Viziune, carieră, performanță la nimic. Țara unde nimic nu se termină niciodată

 

M-am născut între Carpați… și am crescut educat să învăț carte multă ca să dau la medicină într-o facultate cu 20 de candidați pe un loc. Dacă nu, la ASE, că se bat doar 14 tineri tocilari pe un post sigur în bănci. Prin 1996 mă și imaginam cu bisturiul într-o mână și șpaga în cealaltă… Ori șef poate la un birou din lemn masiv cu cinci telefoane și o secretară. Cam atât știa generația mea despre orientarea profesională.

Nu m-a învățat nimeni atunci că lumea se schimbă. Nu a venit nimeni în liceu să ne spună că rezidenții își plâng de milă prin spitale și că se prostituează pe la companii care vând medicamente. Sau că posturile bune din bănci se dau pe pile și că restul muncesc pe nasturi. Țara mă vroia prost. De fapt nu prea mă vroia deloc.

Nu mi-e clar de ce, dar m-am răzgândit în clasa a douăsprezecea, subit. Am dat la jurnalistică din instinct. Pe ultima sută de metri am început meditații la română. Istorie nu am mai apucat și am tras lozul. Nu am avut niciodată noroc la loto, dar de data asta am tras câștigător și am început o carieră grea dar frumoasă. După patru ani de fizică-chimie intensiv, majoritatea colegilor mei au emigrat.

Din câte văd, nu s-a schimbat nimic în învățământ. Școlim tot diplome, în loc de profesioniști. Scoatem frustrați pe bandă care merg la serviciu în loc să tragă din pasiune la muncă.

Nu mă interesează disputele politice și nu susțin cauze pierdute ca reforma nesfârșită. Nu cred că oamenii care ne-au condus ori țin acum de putere au habar cum să facă. Sunt și ei tot niște copii nedoriți ai civilizației românești.

Cum poți să îi ceri viziune unui om care a trecut prin sistemul de educație împotriva voinței lui?

La noi, te duci la clasă să memorezi, să cotizezi și să te nivelezi. Nu ne învață nimeni în clasa a patra că avem drepturi și responsabilități, nu ne arată meserii dintr-a opta ca să avem habar ce ne-ar plăcea să facem mai târziu. Talentele sunt considerate hobby-uri inutile, când ar trebui să ne definească viața. Ne facem toţi intelectuali cu patalama la facultăţi unde chiulim cu semestrele.

Tragic este că punem tocmai astfel de cârpaci să ne conducă. Oameni docilizați și apoi reeducați de mocirla românească. După frustrarea din școala generală și sărăcia din facultate, au aflat că banii se fac repede numai prin compromisuri. Ca să dea înainte au învățat să fure în timp ce îi înjurau pe cei care au făcut-o în fața lor. Când au ajuns în față hămesiți, au devorat ce mai rămăsese. Acum chiar dacă ar vrea să facă mai bine, habar nu au cum. Genul acesta de oameni măsoară valoarea în bani și merg înainte nu după manualul de management ci după instinct. Instinctul de războinic, de bișnițar, de haită.

Am o veste proastă. Așa funcționează majoritatea firmelor românești. Un patron îmi povestea că a concediat un român școlit afară pentru că îl exaspera cu ideile lui despre tăierea costurilor. Acum, după patru ani, a ajuns să aplice forțat ideile pe care le renega când economia duduia.

Ce să mai ceri de la politicieni? În instituțiile de stat nu se înțeleg între ei nici măcar membrii aceluiași partid. Muncesc împreună în campanii și după ce ajung la putere se împart pe găști ca să și-o tragă mai rău decât o pot face inamicii din opoziție.

Miniștrii se schimbă tot la un an sau doi. După ce preiau funcția, le ia jumătate de an să priceapă un sfert din furăciunile din sistem. Subalternii de prin companiile de stat, direcții sau chiar proprii consilieri îi cocoloșesc cu favoruri în biroul călduț și îi deconectează de la realitate. Cu voia lor înșiși. Câtă vreme cafeaua e caldă, proaspătă și dulceagă, treaba merge unsă.

