VIDEO – Sigma Art 20mm (Canon) – Un obiectiv wide pentru zile însorite

Sigma_Art_20mm_Canon_6d_Review_Buhnici

Canon nu este singurul care face obiective pentru camerele sale. Dar probabil că știai deja acest lucru, mai ales dacă deții un DSLR de orice fel. De la oricare producător. Ei bine, se întâmplă de multe ori ca acești producători de ”sticlă” să producă obiective mai bune decât cele ale producătorilor. Sau cel puțin la fel de bune însă mai ieftine. Sigma Art 20mm este un astfel de obiectiv.

Seria Art este cunoscută ca fiind cea mai clară și mai rapidă și aici le dau dreptate tuturor celor care spun asta. Așadar, care sunt avantajele unui obiectiv wide de 20mm? În primul rând, cuprinzi mai multe în imaginea realizată cu el iar în zilele însorite poți fotografia chiar și cu ISO 100 și cu diafragma închisă la maximum. Astfel, rezultă fotografii foarte detaliate. 

Alte situații în care ajută foarte mult sunt fotografiile de interior, fie că vorbim de camerele unei case sau ale unui apartament sau de 8-10 persoane în același cadru. Mie mi-a plăcut, chiar foarte mult, și l-aș recomanda oricui deține un DSLR Canon Full Frame ce vrea să își ”lărgească” puțin orizontul de fotografiere.

Are un mic dezanvantaj, nu permite montarea de filtre circulare, pe filet. Trebuie să folosești un adaptor și filtre pătrate. Cam atât.

GALERIE FOTO SIGMA ART 20MM

Ultimele articole

Articole recomandate

13 Comments

  1. O singura precizare asupra diafragmei cu deschidere F1.4 ceea ce este „sail point”…cel mai mare atou’ al obiectivului. De asemenea trebuie precizat in cate grupuri sunt aranjate lentilele respectiv unde se face „stabilizarea”… la lentilele finale…sau in grupul de lentile aflate mai aproape de montura, asa cum este mai nou pe high-enduri dovenint o stabilizare mai solida !

  2. Intre Samsung Galaxy A5 2016 si Iphone 5S ce ar trebui sa aleg? Tinand cont ca imi doresc un telefon care sa mearga bine, fluent , pe cat se poate fara lag. Sa aiba o durata cat mai lunga de viata pentru ca nu mai vreau sa schimb telefoane slabe la un an de zile. Multumesc!

    • Nu știu ce așteptări ai de la un smartphone. La ce îl folosești cel mai mult? Dacă ai grijă de el, nu îl lovești, scapi, etc rezistă destul de mult. Apar oricum în fiecare an cel puțin două modele noi de la fiecare producător. Dacă vrei să fii în top atunci alegi unul mai performant.

  3. salut. uite as vrea sa ma apuc si eu de fotografie ce aparat mi-ai recomanda(buget 10.000 ron). si daca stii ceva tutoriale m-ar ajuta.

    • Lynda.com e cea mai bună resursă pe care am găsit-o. E cu plată, însă e mult mai ieftină și mai completă decât orice alt curs de fotografie. În rest, fă poze în fiecare zi, chiar și sâmbăta și duminica. Ia aparatul cu tine peste tot. Încearcă Fuji X-T10, eu am fost impresionat de el. Nu da 10.000 lei de la început. O să începi să cumperi obiective sau să închiriezi ca să vezi diferențele dintre ele.

Leave a reply

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.