VIDEO Mercedes C200 – Arbaleta de lux!

În ciuda recesiunii și a crizei de idei a guvernelor din sudul Europei, cetățenii nemulțumiți de austeritate se răzbună și își iau Mercedes. Nu contează prețul cât de un apartament nou, consumul neverosimil, butoanele de 8 ani și ambientul banal.

Așa se face un război economic adevărat. În timp ce Italia, Spania, Grecia și alte state neimportante ca noi se scufundă în datorii, zeci de miliarde de euro din tablă și plastic cu stea în frunte aduc la bugetul Germaniei un excedent de exporturi uriaș. Cash necesar pentru salvarea (cumpărarea la reducere a surorilor UE mai leneșe) care nu știu să facă altceva decât brânză și ulei de măsline.

Așa că, dacă tot s-au pornit să invadeze, eu mă declar învins și aș accepta oricând să îmi iau un C-Klasse pentru sunetul de închidere al ușilor, cei 350 Nm și invidia pietonilor din stația RATB.

Noroc că nu mi-l permit și o să îl ponegresc ca toți românii, care visează la ”strugurii acri”!

După cinci ani pe piață, C-ul se laudă deocamdată cu doar un facelift discret în timp ce concurentul lui Nr.1, BMW Seria3 s-a relansat recent cu maximă aroganță. Șefii Daimler din Stuttgart ori au salarii prea mari, ori sunt prea ocupați să reinventeze vreun concept de siguranță în timp ce bavarezii le toacă mărunt clientela din America până în China. Noroc cu Renault care o să îi învețe să facă mașini mici, plicticoase dar ieftine.

Noroc că mitul rezistă. ”Nu e salată cum e ceafa și mașină ca Mercedes-ul.” Așa era parcă…

Nu uita să dai like, tweet sau +1. Doar dacă ți-a plăcut…

Ultimele articole

Articole recomandate

52 Comments

Leave a reply

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.