VIDEO – Ninebot Mini Pro – Robot de transport personal

Ninebot_Mini_pro_segway_review_buhnici

Cred că e este cea mai corectă denumire. Nu se cheamă hoverboard, cel puțin din punct de vedere tehnic, și nici nu este o jucărie cu care te plimbi doar prin birou. Autonomia de 30 de kilometri spune tot. Poți să faci naveta cu el dintr-o parte în alta a Bucureștiului și să îți mai rămână și puțină baterie ca să îl arăți colegilor și să îi înveți cum să meargă cu el. Chiar nu e complicat deloc. Am oprit doi tineri pe stradă și mi-a luat 30 de secunde doar ca să îi conving să se urce pe el.

Ai nevoie de ceva timp ca să devii expert. Primul kilometru e pentru acomodare și nu ai la dispoziție puterea maximă a lui. Îți limitează viteza de deplasare. Trece ușor peste micile denivelări de pe trotuar unde îți recomand să mergi cu el. Da, are roți umflate cu aer însă pentru siguranța ta nu te plimba pe stradă. Trotuarul e cel mai bun prieten al tău, dacă înțelegi că nu trebuie să calci pietonii. E foarte silențios și nu te vor auzi când te apropii. 

La momentul la care l-am testat eu avea un preț de 4500 de lei însă recent, a ajuns chiar la 3600 de lei și este o investiție deja mult mai atractivă. La fel de mult cât un smartphone de top. Sfatul meu: testează-l înainte să îl cumperi, poți face asta la ei în showroom. Apoi gândește-te dacă ești dispus să îl folosești ca un dispozitiv de transport sau va fi doar o jucărie de care te plictisești în câteva zile. Spre deosebire de un smartphone de top, nu îl vei putea căra cu tine în buzunar până te obișnuiești cu el.

Review-ul complet este mai jos. Enjoy!

Ultimele articole

Articole recomandate

71 Comments

  1. Salutare! Scuza.ma ca sunt offtopic dar ai putea sa testezi soundbar.ul de la bose solo 15 tv series 2 si da il compari cu philips fidelio de pe blogul tau? Ms mult!

  2. Salut George , crezi ca acest mini robot poate fi cu adevarat un mijloc de transport in București ? Are puterea de a se descurca pe „minunatele” trotoare ? Mersi mult si scuze de deranj !

  3. Salut. Frumos review, imi place. Dar prefer piciarele, e mai… sanatos asa.
    Folosind picioarele, se pune singele in miscare mai bine , la fel si musculatura. ;)

  4. salutare din nou! produsul se gaseste deja la emag, importatorul oficial bose in romania si se mai gaseste si la avstore. banuiesc ca cei de la avstore ti.ar da pt testare orice produs ai dori deoarece le.ai face multa publicitate. tin sa precizez ca datorita tie am cumparat de la ei, sennheiser momentun in ear. ms

  5. Buna ziua,

    Ma tot bate gandul sa cumpar ceva de genul asta pentru mers la facultate ca sa elimin masina in zilele in care vremea permite. Totusi imi este neclar daca pot urca borduri cu el pentru ca la noi in oras doar prin centru sunt lasate la treceri si in multe locuri trotuarele sunt pline de masini….
    Daca se poate, va rog sa imi spuneti daca pot sa urc si sa cobor borduri si eventual daca am unde sa agat un rucsac de laptop cum este in cazul unui segway, in fata pe ghidon(exclud sa car in spinare laptopul ~3 km zilnic).

Leave a reply

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.