamente. Republica islamică devine, de facto, dinastie.
Și tocmai asta vor cei din IRGC care conduc cu adevărat Iranul. Un lider marionetă, nu un lider real.
Cine ia notițe?
Știți ce face Beijing-ul în timp ce cad bombele? Se uită. Și testează.
China a trimis Iranului tehnologie militară, posibil inclusiv rachete hipersonice. Și acum stă și observă cum răspunde armata americană. Este un test de stres gratuit pentru capabilitățile chineze, fără să riște un singur soldat chinez.
Gândiți-vă ce face China acum când noi vorbim. Toate planurile pentru Taiwan sunt rescrise. Oare nu cumva sunt și devansate?
Ce rămâne după
Întrebarea care definește totul: cum să pierzi Orientul Mijlociu într-un an?
America va câștiga militar. Cum a câștigat și în Irak. Cum a câștigat și în Afganistan. Doar că în 10 ani, cel puțin un sfert din Orientul Mijlociu va fi înarmat nuclear. Nu eu spun asta. Logica o spune. Vom trăi într-o lume în care națiuni desenate cu creionul chimic pe o hartă își vor rescrie destinul cu bombe care nu ar trebui să existe.
Episodul complet e aici:
Mulțumim membrilor care ne susțin cu abonamentele lor lunare. Discuții de felul ăsta nu prea veți auzi la televiziunile mari, pentru că aici ne permitem luxul să spunem exact ce gândim. N-avem agendă, n-avem mogul, n-avem corporație. Vă avem pe voi.
Să vă fie numai bine!
