Xiaomi Mi Mix 2 – E suflat cu aur!

Bine, dacă stai să te gândești are mai mult aur în componente decât pe inelul de la camera principală. Da, acela e singurul lucru pe care mi-l arată toată lumea la telefonul acesta, și e păcat. Este mult mai deștept decât pare, chiar dacă se îmbracă foarte bine.
Așadar, Xiaomi Mi Mix 2, un phablet în toată regula, care, după specificații concurează cu toate vârfurile de gamă de anul acesta.

Da, chiar și cu Galaxy Note 8 cu care se află aproape la egalitate în scorul de pe Antutu. Așa cum am mai spus, nu luăm în considerare doar performanța, care este de top. Un Snapdragon 835 cu 6 GB sau chiar 8 GB de RAM dacă alegi varianta cu 256 GB de stocare. Asta pentru că nu are slot pentru card microSD. Au vrut să păstreze experiența rapidă de utilizare, conștienți fiind că lumea cumpără de obicei carduri slabe ca viteză. Și mai apoi, când deschizi galeria de imagini stai și câteva minute bune să îți afișeze fotografiile și desigur dai vina pe telefon. Mi se pare normal, de aceea recomand doar carduri rapide.

Ecranul este de 5.99 inci, 18:9 cu o rezoluție puțin peste FullHD și se vede extraordinar. Ai putea jura că este AMOLED, dar nu, este tot un IPS, de generație nouă. Spatele este ceramic, cel puțin la modelul primit de mine, și cred că rezistă mai mult la zgârieturi, chiar și față de un Note 8 sau chiar un iPhone 8. Cel puțin așa ar fi frumos, deși vine în cutie cu o husă subțire, în care se potrivește perfect. Și desigur, evidențiază mai mult acel inel , doar suflat cu aur, vă rog.

Am rămas surprins de fotografiile pe care le face, sunt bune spre foarte bune, deși nu are mod de portret cu fundalul în ceață. S-a dovedit totuși la Google Pixel 2 că e o chestie de software, eu încă aștept un update în acest sens, pentru telefoanele cu o singură cameră. Sunt sigur că se poate.

Are însă o singură problemă, majoră. Hardware-ul este foarte bun, software-ul este însă în chineză. Cel puțin la cel pe care l-am primit eu la teste. Merge foarte bine și în rețelele de la noi, însă mare atenție când îl comanzi să îl iei pe cel global. Noi am instalat pe el Google Play, nu e greu, însă versiunea de soft finală mai are puțin de așteptat. Probabil la finalul anului vom putea scăpa și noi de meniurile și aplicațiile în chineză.

Ultimele articole

Articole recomandate

100 Comments

Dă-i un răspuns lui Robert Renunțați la răspuns

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.