VLOG DCL Paris – Locul unde viteza nu are limite!

Probabil te întrebi ce înseamnă DCL, de la ce mai vine și acronimul aceasta? Ei bine, DCL înseamnă Drone Champions League, și reprezintă viitorul curselor de orice fel. Așa îmi place mie să cred, cel puțin până când aceste drone devin suficient de puternice ca să care și un pasager în ele. Sau credeți că nu ar fi o idee tocmai bună?

La modul cel mai serios posibil, seamănă foarte mult cu Riptide GP, Flashout, Space Racers sau WipeOut Fusion pentru cei care aveau un PlayStation 2. Este o competiție reală, cu mize reale, care a avut loc pe 4 Iunie, aproape de ziua copilului din mine, pe Champs Elysees în Paris, chiar pe sub Arcul de Triumf, unde a fost oprit traficul tocmai pentru acest eveniment. Este un sport cu totul nou, ale cărui reguli sunt modificate în fiecare an, și condițiile de înregistrare sunt minime. Contează doar să știi să manevrezi o astfel de dronă, care, spre deosebire de Mavic-ul meu este mult mai mică, mai ușoară și mai rapidă. Mult, mult mai rapidă.

Poate mai țineți minte ceva legat de cursele de drone de anul trecut, care și-au făcut debutul chiar la noi în țară, la Salina Turda. Apropo, dacă ești pasionat de ”bestiile acestea mici” următoarele etape au loc pe 12-13 August în Reutte (Tyrol/Austria), Brusells (23-24 Septembrie), Salina Turda din nou pe 14-15 Octombrie și în berlin pe 3 Decembrie 2017. mai multe informații despre înscrieri și participare pe dcl.aero.

Ultimele articole

Articole recomandate

8 Comments

  1. Salutare… Frumos evenimentul. Este totuși separat de ce s-a întâmplat la noi. Cursa din salina face parte din DRL – drone racing league. E bine totuși ca a mai apărut un campionat. Din păcate noi romanii nu prea avem acces. Comunitatea fpv racing din România a aflat de cursa de la Turda după ce s-au terminat inscrierile. Oricum organizatorii au lăsat circuitul la liber o zi și pentru noi. Care a putut sa meargă s-a putut da. Referitor la filmarea ta, pustiul cu sistem conex are transmisie digitala HD. Majoritatea au SD din cauza latentei scazute. Exista totuși și sisteme HD.. conex prosight… Mulți nu-l folosesc pt ca este foarte mare și greu.. Dacă te uiți tipul are 2 antene mari și plate, și emițătorul este enorm, iar aici fiecare gram contează . Dacă vrei Îți pot da mai multe detalii despre fpv racing. Da-mi un semn. O zi buna!

  2. Da a fost o zi superbă pentru „dronat” .Si te astept sa revii aici si cu alte evenimente la fel de ingenioase și plăcute bineînțeles.Iar în legătură cu „să ai grijă”… contează să nu îi lăsăm să pună teroarea stăpânire pe noi în rest se poate întâmpla oriunde din păcate…superb eveniment…superb video ..felicitări!!!

  3. Legat de dronele politiei…exista un proiect de lege, care va transforma drona intr-un radar mobil. Mai multi bani la budget, chiar si in Franta.

Leave a reply

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.