VIDEO – Infiniti FX30d – SUV exotic de lux limitat

Fără să mă dau în vânt după SUV-uri, îmi place. Arată bine, este masivă, are jante mari și vine cu un joc video, de tip augmented reality, cu care să-ți mai consumi timpul aşteptându-ţi iubita. Infiniti FX30d, poate că nu e cea mai bună opţiune, dar este una de compromis. Dacă mergi pe FX50, atunci poţi spune cu mâna pe inimă, că eşti un om cu suficientă dare de mână pentru a achita nu doar factura ci și costuri ca asigurări și impozite de cel puțin încă 4-5.000 de euro pe an.

Fără îndoială că orice motorizare alegi, câştigi la capitolul imagine. 

Puţine maşini reuşesc să arate atât de opulent, iar izul latin dă o notă unică mărcii. Farurile desenate de un artist specializat probabil în benzi desenate și grila exagerată fac ca FX-ul să arate într-un mare fel.

Ca orice maşină, are însă câteva neajunsuri. La coborârea din maşină, persoanele scunde vor întâmpina probleme, pentru că nu există prag pentru picioare. Cusăturile de la interior care acum sunt albe, cine ştie ce culoare vor căpăta în viitor. Aceeaşi poveste şi pentru mocheta crem. Iarăşi, butoanele de pe Tiida nu mă aşteptam să le găsesc pe o astfel de maşină, nici lemnul din „plastic”. Dar scaunele sunt cu totul o altă poveste: ventilate şi atent construite din materiale alese cu grijă. Sistemul multimedia este reuşit, te va ţine ocupat zile întregi pe DN1, prilej cu care vă aduc aminte şi de ceasul de pe bord.

Sistemul de ghidaj al parcării este jocul de care vă vorbeam. Chiar dacă poate fi văzut sub diverse alte forme pe alte maşini, e o plăcere să parchezi de fiecare dată obţinând scorul maxim.

Maşina pare un pic hardcore pentru drumurile din Bucureşti, deşi în teorie aici va pierde cel mai mult timp. Ea este făcută mai mult pentru drum lung, acolo unde trenul de rulare poate fi comparat cu cel al unei maşini de clasă mică. Asta şi pentru că tracţiunea integrală, are mai degrabă valenţe sportive şi nu off-road. Motorul nu este unul foarte puternic, ci mai degraba economic, dar cuplul este cel care îţi dă senzaţia ce-ţi provoacă dependenţă şi ai impresia că poţi lua munţii cu tine acasă.

Ca orice Infiniti însă, această maşină face parte dintr-o nişă exclusivistă. Suferă din cauza intoleranţei românilor la maşinile aduse din Ţara Soarelui Răsare. Dar să nu uităm totuşi, că vechea generaţie este cea care a clădit numele Infiniti în ţara noastră.

Ultimele articole

Articole recomandate

15 Comments

  1. Pur si simplu nu imi place niciun model Infinity. Verisorii mei din state au „investit” aici in doua uratenii care nu au nimic in comun cu designul rafinat si placut al unui constructor european de marca sport. Dureri si mai mari de cap daca ai probleme si trebuie sa inlocuiesti piese si apoi la revanzare constati ca o dai pe nimic. Nimeni nu se uita inspre achizitia un Infinity second hand si apoi sa l dai pe degeaba…

  2. Eu inteleg ca-ti place sa testezi masini scumpe,dar cred ca ar fi cazul sa mai incerci si masini de 15-20000 euro. Sau nu neaparat la banii astia,dar masini mai comerciale,de ex. cate ceva de la VW,Audi,Citroen,Skoda,Ford etc.

  3. Mi-a placut comentariul de la final.

    In curand o sa vedem caroserie, ca si cea de pe Infiniti FX30d, propulsata de un motor de 0.9 L TwinAir :)))

  4. Mi se pare foarte draguta si am urmari video cu foarte mare interes in speranta ca vei anunta consumul instant. Imi poti spune te rog ce parere ai despre consum ? si chiar asa de mult ajunge intretinerea ? 4000-5000 de euro anual !?

    • @Cosmin – instant, în demaraj ajunge la 25l/100km dar asta nu e relevant că la fel face și un motor de 1.6. E vorba de cuplu mare la acest motor așa că demarează fără să urce foarte sus în turație și rămâne în zona de randament. Întreținerea de 4 -5.000 EUR da.

  5. Tu esti un baiat istet dar n-ai nicun talent pentru a prezenta autovehicule…nu asa se prezinta un „Infinity”…ai vorbit numai in contradictii, ba ca e un suv de buna calitate, ba ca nu-si „face” banii, ca il recomanzi, ca nu-l recomanzi, ca are materiale de buna calitate dar ca are si plastice, s.a.m.d. Ce-i asta? Nu cred ca „mecanicele” sunt punctul tau forte.
    In fine, „stick to electronics” George!:)

  6. George ai condus un Mercedes ML cu motor W8?Adica 4000cc 250cp, ala are un demaraj si cuplu fenomenal, am condus o bestie din aia…senzatia e wow!Consumu e urias intradevar in oras aveam consum instant de 29,5 28,6 consum urias da na cine e cu dare de mana si are cash nu se mai uita la detalii din astea……..Ce senzatii iti da un asemenea monstru e ceva unic!Ca masina un Infinty fx30 d miar placea mai mult decat un Mercedes ML mi se pare mai exclusivist asa…..

  7. Salut
    Video-ul sfarseste cu un comentariu ieftin si derizoriu, acela ca aceste motoare (mari) sunt la asfintit.
    De zeci de ani suntem amenintati ca rezervele planetei sunt pe sfarsite. O minciuna gogonata care era repetata chiar si in vremea comunismului, defapt bogatia si consumul deranjeaza/enerveaza pe multi dintodeauna
    In realitate stai linistit ca este combustibil pt toata lumea . Sunt rezerve suficiente pt mii de ani, combustibilii sunt ieftini, chiar mai ieftini decat in anii 80s. Permanent se descopera noi oportunitati, trebuie sa ne bucuram de ce ne ofera epoca noastra nu sa ne gândim prea depare in viior.
    Nu stiu de ce doar cei pauperi isi fac griji …, ceilalti potenti isi traiesc vremea.
    Stii cum e bancul ala cu cainele si drumul..
    In SUA si multe alte tari nu exista astfel de conceptii, fiecare consuma cat vrea si poate, se simte bine cum doreste. Defapt preturile carburantilor sunt tinute ridicate doar in Europa (UE) total artificial. Benzina este ieftina oriunde in lume înafara de….UE. Aici are taxe mai mult decat dublul pretului ei !!
    Asa ca nu cadeti in capcana marketing-ului eco. Nu vor fi rentabile masinile electrice nici peste 100 ani , defapt conceptul este mai vechi de 100 ani.
    Cine consuma curent polueaza mult mai mult ca o masina pe benzina !! Energia electrica termo este cea mai poluanta posibil
    Energia electrica nucleara are riscuri enorme
    Energia electrica hidro distrue ecosistemul iremediabil

    In sfarsit recomand sa conduceti exact ce va doriti, ce va permiteti, ..nu va mai ganditi la sfarsitul lumii/benzinei ca nu va fi in urmatoarele sute de ani..

Leave a reply

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.