VIDEO – Samsung Gear Circle – O pereche de căști mai speciale

Samsung_Gear_Circle_buhnici

Îmi plac căștile, se știe asta. Îmi plac în special căștile mai deosebite, mai diferite și mai deștepte. La prima vedere Samsung Gear Circle par a fi din această categorie. La domnișoara din imagine arată foarte bine zic eu, însă la mine în urechi parcă nu se simt „ca acasă”.

Sunt destul de măricele și nu cele mai ușoare pe care le-am văzut. Aș fi vrut să fie și ceva mai mici, însă acestea sunt doar preferințe personale. Pe de altă parte au multă tehnologie în ele și chiar pot spune că sunt un accesoriu inteligent.

Chestiunea aia mare de pe mijlocul firului este bateria și electronica. Aici găsim și un motoraș ce are rolul de vibra la notificări, asta ca să nu îți oprească tot timpul muzica din căști. Mai au o chestie deșteaptă, atunci când le apropii una de cealaltă se lipesc cu ajutorul unui magnet. Și îți opresc și muzica pentru a nu consuma bateria care e destul de mică.

Cei 180 mAh ar trebui să îți ajungă pentru câteva ore de folosire și se încarcă în aproape jumătate de oră. Vine cu niște suporți pentru gât ca să nu fie afectate de transpirație și să stea cât mai fixe în timpul efortului prelungit. Nu îmi plac, nu cred că le-aș folosi.

Se aud destul de bine. Destul. Am văzut și altele mai bune însă trebuie să apreciez funcțiile utile cu care vin. Funcționează cu orice telefon, însă pentru anumite comenzi și funcții va trebui să ai desigur un Samsung și aplicația Gear instalată pe el. Nu, aplicația nu o găsești în Google Play ci în Samsung Apps. Păcat. Chiar era utilă.

Ultimele articole

Articole recomandate

21 Comments

  1. Salut George
    Despre conectivitate se mai poate spune va se pot conecta la 2 dispozitive simultan( telefon samsung+gear s probate personal) Iar daca ai activata functia cu control continut media magnetii sunt apropiati si iti suna telefonul trebuie doaar sa bagi casca in ureche fara sa mai apesi tasta de raspuns ..pentru a incheia apelul doar lipesti cei doi magneti . Daca ai magnetii apropiati si initiezi un apel sunetu va fi in difuzorul telefonului iar daca departezi magnetii castile se activeaza automat si poti continua conversatia in casti.Bateria tine aproximativ 5-6 ore redare muzica +60 minute convorbiri telefonice fara incarcare (conectate la 2 dispozitive).Pentru alergat sunt inutile fara acea bratara pentru gat .

Dă-i un răspuns lui Radu Renunțați la răspuns

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.