Ocazional mai vine câte un profesionist din privat, care se opintește în căruța de la stat. Nu mă luați de cârcotaș, dar mi se face milă de ei când îi văd cu chef de muncă. În primă fază intră în panică după ce își preiau biroul. După prima zi le vine să își dea demisia, ca să nu își lege numele de un contract de închiriere în contrapartidă cu cartofi prăjiți și cafele (caz real) sau un tun de zeci de milioane de euro la o licitație cu dedicație pentru securiști reciclați (și acesta e tot real). Șefii îi sună permanent să le servească oameni și contracte. Teama de eșec îi ține însă acolo și se amăgesc că schimbă lumea cârpind găurele într-un sac ciuruit cu toporul. Îndură atitudinea comunistă a colegilor și chiar speră că vor aduce ei schimbarea. După jumătate de an își dau seama că nu au cum să radă nici măcar un șefuleț. Până și individa incompetentă de la personal e proptită cu pile până în parlament (alt caz real). După câteva tentative de gen, își fac destui dușmani cât să simtă ei cum „îi trage curentul”. O mică parte se recunosc învinși ca Emil Constantinescu și pleacă înapoi în privat. Restul se adaptează și devin cărămizi noi în zidul birocrației și corupției. Așa se „primenește” sistemul de nepoftiți cu idei și chef de muncă.

Așadar singura viziune, care ghidează România spre viitor, rămâne cea a putorilor cu pile. Nu contează partidul, nu contează funcția. În timp ce liderii se schimbă, eșaloanele doi, trei și tot așa, rămân să stăpânească.

Cred că singura soluție funcțională și la noi ar fi tot modelul georgian al lui Saakașvili. Acesta a concediat toată poliția rutieră, adică 30.000 de oameni, din cauza corupției incontrolabile și a recrutat oameni noi, școliți după modelul american. Vreau să văd prima instituție similiară unde facem la fel. Cu care propuneți să începem?

Nu uita să dai like pe butonul de dedesubt. Împrăștie vorba și pe twitter.

Ultimele articole

Articole recomandate

31 Comments

  1. Frumos articolul, pe de o parte deprimant dar foarte adevarat, si pe la anumite firme private se intampla aceleasi lucruri, si am inceput sa ma gandesc serios sa plec departe sa uit de tara asta, de smecherii ei care nu se mai satura, de prostia care ne inconjoara, de lasitatea celor din jur care au tot timpul o motivatie pentru lasitate, si cred ca solutia la articolul tau ar fi un submarin Typhoon sau o clasa mai noua , cu cat mai multe focoase, si nu va ingrijorati, natura va gasi o cale sa se regenereze.
    Stiu ca pare radical dar nu vad alta solutie, suferim de prea mult EGO si ne vine greu sa lasam fraiele din mana si ciolanul, atat.

  2. Din pacate foarte adevarat, dar la fel de adevarat este faptul ca nu se va intampla nimic, cum nu s-a intamplat de 20 de ani, nici in urmatorii 20 nu se intrevede schimbarea.
    Parile noastre, ale celor care dorim o schimbare, nu vor fi bagate in seama, indiferent cate bloguri, emisiuni tv si iesiri in strada ale catorva oameni nu vor schimba nimic.
    Crezi ca cei „de la putere” nu stiu sau nu sunt constienti ca nu merge nimic, eu cred ca in nepasarea lor stiu foarte bine cum stau lucrurile.
    Dar stii ceva, nu va veni nimeni sa ii dea afara, nu ii va inlocui nimeni, si daca ar fi sa fie asa, cum cine sa ii inlocuim?

  3. haha ar trebui concediati 99% din angajatii de la stat si 80% din romani trimisi in exil
    aceasta e Romania a fiecare stire apare MoniCA COlumbeanu sa imi zica mie ce face cu fiesa cu barbaso cu tot nemu, asta ca sa nu mai pomenesc alti enspe mii de „personalitati „care apar la tv si sun ridicate in slavi ca au inventat apa calda, roata raspunsul ASTA FACE AUDIENTA stiu ca am deviat de la subiect dar Romani e zob de la temelie la varf fie politician privat om de rand orice ai fii
    ESTI GRADINAR, ELEV, STUDENT DESTEPT PLAECA DIN RROMANIA CAT MAI REPEDE la noi si daca esti destept esti degeaba, ai bani, ai degeaba ca iti fac nervi toti televiziunea, drumurile, vecinii manelari, rromai sau ce sunt astia, orice padure are uscaturile ei dar in Romania nu se vede padurea de uscaturi
    PS scuzati gramatica si chesti de genu asta pt ca sunt sigur ca apare vreunu semidoct care comenteaza asta

  4. Trebuie sa incepem cu noi insine,sa ne cunoastem mai bine istoria,neamul asta si tara asta puteau sa nu mai existe daca inaintasii nostrii nu luptau pentru pamantul acesta,noi am aparat occidentul care ne da lectii acum de hoardele invadatorilor.
    Deriva in care santem acum se datoreaza faptului ca nu mai stim cine santem si ai cui urmasi santem.
    Identitatea noastra este distrusa si ne lasam calcati in picioare de lepre si neaveniti.
    Sa arboram drapelul national pe fiecare casa.

