VIDEO – Moștenirea lui Steve Jobs

Scriu acest editorial de pe un Macbook Pro, care, deși a fost scump la achiziție, mi-a oferit deja aproape tot ce mi-am dorit de la un laptop performant. E departe de perfecțiune, însă are câțiva ani lumină în fața majorității laptopurilor anterioare pe Windows pe care le-am folosit. Același lucru e valabil pentru majoritatea dispozitivelor Apple pe care am pus mâna. Am și cumpărat vreo câteva de care nu am fost niciodată dezamăgit.

Nu sunt genul care să idolatrizeze. Orice atitudine smiorcăită mi se pare puerilă, dar fac o reverență în fața geniului Steve Jobs. De la calculatorul personal nu a mai inventat ceva absolut nou. De fapt nici Apple1 nu era o noutate absolută în 1976 ci mai degrabă o micșorare și adecvare a tehnologiei existente, disponibilă doar pentru firme.

Steve Jobs este din punctul meu de vedere așadar un geniu al optimizării și adecvării. A luat permanent de pe piață tehnologii existente și le-a exploatat la maximum potențialul. Le-a făcut mai compacte și mai ușor de folosit de marea masă. Adică le-a democratizat.

Pe undeva omul este chintesența liberalismului și comunismului deopotrivă. A vrut să dea fiecărui om ce a putut face mai bun cu un profit gras. Uite așa au și elevii și taximetriștii și hipsterii și directorii și miniștri același iPhone.

Dacă te pasionează subiectul, vezi și reportajul pentru Stirile ProTV. Poate cel mai bun virtual făcut de mine până acum.

Ultimele articole

Articole recomandate

3 Comments

  1. Nu suntem la scoala asa ca nu dam note. Intr-adevar este un reportaj foarte reusit, care sare din tipare (asta este unul din motivele pentru care ,eu, am ales sa te citesc zilnic si sa iti cer prietenia dincolo) si pe care „il dai mai departe”.
    Felicitari!

  2. Ce face differenta intre produsele Apple si competitie este in primul rand softul exceptional, iar abia apoi designul hardware.
    Corelatia dintre cele doua fac ca experienta cu produsul finit sa fie net superioara competitiei, de aici si succesul produselor Apple.
    In ultimul Keynote Steve Jobs spunea ca Apple face produse pe care si ei (angajatii Apple) le folosesc si vor sa le foloseasca (se referea la lipsa reclamelor pe noul soft de iPhone/iPad iOS5).

    In perioada in care a fost dat afara de la Apple, Steve Jobs a mai creat alte 2 mari companii Pixar (companie de animatie pe calculator, vezi Toy Story, Finding Nemo etc) respectiv Next (cumparata chiar de Apple si prin achizitia careaia Jobs a revenit in companie).

    Cu siguranta sunt putini oameni care au capacitatea si viziunea dar mai ales curajul sa implementeze si sa duca la bun sfarsit o idee revolutionara.
    Steve Jobs a fost unul dintre ei.

Dă-i un răspuns lui Alin Orbut Renunțați la răspuns

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.