VIDEO si FOTO Samsung Galaxy S4 – primele impresii despre noul Nr.1

Seamănă izbitor cu modelul anterior și nu vine decât vreo câteva funcții soft în plus. Așa ne plângem mai nou pe bună dreptate la lansarea fiecărui nou smartphone indiferent de marcă. Producătorii par să fi obosit cu inovațiile sau ne-am obișnuit noi să ne reinventăm în fiecare an. O zicală în care cred eu spune așa: ”Tehnologia ne dezamăgește pe termen scurt dar ne uimește pe termen lung.”

Noul Samsung Galaxy S4 este un telefon nou și un upgrade serios de la S3. Nu e un nou tip de smartphone ci e unul adus la zi, stabil, rapid, mai deștept cu jutorul unor senzori și funcții soft noi. Sub ”capotă” sunt și câteva lucruri la care 99% dintre utilizatori nu se pricep dar care pot face diferența. Procesorul e cel mai rapid de pe piață, memoria la fel, senzorii de temperatură, umiditate și presiune atmosferică sunt noi pe un telefon mainstream. Ecranul adaptiv este poate cel mai bun de pe un telefon și singur cel mai avansat lansat vreodată de Samsung. Hai să vedem cum arată prin comparație cu S3.

Nu cred că voi folosi toate aplicațiile noi de la Samsung. Aproape toate există deja în Google Play sau pe alte telefoane. Avantajul este că Samsung a pus la un loc pe un singur telefon aceste funcții care vor fi mai mult sau mai puțin utile pentru fiecare dintre noi. De acum avem un punct de plecare și pentru aplicații noi care să folosească senzorii de pe S4 și să facă predicții de vreme spre exemplu. Cum ar fi ca un serviciu online să colecteze și aceste informații de la utilizatori ca să ofere o prognoză meteo și mai precisă decât a ANM? Poate un Google Weather? Ecranul e mai mare dar telefonul e aproape cât S3. Foarte puțin mai mic și mai subțire. Dacă este stabil pe cât de rapid se mișcă, eu cred că va avea succesul binemeritat.

Cât despre absența aluminiului… Da. Și pe mine mă deranjează. Se întâmplă totuși ceva interesant. Carcasa, deși e tot policarbonat e mai rigidă, adică dă senzația de mai multă soliditate. Am stat de vorbă cu bloggeri convinși chiar că rama e din aluminiu și păreau uimiți să afle că e doar plastic. O fi mai bine așa? Telefonul e mai ecologic și nu consumă atât de multe resurse ca să fie produs iar prețul va putea scădea mai rapid. Dar parcă știind asta nu îl mai percep la fel de sexy la atingere. E în capul meu problema?

Samsung galaxy S4 vs HTC One, LG Optimus G, Sony Xperia Z

Sunt multe întrebări despre această comparație. Opinia mea va întârzia însă. Prefer să nu mă pronunț încă pentru că nu îmi este clar dacă S4 rămâne așa. Și nici One, Optimus G sau Xperia Z. Sunt sigur că mai trebuie făcute mici optimizări hardware și software la fiecare dintre cele patru. Fiecare are câte o mică sau mare problemă zilele acestea. Adevărul este că de acum purtăm în buzunar calculatoare mai rapide decât laptopurile de acum câțiva ani iar pretențiile sunt mari. Le voi testa în detaliu pe fiecare dintre ele și vorbim apoi. Ca o primă impresie, cred că S4 va fi lider, G se va vinde bine, One va repoziționa HTC ca un produs premium iar Sony se va stabiliza cu Xperia Z fără să urce în top.

Benchmark aici.

Galerie mea de poze de la eveniment:

Ultimele articole

Articole recomandate

58 Comments

  1. Poate ca supar cu insistenta mea,dar au trecut aprox.7zile de cind am pus intrebarea:este compatibil Samsung all share cast Dongle cu noul model Galaxy S4? Nimic pina acum domnule Buhnici.

  2. @Daniel

    Nu ai cum sa afli asta, inca. S4 nu s-a dat la teste. Si compatibilitatea cu AllShare Cast Dongle nu e prin lista de prioritati a jurnalistilor care pun mana pe Galaxy S4.

  3. @Daniel, George nu lucreaza la Samsung…Telefonul a fost butonat si au fost facute mini review-urile pe care le vezi pe net, la lansarea lui, atat.Mai multe se vor sti evident atunci cand va apărea pe piață.
    Daca all share cast dongle a fost compatibil cu S3 si Note 2,cu siguranta va fi si cu S4..se merge inainte nu inapoi.

