VIDEO Mercedes C200 – Arbaleta de lux!

În ciuda recesiunii și a crizei de idei a guvernelor din sudul Europei, cetățenii nemulțumiți de austeritate se răzbună și își iau Mercedes. Nu contează prețul cât de un apartament nou, consumul neverosimil, butoanele de 8 ani și ambientul banal.

Așa se face un război economic adevărat. În timp ce Italia, Spania, Grecia și alte state neimportante ca noi se scufundă în datorii, zeci de miliarde de euro din tablă și plastic cu stea în frunte aduc la bugetul Germaniei un excedent de exporturi uriaș. Cash necesar pentru salvarea (cumpărarea la reducere a surorilor UE mai leneșe) care nu știu să facă altceva decât brânză și ulei de măsline.

Așa că, dacă tot s-au pornit să invadeze, eu mă declar învins și aș accepta oricând să îmi iau un C-Klasse pentru sunetul de închidere al ușilor, cei 350 Nm și invidia pietonilor din stația RATB.

Noroc că nu mi-l permit și o să îl ponegresc ca toți românii, care visează la ”strugurii acri”!

După cinci ani pe piață, C-ul se laudă deocamdată cu doar un facelift discret în timp ce concurentul lui Nr.1, BMW Seria3 s-a relansat recent cu maximă aroganță. Șefii Daimler din Stuttgart ori au salarii prea mari, ori sunt prea ocupați să reinventeze vreun concept de siguranță în timp ce bavarezii le toacă mărunt clientela din America până în China. Noroc cu Renault care o să îi învețe să facă mașini mici, plicticoase dar ieftine.

Noroc că mitul rezistă. ”Nu e salată cum e ceafa și mașină ca Mercedes-ul.” Așa era parcă…

Nu uita să dai like, tweet sau +1. Doar dacă ți-a plăcut…

Ultimele articole

Articole recomandate

52 Comments

  1. Ciprius:
    Unde ai citit tu ca Mercedes echipeaza masini cu motoare Renault?
    E cea mai mare prostie care am auzit.
    Nu stiu cate Mercedesuri ii fi avut tu,dar iti spun sincer daca iti iei vreodata Mercedes nu te va dezamagi.
    Si aia cu motoarele Renault e cea mai mare minciuna,nici vorba de asa ceva.

    In legatura cu masina,sincer dupa mintea mea un Mercedes nu ar trebui sa ti-l cumperi cu motor de 2.2 si 136 cp.
    Motorul perfect pentru un Mercedes ar fi 6L sau 5L(care in perzent nu se mai fabrica).

    Inca ceva,pentru mine Mercedes-ul este Mercedes de la C classe in sus.

  2. Adrian@–Bravo Adrian.Ce ai afirmat este exact ce caracterizeaza si pentru mine un Mercedes.Nu mai conteaza consum si restul.Daca iti permiti unul (de la C classe in sus) inseamna ca ai cumparat un brand celebru care te diferentiaza de ceilalti,iti da un anumit statut.Eu totusi merg pe BMW.

  3. george felicitari ink odata pt rewiu!am avut placerea sa merg cu un mercedes c180 e tare masina exact k asta de ai prezentato u da era benzinar!!e o masina as spune eleganta nu o sportiva!!si asta o face diferita fata de alte marci!!bafta astept rewiu la w passat!!

  4. putin offtopic:

    nu stiu voi dar eu numai pot cu astia ca @andrei de mai sus care lanseaza afirmatii false din meltenism si incultura.
    cica singura diferenta intre varianta de 136 si 170 cp e de soft, a auzit el in fata blocului de chiptuning sau softuri si a venit sa ne explice cum sta treaba „in buna traditie” romaneasca… diferentele sunt foarte mari intre o versiune slaba si una mai puternica, nu doar de soft…
    dau un exemplu comun, logan dci 70 cp si logan dci 85cp… la a 2-a pistoanele difera, presiunea in turbina e crescuta la 2,3 bari, circuitul de adminisie a aerului e schimbata, dupa turbina s-a schimbat tubulatura de plastic cu una de inox, soft schimbat + alte chitibusuri mici precum furtunase si altele…
    si aici vorbim doar de 15 cp in plus, care ii obtii intr-adevar si dintr-un chiptuning daca ai versiunea de 70 cp dar nu e la fel de safe. Acum ganditi-va la Mercedes cate trebuie sa modifci ca sa urci puterea de la 136 cp la 170 cp.
    Stiu ca sunt off-topic dar numai pot cu astia, e vorba de bun simt si o minima educatie ca sa nu vorbesti de ceva ce nu cunosti.

