VIDEO – VECTOR Luna – Smartwatch-ul românesc cu autonomie de 30 de zile

Vector_Luna_Buhnici

Vector Watch este exact motivul pentru care poți să fii patriot. Adică puțin mândru de țara în care te-ai născut, pentru că de aici provine acest ceas inteligent. Arată mai degrabă a un ceas elvețian, pentru că de acolo s-au inspirat creatorii lui. Este de asemenea adresat unui utilizator care știe ce își dorește de la acest dispozitiv: în primul rând să arate bine, să fie ceas iar abia apoi să fie deștept.

Vine în două variante, cu ecran rotund, Luna, cum este cel pe care îl am eu în acest review și cu ecran dreptunghiular, denumit Meridian. Acesta din urmă ar fi parcă adresat doamnelor, fiind și ceva mai mic dar design-ul este unisex așa că merge pentru oricine. Sunt frumoase amândouă și au aceleași specificații. Baterie cu autonomie de 30 de zile, un ecran LCD monocrom și trei butoane de control.

Se încarcă cu un cablu magnetic ce se conectează pe spatele acestuia, timp de vreo două ore. Ai grijă de cablul de încărcare, e mai rău ca pe vremea lui Nokia 1100, la care uitai unde ai pus încărcătorul.

E adevărat, nu are o memorie internă mare, nu are touchscreen, nu îi poți pune cartelă SIM și nu face poze ca alte smartwatch-uri. Funcționează însă cu toate sistemele de operare mobile, Android, iOS și chiar și cu Windows Phone și îți afișează doar ce notificări vrei tu. Meniul este simplu și ușor de folosit și poate fi customizat destul de mult.

Nu este ieftin, deloc. Iar asta pentru că e construit să reziste la 50 de metri adâncime în apă și să arate impecabil la manșeta unei cămăși cu butoni de aur.  Dacă cumva nu se potrivește cu costumul, îi poți schimba imediat brățara cu una de piele iar apoi să treci pe silicon pentru un look sportiv.

Ah, vorbeam de preț. 299 de euro Meridian și 499 de euro Luna, cel rotund. Aruncă o privire pe review-ul video de mai jos și spune-mi dacă tu crezi că merită. Eu am luat deja decizia.

Prețuri actualizate pentru ceasurile Vector și accesorii aici.

Ultimele articole

Articole recomandate

171 Comments

    • Pacat …au facut un produs de top…teoretic cel putin…. Personal m-am pacalit.. Ceasul e frumos, dar mai au mult de lucru la el. Marele avantaj este bateria care chiar tine…dar in rest…. se deconecteaza si la 3 m de telefon … am tot crezut ca se vor face up-date-uri de soft si ca se va rezolva problema… intre timp insa… de asemenea anumite steam-uri ( cel de vreme) nu-si mai face up-date… O pot cataloga ca fiind cea mai usturatoare teapa financiara…de pana acum :). Si cel mai suparator e faptul ca efectiv ii doare undeva de clienti…. si acum intrebare : sa mai cumpar vreodata un produs romanesc? cand pana la urma fac ce stim mai bine : dam tzepe?! Rusine Vector si rusine FitBit!

  1. Am tot cautat ceas cu gps pentru copii si am gasit pe mai multe site-uri si par foarte faine si ca merita toti banii, dar pe unele parerile clientilor sunt prea „pupincuriste” si par a fi postate tot de vanzator. Nu cred ca sunt parerile reale ale clientilor. Cred ca sunt review-uri false. Chiar discutam cu mai multi parinti si ne-ar interesa ceasuri cu gps pentru copii care functioneaza cu cartela sim si care pot si apela parintii la nevoie. Ma gandeam ca daca ai si tu copil poate ai studiat si aceste produse. Poti sa ne recomanzi ceva?

  2. Salut, George! Am un vector luna si am făcut o nefăcuta. L-am scăpat si i-am spart ecranul. Întrebare: exista posibilitatea înlocuirii lui si, daca da, unde as putea face asta si cam la ce bani. Mulțumesc anticipat pt răspuns. Catalin

  3. Bună George ,imi poti spune dacă acest vector are autoluminozitate sau cum se comporta in lumina zilei deoarece dețin detin un huawei watch w1 si respectivul nu are autoluminozitate !
    Mulțumesc

  4. Salut George te rog mult spunemi te rog eu mult se mai merita acum în 2018 un vector luna? Bateria îl tine macar 2, 3 ani în timp. Sunt abonat la tine răspundemi te rog.
    Am nevoie de parerea ta. Multumesc anticipat sănătate ție și la tot ce iubești

Leave a reply

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.