Categorie: Auto

VIDEO Renault Clio4 – de patru ori reușit

Polo e urât, Fabia e Polo, Ibiza e Fabia, Fiesta e Siesta. Şi cine-i Corsa? Ştiai că şi Sandero e actor în telenovelă şi joacă la fel de prost ca Clio. Micuţa bubumilă de la Renault ajunsese atât de anostă încât nici ca maşină de flotă nu mai e cumpărată.

Trebuie o resetare. Încă de la primul Clio, francezii au rupt gura târgului. Pe vremea aia Polo era doar de umplutură în portofoliu iar cei de la Opel nici măcar nu visau câte numere bulgăreşti va căra Corsa prin România. Fireşte, a urmat a doua generaţie. Senzaţională, fiabilă iar hatchback-ul arata demenţial. Dacă îţi zic de al treilea model şi faceliftul lui, vei sta puţin pe gânduri ca să-ţi aduci aminte de cum arată.

Şi iată Clio 4. Arată senzaţional. Poate cea mai arătoasă dintre toate buburuzele care se vând acum prin showroom-urile goale. Chiar şi cu motorul de 0,9 TCe tot poţi să păcăleşti “participanţii la trafic” că tu ai de fapt un RS.

Dar tot designul ăsta de hot-hatch ascunde o problemă. Ai aceeaşi cutie ciudată, imprecisă pe alocuri. Ambreiajul, acelaşi de douăzeci de ani. Iar direcţia e ok pentru oraş, poate plictisitoare pentru cei care mai caută şi senzaţii pe Valea Prahovei.

Asta nu înseamnă că e o maşină rea. Din contră. Dacă eşti în căutarea unei maşini de oraş, bună şi la deplasări peste granţiele Ilfovului, merită să arunci o privire pe oferte. Mai ales dacă nu vrei Polfabiza, suspensii de Fiesta şi ceva de la Corsa.