  5. Ciprian@- Pai eu cred ca asta e realitatea,motorul de pe 200cdi pentru mine nu caracterizeaza un Mercedes.
    Ori esti zgarcit ori nu ai bani de mai mult,iar daca cazul ese al 2-lea nu iti cumpara un Mercedes. Si spun toate aste cu cunostinta de cauza, si fie vorba de Mercedes, sunt un fericit posesor de E classe si e exact ceea ce asteptam de la Mercedes-Benz.
    Motor puternic,rafinat,materiale de fabricatie excelente,comfort incredibil pe autostrada in special,si mare eficienta.
    Numai bine.

  6. George ce masina ai alege ? Citroen C5 (2008-2009)- Hyundai Cupe (2007-2008)- BMW Seria 1 (2005-2006) sau eventual ce alta masina ai lua pe la 7000-8000 E ? la 28 de ani :)) fara sotie si copii :D

  7. George,stiu ca taxele in Romania sunt mari, dar cred ca cine isi poate permite un E klasse nou,nu ar avea probleme sa plateasca taxele.
    Din fericire(din punctul de vedere al taxelor) eu locuiesc de mic in Occident si aici taxele sunt mici.
    Dar revin la ce spuneam, la fel cum spuneai tu in proba cu 530d,cine isi poate permite o astfel de masina,nici nu ar trebui sa se preocupe de taxe si consum.
    Numai bine.

  8. @Adrian hai inapoi si o sa vezi tu taxele, am un prieten care are un ML AMG cu motor de 6.3 L. Taxa anuala e 2000 E Casco tot la fel si daca foloseste zilnic cam 1000 E e benzina(lunar) do the math ! anula 15.000 E si nu poate sa vanda mai mult de 40.000 E ( adica in 3 ani cheltui cat e masina ).

  9. Mi se pare o mare dezamagire masina asta, in special punand-o in comparatie cu rivalii si chiar cu modelele mai putin „premium” de la alte marci. Am condus masina, si motorul pare dintr-o era trecuta, cutia de viteze automata este destul de greoaie si nu pune in valoare cuplul destul de rezonabil. Eu conduc o masina cu DSG, si acea cutie este cu mult superioara. Suspensia, asa cum zice si George, este foarte dura. Zici ca masina asta nu e facuta de Mercedes. Nu am avut insa ocazia sa o testez pe niste drumuri mai solicitante. Si in plus, nu inteleg de ce vine cu pneuri Yokohama. Mi s-ar fi parut normal sa vina cu un brand nemtesc cum ar fi Continental.

    Echiparea este si ea destul de subtire iar bordul este banal. Pentru pretul pe care il cere, mi se pare o afacere destul de proasta. Sunt sigur ca vor fi oameni care vor da banii astia pentru a avea un Mercedes. Dar un VW Passat sau un Ford Mondeo (chiar daca sunt mai mari) sunt alegeri mult mai bune. Ca sa nu mai zic de Seria 3 …

  10. @ME- 2000€?
    Mi se pare ceva excesiv,dar cum spuneam inainte,presupun ca prietenul tau isi permite sa cheltuie 15000€ + service-urile care si alea bat cateva mii de €.
    Acuma nu stiu ce sa zic,dar spun tot aceasi treaba,cine are bani de Mercedes nou….

    Despre acest C klasse, adevarul e ca ma cam dezamageste sa vad ca Mercedes nu a luat-o prea in serios cu ea.
    Dar pot sa va asigur ca un E klasse inca mai un adevarat Mercedes,dar ar trebui sa o ia mai in serios cu C klasse( E klasse nu e o masina mai proasta ca si Seria 5 sau A6) pentru ca BMW si-a cam pus baterii noi,incepand cu seria 7 F01 au inceput sa faca maisi mult mai bune decat modelele anterioare.
    In familie avem un Seria 5 530d E60(2005) , si iti spun ca noul seria 5 F10 ii da 2 ture la E60.

  11. George, referitor la suspensia de care nu ai fost multumit: pe avangarde suspensia e foarte rigida fiind gandita sport si de aceea simti toate gaurile din bucuresti. Daca vrei confort ia elegance sunt mult mai moi. Cand ai ocazia sa conduci si un elegance sa vezi diferenta.

Leave a reply

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.