Volvo EX30: cea mai accesibilă electrică premium?

Asta s-ar putea să fie una dintre cele mai tari mașini electrice de oraș din 2024, cel puțin până în martie. Vorbesc despre Volvo EX30, cel mai mic SUV de la Volvo — deși eu îl văd mai degrabă ca pe o citadină, un crossover făcut exact așa cum trebuia de la început pentru cei ca mine care vor electric. Am condus-o două zile și pur și simplu m-a câștigat. Iar ca să fie discuția completă, l-am chemat și pe Flavius Câmpeanu, care a condus versiunea cu un singur motor.

Mică pe dinafară, deșteaptă pe dinăuntru

Lângă un Model Y se vede cât e de mică, și în oraș diferența asta contează enorm — la parcare, la înghesuială, dar și la preț. Are designul ăla boxy, retro-futurist, din aceeași familie vizuală cu Mercedes G-Class sau Ford Bronco. Nu e ideal pentru autonomie, dar arată superb și se simte cel mai bine în oraș.

Atenția la detalii m-a impresionat: cheie ultra wide band care încuie și descuie mașina când te apropii, fără niciun buton, butoanele de geamuri mutate central ca să eficientizeze cablajul, tăvițe de cauciuc lavabile, spații inteligente de depozitare pentru că nu există tunel de transmisie. Minusuri? Accesul nu e grozav — eu dau cu genunchii în bord, iar în spate stai bine doar dacă cel din față nu-și trage scaunul prea mult. Portbagajul de circa 300 de litri pare mic, dar are spațiu suplimentar sub tavă, plus un mic frunk doar bun pentru lichidul de parbriz.

La bord: o singură tabletă și prea multe sunete

Locul șoferului e cel mai fain loc din mașină — scaune confortabile, vizibilitate foarte bună, ambient minimalist scandinav cu materiale reciclate. Nu există bord clasic: vitezometrul stă în colțul ecranului central de 12 inch, ca la Tesla, ceea ce îți deviază un pic privirea de la drum. Rulează Android Automotive, mașina are propriul SIM și prinde inclusiv semnal 5G, primește update-uri OTA. Soundbar Harman Kardon de peste 1000 W — doar logo-ul se reflectă enervant în parbriz.

Reproșul meu cel mai mare: face prea multe sunete. Te avertizează la viteză, la bandă, la atenție, totul cu același bing. Dezactivez speed limit warning de fiecare dată. Și un sfat de la mine: nu mai dați bassul în altele, inginerii de la fabrică știu ce fac — eu cobor basul și ridic un pic pe 4 kHz ca să-mi aud podcasturile clar.

Cum se conduce și ce versiune să iei

Versiunea dual motor are aproximativ 430 de cai și sprintează instant — e fâșneață, dar Flavius o numește cea mai confortabilă mașină pe care a condus-o de un an. Suspensia e soft, mașina de aproape 2 tone (1960 kg) se simte mult mai ușoară și mai confortabilă decât multe Tesla. La 120-130 km/h, cu volanul soft, parcă se joacă un pic, dar are toate sistemele de siguranță Volvo, inclusiv conducere asistată L2 care ține banda și distanța excelent.

Concluzia noastră: dacă vrei cea mai bună afacere, ia versiunea Single Motor. Aceeași baterie de 69 kWh, autonomie similară, e mai ieftină — pleacă de la circa 34.000-36.000 euro + TVA, ceea ce o face dintr-odată cea mai accesibilă electrică premium. În oraș depășește constant 300-350 km chiar și iarna, iar pe încărcare rapidă faci 26 de minute dacă găsești o stație de 250 kW. Consumurile reale: 25 kWh în regim de iarnă agresiv, dar coboară spre 21-22 pe navetă normală, iar vara cu anvelope potrivite poate ajunge la 15 kWh/100 km.

Părerea mea? Volvo s-au autodepășit. EX30 e silențioasă, confortabilă, tehnologizată și perfectă pentru oraș și navetă. Eu m-aș fi mulțumit chiar și cu o baterie mai mică. Voi ce ziceți — ați face pasul la electric? Lăsați părerea în comentarii, dar țineți-o friendly. Și dați un share dacă v-a fost de folos.

Ultimele articole

Articole recomandate

Leave a reply

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

🎁 GB.ro — gadgeturi alese de mine · livrare gratuită peste 500 lei Vezi →