VIDEO – Samsung Galaxy A3 (6) – Mai nou, mai bun, mai frumos

Este mai rapid, este mai nou și este mult mai frumos decât orice telefon de clasă medie pe care l-am văzut. Este Samsung Galaxy S6 Mini. Pardon, Galaxy A3 (6). Nu al 6-lea model ci varianta din 2016. În practică am putea să îi spunem un galaxy S6 mini, și lui și frățiorului său mai mare, Galaxy A5 (6) pe care l-am testat mai devreme.

Elementul prin care se diferențiază Galaxy A3 (6) față de restul telefoanelor de nivel mediu este design-ul. Îmi place direcția în care se îndreaptă atât Samsung cât și alți producători și sper să văd cât mai multe telefoane mai ieftine, care arată foarte bine. Să fim serioși, ne plac lucrurile frumoase, și este unul din motivele principale pentru care le cumpărăm. Sigur, unii dintre voi își doresc mai multă performanță sau funcționalitate. Mulți însă își doresc un telefon frumos, preferabil mai ieftin decât rata pe șase luni a apratamentului.

În plus, la cei 4.7 inci ar trebui să încapă în orice mână mai mică, sau mai comodă. Ecranul este 720p dar camerele, ambele, filmează 1080p. Camera frontală e suficient de largă pentru un selfie cu 3 persoane, fără să fie nevoie de selfie-stick, cu indicația că cei din margine nu vor avea chiar proporțiile corecte. Se întâmplă și la case mai mari, și este dezavantajul unei lentile wide.

Cât despre preț, ei bine nu este nici cel mai ieftin. Aluminiul și sticla de protecție Gorilla Glass 4 costă ceva mai mult decât policarbonatul. În plus e destul de proaspăt ieșit pe piață și sunt sigur că va coborâ sub prețul de 1500 lei, la momentul review-ului meu.

Voi ce spuneți? Cum vă doriți să fie telefonul vostru cu un preț decent? Frumos sau foarte deștept?

Ultimele articole

Articole recomandate

180 Comments

Dă-i un răspuns lui Deny Denis Renunțați la răspuns

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.