VIDEO – Samsung Galaxy Tab S2 8.0 – Android la puterea 4:3

Samsung_Galaxy_Tab_S_2_8

Sunt multe tablete ieftine pe piață, mai ales cu Android. Chiar și așa iPad-ul se vinde totuși foarte bine, deși este sensibil mai scumpă. Unul dintre motive este și formatul ecranului. 4:3 este mult mai bine orientat către citit cărți, reviste online sau pagini web. Știu, te vei uita și la filme pe ea, însă mai puțin.

Segmentul premium al tabletelor cu Android, mai ales cele de 7-8 inci este încă un subiect delicat, asta și pentru că mulți preferă un smartphone cu ecran mare, iar așa nu mai trebuie să care o tabletă cu ei. Așa fac și eu de ceva vreme. 5.5 inci sunt suficienți pentru aproape orice activitate, chiar și pentru jocuri.

Cât despre Samsung Galaxy Tab S2 8.0 am putea spune că este ceva mai bună decât modelul de anul trecut. Reprezintă un update din punct de vedere aspect, ecranul este din nou printre cele mai bune, însă are și un minus. Bateria este cu 20% mai mică. În condițiile în care este și puțin mai rapidă se consumă așadar și mai repede. Odată la 2-3 zile va trebui să o încarci, asta dacă nu o folosești intensiv pentru vizionare de filme și gaming. Atunci va avea același regim de încărcare ca și telefonul tău.

În rest nu am ce să îi reproșez. Nici măcare prețul. La 2000 de lei poți achiziționa varianta cu 32 GB memorie internă, îi poți lua un card microSD de până la 128 GB și beneficiezi de cea mai rapidă conectivitate. Chiar și de 4G LTE pentru vreo 100 de euro în plus.

Urmărește review-ul de mai jos și spune-mi, cum ți se pare această tabletă? Ai prefera și tu un smartphone cu diagonală mare care să îi ia locul? Sigur, exisă și un model de 9.7 inci, dar acolo parcă e altă discuție.

Ultimele articole

Articole recomandate

25 Comments

  1. NU se va compara niciodata o tableta cu android cu una cu IOS. Nu e totul sa poti vedea flash uri si sa iti pui aplicatii moca pe ea. Calitatea si posibilitatile de dezvoltare la IOS sunt net superioare.

  2. Salut George! Am cumpărat eu curând un s6 edge plus și am o problema în 3d Mark îmi merge foarte prost puține fps și nu înțeleg de ce….nu înțeleg de ce în celelalte teste iese normal doar în 3d Mark merge prost.

  3. Salut George, niciodata produsele Samsung vor ajunge nivelul celor de la Apple! Am un iPad air 2 un MBP retina si am avut un iPhone 5s pe care l-am inlocuit cu un Samsung galaxy s6 edge! Iti pot spune ca il detest din toate punctele de vedere, se reseteaza cand vrea el, daca vreau sa ascult muzica de pe internet si in acelasi timp sa scriu pe Whats app NU, iar asta mi se pare ceva basic! Nu mi se pare normal ca nu permite sa ai adroidul pur fara prostia celor de la samsung! Ma deranjeaza ca aplicatii ca Youtube nu le pot sterge definitiv ci doar ascunde! E frustrant faptul in meniul telefonului ai o aplicatie undeva in setari care ti recomanda si poti configura cand sa se reseteze telefonul! Plus acel program smart managee care la fel mi se pare o mare prostie!
    Da aspectul rezistenta bateria camera si senzorul de amprenta functioneaza impecabil! Dar softul este un dezastru!
    Eu am telefonul de doua saptamani si l am pus deja la vanzare o sa imi cumpar un iphone 6 plus si nu pentru ca ar arata mai bine sau ar face poze mai placute! Pur si simplu pentru ca intr un an nu il voi reseta de doua ori stiu ca daca ii opresc actualizariile nu ma va intreba dim 5 in 5 minute daca actualizeaza sau nu! Iar softul stiu ca orice i as face nu il voi putea ingenunchea!
    Totusi pacat pentru Samsung au inceput sa faca dispozitive super, dar f slabe din punct de vedere al softului!

  4. https://youtu.be/cBnVn363K40?t=258

    Platforma tehnica folosita pt aceasta tableta este cea de la Note 4, nu de la S6:
    Exynos 5433 – pe Note 4 SM-N910C
    Exynos 7420 – pe S6 SM-G920
    Asta releva si scorul din Antutu, unde S6 face cam 69.000 de puncte (si S6 a venit pe 5.0.2 la lansare).
    Da, Samsung aduce tablete de „ultima generatie” cu procesoare de anul trecut. Dar trebuie sa taie de undeva ca sa scoata costurile ecranelor AMOLED.

  5. Salut tuturor! Recunosc ca am 3 device-uri Apple și cine ma cunoaște, tot timpul spune ca sunt orbit de fița Apple. Am luat tableta samsung tab s2 de 8′, de curiozitate și pentru a avea și un android. Va spun, merita și arata și funcționează foarte bine!

Dă-i un răspuns lui Codrut Renunțați la răspuns

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.