  4. Multumesc pt.raspunsuri.Eu folosesc AllShare Cast frecvent si chiar sunt multumit de el,dar vorba aia ……ce nu face Samsung-ul pt.un ban in plus.Asadar inca un pic de rabdare.

  5. Buna ziua domnule Buhnici,asi sa imi cumpar un telefon de ultima generatie si nu stiu catre ce model sa ma indrept. Mie imi plac telefoanele mari,dar nu stiu ce sa imi cumpar,toate imi plac,de la iPhone 5 la noul S4,astept un raspuns. Multumesc. :)

  6. Salut! Am si eu o problema. Am un samsung galaxy s3 si de la o vreme nu mai este activa setarea de scriere continua la tastatura. nu o mai pot bifa. este inactiva. pana acum ceva vreme a functionat. de ce nu mai este activa si cum o pot reactiva

  7. După mine, îmi place foarte foarte mult dar trebuia să schimbe un pic design-ul
    că dacă încerci să păcălești pe cineva o să creadă că e chiar S3

  8. Salut tuturor! In sfarsit cineva care stie sa faca un video review in romana. Imi placi tare mult George cum explici totul si pe intelesul tuturor! Respect!
    Cat despre SG S4 este facut in mare parte dupa fratiorul mai mic, S3, avand in vedere toate functiile + cateva noi care vin cu nou sistem de operare 4.2.2. Parca are si cate ceva din Samsung Galaxy Note 2, spre exemplu partea din spate, difuzorul audio pozitionat la fel, camera-ledul blitz la fel.

    Cu ce il diferentiaza mai tare de S3 sunt urmatoarele lucruri:
    – Eran Full HD 1080p cu densitate 441ppi – un ecran mai luminos si mai bun
    – Procesor QuadCore 1.9GHz – evident, mult mai puternic si mai rapid
    – Cateva functii noi pe care S3 nu le are
    – Camera foto de 13MP
    – Ecran de 5.0″

    Cam atat despre noile schimbari. Insa as vrea sa aduc la cunostinta tuturor utilizatorilor de Samsung ca.. in urmatoarea saptamana, sau urmatoarele doua saptamani cel tarziu, se va lansa update-ul 4.2.2 pentru SG S3.

    Iar aici am sa ii adresez lui George o intrebare:
    Daca Galaxy S3 va fi up-to-date to 4.2.2 … Galaxy S4 ar putea fi in continuare o mai buna alegere fata de Galaxy S3? Diferentele de pret sunt de +1000RON :) Merita cu adevarat schimbarea pe care o face S4?

    Am nevoie de un raspuns Sincer domnul George!

    Stima!

  9. buna george…am si eu o intrebare la tine si as aprecia tare mult daca as primi raspunsul cat mai repede posibil…sotul ar vrea sa imi ea un tel cadou..el ar opta pt s4 eu pt s3…mentionez ca nu am avut pana acum nici un smarthphone…iar el ar dori sa il ea pe s4 pe ca are mult mai multe chestii interesante pe el…eu insa mi-as dori un s3 pentru ca am auzit multe plangeri la adresa lui s4…cum ca s-ar imncinge foarte repede…ca unele chestii nu merg…chiar si miscarea cu privirea ochilor…ca se blocheaza de multe ori si ca ce e mai grav zic eu…ca vine direct din fabrica cu ceva defecte…acum in privinta a tot ceea ce are pe el nu pot spune ca le-as folosi pe toate si cat de des dar nici ca nu le-as folosi deloc….care crezi tu ca se merita luat si isi merita si banii s3 sau s4? multumesc anticipat

    • Dar de ce nu îți ia mai degrabă un iPhone? Am observat că fetele/doamnele îl apreciază mai mult pentru că e intuitiv și ușor de folosit fără să fie sofisticat. Dacă ai nevoie de funcțiile de pe S4, le poți face să meargă… aproape pe toate. Pe unele aparate S-Health se blochează însă prea des sau camera nu e foarte bine setată.

  10. Seara buna George, indraznesc sa iti cer o parere personala: de aproape 2 ani am un Samsung Galaxy S4 si as vrea sa il schimb cu unul nou mai performant, caruia sa-i reziste bateria macar o zi incarcata . S5 sau Note 4 ? Multumesc mult.

Dă-i un răspuns lui john Renunțați la răspuns

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.