VIDEO Piaggio MP3 Yourban – noul Buhnicimobil

Nu are două și nici patru roți. Așadar e un triciclu. Nu e nici scuter, nici motocicletă dar mă trezesc spunându-i des ”motor”. Din orice unghi l-ai privi, e tot o ciudățenie spectaculoasă. Întoarce priviri pentru că arată cu totul altfel decât orice altceva ai mai văzut pe stradă. Dar nu l-am luat pentru niciunul dintre argumentele de mai sus.

67_MP3_YOURBAN

Cei mai mulți dintre voi știu că sunt fan BMW când vine vorba de mașina personală. Am avut deja trei iar cel mai recent exemplar face deja fericită o altă familie de mai bine de un an și ceva. Da, nu mai am mașină personală din primăvara lui 2013. Și cum adică? Tată de familie tânără, cu niște posibilități și vinzi mașina la nici un an după nașterea copilului? Ei bine, da. Am decis că nu voi fi încă un orășean captiv în legenda necesității absolute a mașinii. În realitate, fosta mea mașină stătea cu zilele în parcare și ”curgeau” banii din ea. O foloseam ocazional și câte o dată în weekend pentru că în oraș era mai mare bătaia de cap decât foloasele. 10 minute până la serviciu cu mașina înainte de vârful de trafic și încă 10 înapoi seara. 20-30 de minute în căutarea unui loc de parcare. Motorină, spălat, asigurări, etc…

Calculul meu e simplu. Min. 40 de minute câștigate pe zi înseamnă cu ușurință vreo 200 de ore active pe an. Nu cred că ai nevoie să îți spun ce poți face într-o oră liberă, darămite în câteva zeci pe lună. Așa că de luni până vineri eu mergeam deja de prin 2007 cu un scuter. O Vespa și mai frumoasă dar incredibil de periculoasă din cauză că imaginea ei de obiect cult contrastează puternic cu lispa crasă de stabilitate și control în situații limită. Așa că am vândut-o unui brazilian aventuros și am decis că trec la nivelul următor. Am ales un Piaggio MP3 Yourban după cinci ani în care am citit, m-am documentat și am visat. După primul sezon pe trei roți îți pot spune că Yourban-ul este tot ce nu e Vespa. Mai rapid, mai stabil, mai sigur, mai confortabil și mai vizibil în trafic. Destulă vorbărie. Să vedem testul video.

Ce-o să fac la iarnă? Am deja o geacă specială cu protecții coate, spate, umeri și trei straturi pentru vânt, ploaie, frig. Apoi vine curând și parbrizul. Dacă nu ninge, vă arăt imagini cu Yourban prin trafic și în decembrie.

Pe Centura București și apoi pe Autostrada Soarelui. Scuze pentru tremurul imaginilor.

Cum arată suspensia ”nebună” a lui MP3 cu carena demontată:

Un Piaggio MP3 în Garajul lui Jay Leno:

Imagini din mers de dedesubtul lui MP3:

Imagini de detaliu cu suspensia:

În fine. Acolo unde vezi un astfel de scuter mare, lipsește o mașină. Dacă ești la volan și l-ai văzut, fii atent că dispare de lângă tine în câteva secunde. De aceea le mulțumesc încă o dată celor mai mulți șoferi care au bunăvoința de a face loc la semafor oricărui scuter. Și dacă tot te-ai săturat să stai în trafic și te-ai decis să începi să te miști, pontul meu este să comanzi din toamnă pentru anul următor.

Specificații, versiuni și prețuri pe site-ul oficial.

Ultimele articole

Articole recomandate

68 Comments

  1. Foarte interesanta „jucaria”. Am vazut pe autostrada in Paris cativa care mergeau pe scutere asemanatoare, si nu mergeau deloc incet. Puneau avariile si se strecurau prin ambuteiaj(da, au si ei ambuteiaje, pe autostrazi cu 4 benzi pe sens).

    In legatura cu clipul, unde e filmat? Nu prea seamana cu Romania. :)

  2. In opinia mea, urmand regulile codului rutier si acesta,vehiculul pe 2/3 roti, ar cam trebui sa stea la semafor bine-mersi ca si orice alt vehicul angajat in trafic. Nu sunt deloc de acord cu mersul intre benzi si in general cu strecuratul. Nu este tehnic corect si in plus pune in pericol siguranta persoanei de pe triciclu/scuter/bicicleta si chiar si a altor participanti la trafic. Ca idee, sunt sofer, am circa 9 ani vechime, si circul destul de mult si cu bicicleta, circa 150-180km pe saptamana. Bicicleta are cateva avantaje, datorita pistelor dedicate, acolo unde exista desigur, dar cand vorbim despre vehicule pe 2 sau 3 roti, motorizate, ce pot depasi viteza de 25km/h [in anumite tari civilizate parca aceasta este limita impusa prin legislatie, posibil sa ma insel, dar intelegeti ideea], deci ce nu mai pot beneficia de aceste piste, nu as mai insista pe factorul „scurtare timp de deplasare”. Sunt de parere ca se incalca niste reguli pentru a obtine acest avantaj. Sper ca regulile sa fie insaprite daca dau dovada de lacune. Nu neg ca are niste avantaje, dar nu as insista pe acesta.

  3. Salut George!
    Foarte frumus acest scuter. Sa il stapanesti cu placere.in Bucuresti este exceptional.
    Daca stai la casa este si mai bine pentru ca o poti baga in curte. Daca stai la bloc ai mare grija unde o lasi ,chiar si legata cu un lant ,este o prada ideala pentru hoti.
    Sincer mie mi-a parut rau cand am auzit ca ai vandut BMW-ul (imi placea foarte mult modelul) ,dar tinand cont ca testezi masini nu o sa ii duci asa mult lipsa.

  4. Daca ai suspensia blocata si pleci de pe loc nu se decupleaza automat?
    Ar fi foarte incomod sa stai cu mana pe buton tot timpul daca acest sistem de blocare a suspensiei nu este automat

  5. Foarte frumos ”Buhnicimobil”, legat de zgarieturi ai putea sa colantezi acele suprafete , atunci cand vei zgaria portiunea respectiva suficient de mult schimbi colantul si gata problema e rezolvata.

  6. George vorbeste de parca in Bucuresti se circula cu 50/h. Pe unele artere se merge si cu 80-90 iar taximetristii se baga ca nebunii. Cand e aglomerat nu ai loc sa te bagi cu acest triciclu, cu exceptia bulevardelor. Ca pe stradutele mici nicio sansa daca se blocheaza. Pt romania e periculos. Or fi bune pt burlaci dar nu pt familisti. Pt tine e clar ca nmai nevoie de masina odata ce ai masini in teste saptamanal. Pt restu, scuteru/motoru ramane doar un hobby.

  7. Consum imens pt un scuter si sunt sigur ca nici cu acesta nu te strecori la fel de bine ca si cu un motor de viteza cam la acelasi pret.Si comparatie intre ele nu se poate face.

  8. toate MP3-urile second sunt trecute in talon MOTOCICLU….deci necesita categoria A dupa spusele proprietarilor, sunt confuz….mi-ar placea un MP3 dar detin doar categoria B…oare care e situatia?

Leave a reply

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.