  5. George te asteptam la Codlea.
    Noi aici am inceput schimbarea, simtul civic isi arata mugurii de mult inghetati sub zapada sistemului si a nepasarii. * vezi actiunile pentru spital si cele cu parcarile.
    Parca nu mai vrem sa inghitim situatia in care am ajuns, parca vrem ceva mai curat pentru noi si pentru copiii nostri, iar daca nu ne organizam si ii lasam pe ei sa ne conduca atunci n-are rost sa ne mai plangem.
    Scria cineva mai sus de un partid al intelectualilor, eu zic ca stacheta e prea sus, ar fi suficient ca din ce in ce mai multi oameni sa inceapa sa-si doreasca altceva, sa vorbeasca si sa scrie despre asta pana cand acel prag critic necesar schimbarilor va fi atins.
    Stiu ca „nu se face primavara cu o floare” dar daca nu ne apucam de sadit nu vom avea ce recolta nicicand. Si cum noi in Codlea suntem istoric obisnuiti cu saditul florilor, te invit inca o data sa ni te alaturi.

  6. George, da un ochi peste comentariul lui Marius. Ceea ce se intampla la Codlea merita sustinere.
    Nu-mi dau seama ce se intampla cu editorul de la stirile Protv!! Zilnic intrece masura si ne incearca nervii continuu. Eu, ca si multi altii ne-am saturat de portia zilnica de „columbieni si zavorei si pepeni”.
    Natiunea asta nu mai are umpic de demnitate! Prioritatile noastre au devenit cancanul cotidian. Greu ma incearca primele cca 20 de minute de stiri mondene tot mai obositoare.
    Trauma Irinucai nici nu atinge macar golul din stomacul sutelor de copii care au un singur aliment de baza – malaiul. Mai vorbim de cariera si performante in Romania? Da! De performanta foamei.

  7. Excelent.Ca intotdeauna.Trist,dar adevarat.
    Solutia dupa modelul georgian?Sa inlocuim toata populatia tarii!!!Dar cum asa ceva nu se poate ,propun sa angajam un alt guvern,format din norvegieni,suedezi,finlandezi,japonezi,nemti ,chinezi,etc,etc.
    Sigur,in cativa ani vom avea o tara performanta,cu economie performanta,cu institutii performante…
    Si poate ar fi bine sa ne angajam si un alt presedinte..

  8. Se scrie corect Sakhashvili…e adevarat, unul din putinele succese ale reformei in Georgia dupa revolutia trandafirilor din 2003 a fost reforma politiei, si practic instaurarea legii si ordinii in Georgia. Locuiesc acolo, si se vede ca politia nu ia spaga, sunt corecti. Insa ce nu stii e ca in Georgia, se conduce mai aiurea ca in Romania, ITP-ul nu este obligatoriu, la fel ca si RCA-ul. Nu au taxe de poluarea sau altele asemena, se importa toate rablele si masinile din lume, multe in stare tehnica precara.

  9. George draga vad ca si tie intr-un sfirsit ti s-a facut lehamite de sistemul din tara asta,eu am ajuns la concluzia aceasta cu 13 ani in urma cind , dupa 4 ani de facultate, m-am trezit cu o diploma in mina si multe vise de a schimba lumea, dar am ajuns repede la concluzia ca in Romania.sistemul nu o sa fie schimbat niciodata, asa ca am plecat afara, unde duc o viata normal, cu un job normal ,intr-o tara normala.Varianta din Georgia in Romania nu o sa functioneze niciodata, deoarece la noi se merge pe ideia ; cind unul cade vin doi din urma si duc mai departe sistemul,nu exista soluti, totul este infect si putred ,nici o reforma nu o sa poata schimba ceva, asa ca ne ramina doar sa suferim in tacere si cu speranta in sufle.

  10. Frumos articol, desi foarte dureros. Evident ca ai subliniat mai mult ceea ce ne doare pe noi romanii, si sunt sigura ca dincolo de toate astea se afla si un dram de multumire (desi nu stiu care ar fi aia).
    Cred ca schimbarea se poate face prin educatie dar cum educatia este condusa si ea de politica :) … probabil vom ramane asa.
    Oameni mai educati inseamna oameni mai constienti si cu mai multa initiativa iar genul asta sunt foarte periculosi. Asa ca noi, cei care ne-am pierdut ani prin facultati si masterate sau alte specializari, crezand ca studiile si dorinta de implicare conteaza, nu avem altceva de facut acum decat sa intram in jocul altora. Cat timp suntem tinuti sub control totul va fi OK. Cred ca si Europa vrea asta.

Leave a reply

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.