VIDEO – Toyota Auris HSD – hibrid cu cap

Yet another Hybrid car. Dar, atenţie, nu vorbim de una ce poartă numele doar de dragul de a-l purta. Discutăm aici despre un Hybrid veritabil, ce se remarcă atât prin consumul redus de carburant, de doar 5.3l/100 km (in condiţii de iarnă) dar şi prin emisiile reduse de CO2 de doar 89g/km. Este vorba bineînţeles de Toyota Auris HSD.

Aşa că, dacă nu eşti vegetarian şi nu ştii să arăţi pădurea ecuatorială cu degetul pe glob, îţi recomand altceva.

Este primul model Hybrid lansat în segmentul compactelor şi al doilea din gama celor de la Toyota, după Prius, cu care împarte exact aceeaşi platformă HSD, sau Hybrid Synergy Drive. Ah, si in sfârsit arată ca o maşină normală, deci vânzarile vor creşte, implicit şi numărul de accidente cu pietoni în care vor fi implicate modele Hybrid va creşte. Fiind de provenienţa japoneză se va strecura ca un ninja pe şosele, atacând silenţios pe la spate cetăţenii, dar asta nu prea contează, bineînţeles, când de exemplu ne vom bucura de iarnă şi in aprilie, iar deşertul Sahara va fi inundat. Ori ceva de genul acesta.

Principiul de funcţionare este simplu. Maşina foloseşte două motoare, unul termic şi altul electric ce pot funcţiona independent sau împreună.

Motorul termic este unul pe benzină de 1,8 l VVT-i, ce produce 98 cp la 5200 rpm si un cuplu maxim de 142 NM, iar motorul electric are o putere de 82 CP si 207 NM. Puterea motoarelor este transmisă la roată prin intermediul unei cutii de viteze cu transmisie variabilă, numită E-CVT (Electronically-controlled Continuously Variable Transmission).

Partea bună în ceea ce priveşte acumulatorii este că aceştia nu necesită încărcare, ci pur si simplu sunt ţinuţi într-un ciclu permanent de încărcare atunci când motorul termic este in funcţiune, când decelerăm sau frânăm.

Toyota Auris dispune de trei moduri în care poate fi condusă:

1. EV sau full electric poate fi folosit pentru cel mult doi kilometri, cu o viteză maximă de 50 km/h. Acest mod poate fi folosit doar dacă nu aveţi consumatori activi precum radio, faruri sau aer condiţionat automat. Vă puteţi bucura de linişte deplină când sunteţi blocat in trafic, iar accelerarea lină face mersul mai plăcut, obţinând totodată consum şi emisii virtuale 0.

2. Modul Eco asigură cel mai bun compromis între performanţă si consum redus. Poate folosi simultan ambele motoare dar şi separat, maşina folosind în mod special motorul electric, la viteze de până la 50km/h.

3. Modul Power demonstrează ca maşina poate face faţă şi persoanelor dornice de ceva distracţie. Această setare pune la dispoziţie toţi cei 136 de cai verzi/gălbui ce provin de la ambele motoare.

Preţul de pornire este de 24.200 Euro cu TVA, o diferenţă semnificativă faţă de concurenţă, dar prin tehnologia care o împachetează şi nivelul de echipare cu care vine, este o maşină demnă de luat în calcul atunci când vine vorba de achizitionarea unei maşini noi.

Mulțumiri pentru sprijin la scriitură lui Andrei Marian, de acum blogger partener www.buhnici.ro

Ultimele articole

Articole recomandate

19 Comments

  1. Clipul e privat? Fa-l public imediat :))
    Iti am blogul la bookmarks si tot timpul ma uit sa vad daca ai mai facut review la vreo masina.
    Tine-o tot asa George Buhnici … ProTV!!!

  2. Nu dom’le, noi il vrem inapoi pe Buhnici. Pai el n-ar fi scris „v-a trece ceva timp…”. La fel e inestetica folosirea dubla a „acestia” in „aceştia nu necesită încărcare, ci pur si simplu aceştia sunt…”. Daca aude Diacritica de voi, jar mancati!

    Buhnici, Buhnici, Buhnici!

    :D glumesc!

  3. Beni, ai dreptate, am observat si eu „v-a”-ul acela.
    De ce era nevoie de un scriitor partener, George? Vrei sa scrii mai multe articole si nu ai timp???

  4. @Toată lumea.
    Mulţumesc pentru aprecieri. Greşelile de scriitură sunt parţial vina mea. Partenerul meu a scris o ciornă iar eu am publicat-o fără să îl anunţ. Colaborăm pentru că nu îmi ajunge timpul şi vreau să dau o şansă unui om motivat. Hai să îl primim frumos. Eu voi schimba textul cu varianta corectă pe care mi-a transmis-o azi. Îi cer scuze şi vă cer scuze pentru greşeli.

  5. Nu mertia.
    La 20 mii km facuti pe an (preponderent in oras) daca mergi „sportiv” mai platesti ~1200 de litrii benzina la o compacta normala (la un 12%). Insa scutesti 7-8k euro la achizitie, probabil intretinerea/reparatiile sunt si ele mai ieftine, si in plus e mai placut de condus si nici nu-ti bati capul cu consumul. Sau si mai bine de banii aia cumperi ceva deja din clasa medie.

  6. Corect. Asa zic si eu, (inca) nu merita.

    2km autonomie electrica inseamna foarte putin.

    Am facut drive-test cu Auris hybrid in 2010. Nu m-a convins. Masina de test avea un consum mediu afisat de 7,2l/100km ceea ce pot sa obtin si cu dieselul meu. Care a costat mult mai putin.

    Si nu pot sa fiu ipocrit si sa fac pe ecologistul. Emisiile sunt mici dar poluarea creata de uzinele care produc bateriile hybrid-ului e enorma. Verificati pe google.

  7. Foarte misto masinuta, pacat insa ca e asa scumpa dar e de inteles avand in vedere faptul ca tehlogia este inca la inceput. Probabil in 2-3 ani pe langa faptul ca se vor ieftini aceste tehnologii vor deveni si mai bune. Apropo de cutiile CVT as putea spune ca acelasi feeling (nu simti cand schimba vitezele) il ai si pe masinile echipate cu cutii de tip DSG (difera denumirile de la brand la brand)

  8. 1. cand o sa aiba si un portbagaj decent s-ar putea sa fie o optiune…. pana atunci ramane o masina pentru adeptii ecologiei si ai high-tech-ului … de dragul tehnologiei sau ecologiei ….
    2. pretul… o berlina din clasa medie sau chiar premium cu un discount bun … costul tehnologiei este inca mare … poate face Guv un program de stimulare… :)

    PS: nu ca probabil nu as fi primul sau singurul dar nu o sa inteleg de ce nu faci tu Promotor…. aici chiar gasesc infoutile despre si cu masini …

    Keep walking George ..

Dă-i un răspuns lui F Renunțați la răspuns

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.