V-am prezentat acum puțin timp impresiile mele despre Samsung Galaxy S7 și S7 Edge dar acum a venit momentul să ne uităm puțin mai atent la aceste două telefoane. Am aflat și câteva lucruri noi. Sunt cele mai rapide telefoane din lume.
Dacă vă spun că nu am mai văzut un scor de peste 100.000 de puncte în Antutu mă credeți? Nicidecum 126.000 de puncte. Pe lângă asta mai știu un lucru: nu ține bateria atât de mult precum se zvonește. Sper doar că este din cauza sample-ului pe care l-am avut eu. Nu mă aștept să fie mai bună din cauza bateriei mai mari. Procesorul este cu cel puțin 30% mai rapid deci compensează. Vom vedea.
Este cel mai bine finisat smartphone pe care l-am văzut până acum, mai bine lucrat, închegat și ca Galaxy S6 sau Note 5, al căror design îl împrumută în proporție de 90%. Este frumos ce mai.
Hai să vorbim totuși de elementul care ne interesează cel mai mult, și anume camera foto. Sau video. Senzorul are mai puțin pixeli și decât S5, nu vă speriați. Doar 12 Megapixeli. Aceștia sunt însă mai mari, și sunt ajutați de o tehnologie numită Dual-Pixel care îl ajută să focalizeze mult mai repede. Pixelii sunt și mai mari și așa este mult mai luminoasă. V-am spus eu acum ceva vreme că nu contează numărul ci dimensiunea pixelilor.
Exemplul clar este mai jos. O demonstrație de filmare 4K cu patru dispozitive diferite. Sigur, vorbim de S7, LG G5, iPhone 6S Plus și GoPro Hero 4. Poți observa sunt sigur, că Galaxy S7 are cea mai realistă imagine dintre toate. Frumos nu? Tu ce părere ai? O aștept aici pe blog. Mai jos, în comentarii.
nu stiu care este mai bun dintre lg g5 si samsung s7
Sunt la fel de bune amânoduă.
Care este mai bun dintre iphone 6 si s7.iphone 7 si 6s sunt prea scumpe,iar iphone se e prea mic.
Salut George. Esti pe ultima suta de metri cu casa, vin si sărbătorile , nu stiu daca mai ai timp si de întrebări. Totuși, una scurta: S7 Edge, sau Iphone 7 plus, sau LG G6. Ce recomanzi intre cele 3, folosit in special pentru poze, video si internet. Mersi mult.( felicitări pentru casa! imi place enorm cum ti-a ieșit ).
S7 sau S6?
Samsung Galaxy S6 edge sau S7(nu edge). Ma intereseaza camera si bateria
Buna George ce telefon ma sfatuiesti sa-mi cumpar la un buget +/ – 500 € , ma intereseaza o camera buna, baterie buna, fluiditate si rezistenta :)
M am uitat putin la oferte si m ar tenta un samsung s7 edge, s 8 merita diferenta de bani fata de s7?
(Acum am un samsung s4)
Buna seara.Am un S7 si am auzit ca ar fi indicat pentru calibrarea baterie sa fac un ciclu complet 0-100 .Este indicat?Si daca da cum se face corect?Nu afectează bateria?Astept un raspuns. Stima.
Nu e nevoie
As vrea sa imi cumpara un s7 edge si cum imi dau seama ca nu este un fake
Cumpără-l dintr-un magazin sau I anunțuri prieten mai cunoscător cu tine
George spune-mi te rog Samsung s7 edge sau Huawei p10 mulțumesc
Salut George , am auzit despre Samsung Galaxy S7 Edge că după ceva timp de la folosire o dungă roz o să apară pe ecran , este adevărat ? Dacă da cum poți să rezolvi această problemă?
De oicei apare de la șocuri, lovituri. Nu e valabil la modul general.
Buna George ! Vreau sa imi iau un telefon nou dar nu prea stiu ce sa aleg intre un s7 edge , A8 2018 si un huawei p10 . Ma intereseaza mult camera . D.p.d.v al design ului il prefer pe p10 dar nici celelalte nu sunt urate . Un raspuns m ar ajuta mult . Multumesc !
Salut George , am o intrebare pentru tine: samsung galaxy s7 edge are senzor de inflarosu ? adica sa il pot folosi cu o aplicatie ca si pe o telecomanda,iar daca da, ce aplicatie imi recomanzi
Nu are, S6 avea
Unde pot comanda la cel mai mic pret un display cu touch pentru s7 edge ?
Multumesc,
Salut,
Am un Samsung S7, iar de curand l-am bagat in apa(aproximativ 4-5 minute). Am observat ca touchscreen-ul are niste bug-uri, iar dupa cateva ore a inceput sa faca in toate culorile, uneori vazand ecranul, l-am conectat la calculator, iar acolo imi apare ca dispozitivul este gol, deci s-au sters toate folderele, imaginile, etc… Telefonul este in garantie, dar vreau sa te intreb de la ce este problema si daca am sanse sa imi primesc banii inapoi, acand in vedere ca nu are sparturi, fisuri (nu l-am scapat pe jos, avea folie, husa). Multumesc!
Buna!Daca mi s-a stricat placa de baza la un Samsung S7 Edge mai exista vreo sansa sa imi pot recupera datele (mesaje, dar mai ales poze)?
Nu cred, memoria este tot acolo