VIDEO BMW i8 – Un hibrid cum toate ar trebui să fie

IMG_4187

Sunt momente în care îmi spun că sunt norocos că pot conduce cele mai ”proaspete” mașini. Și în scurta mea carieră am reușit să bifez câteva reușite. Aș fi putut să îi spun ”Bucket List” dar încă mai am multe de arătat. Și de bifat.

Am deja un top al meu și astăzi am mai adăugat o mașină. Printre GT-R-uri, 458 Italia, Porsche 911 mai găsești și un BMW 1M, Megane Trophy RS și chiar Twingo RS. Lista nu e finală și o completez pe măsură ce îmbătrânesc.

BMW i8 e noul nume din lista mea. Și nu e aici pentru aspect ci pentru cum se simte. Sunt toate atât de bine legate încât pare ireal.

Are trei motoare în total. Un motor de 1,5 litri așezat în chiar în spatele scaunelor, unul electric în față pentru punte. Și încă unul micuț ca să mai taie din turbo lag. În total sunt 362CP.

Lui BMW i8 îi ia 4,4 secunde ca să accelereze până la 100km/h

Și de aici începe magia. Accelerează brutal. Chiar dacă schimbi vitezele, cuplul e aproape constant. Crește progresiv o dată cu turele motorului convențional. Și se duce. Accelerația îți lasă gândirea în urmă dacă nu ești pregătit. Așa că înainte să gonești ca nebunul uită că trebuie să-ți plătești facturile sau trage pe dreapta și dă drumul banilor spre bănci. Trage aer în piept, spune-ți singur că ești într-una din cele mai tari mașini de pe planetă, zâmbește și pleacă. Repetă ritualul când e necesar.

Oare așa ar trebui să fie orice hibrid?

Dacă o conduci nebunește, anvelopele înguste sunt depășite rapid de puterea motorului. Până la urmă nu e un M, ci un hibrid care vrea să consume puțin dar să fie și spectaculos. E ciudat atunci când ieși dintr-un viraj și începi să accelerezi brusc. E o urmă de subvirare apoi intră puternic motorul din spate și te corectează instant. WOW! Reacționează rapid la schimbările de mase iar bateriile sunt așezate sub scaune. Are centrul de greutate unui șurub lăsat pe asfalt. Direcția, deși electrică, e moale. Și-ți dai seama imediat cum lucrează roțile din față.

BMW i8 e atât de avansat încât cred că ar putea să facă operații pe creier. Dacă ar avea mâini.

Gata cu nebunia. Am mers suficient timp cu ea în Sport ca să-i încarc bateriile. Am 30 de kilometri cu care pot să conduc gratis. Mă uit în computerul de bord și văd un consum mediu de 8,0l/100km. Cum dracu’? Un M4 m-ar fi taxat cu vreo 20 de litri. i8 e o mașină cu două fețe. Un ”aproape” supercar care poate să consume mai puțin decât un Matiz folosit ca să livreze pizza.

Acum mă gândesc că următorul M ar putea avea și-un motor electric.

Până atunci te las cu review-ul nostru. Dă mai jos pentru o galerie foto care te face să plângi. Sper! Mulțumim fotografului Eduard Mariuț

 

 

 

IMG_4124 b&w IMG_4124 IMG_4135 IMG_4137 IMG_4143 IMG_4149 IMG_4187 (2) IMG_4187 IMG_4345 Untitled_Panorama1

Ultimele articole

Articole recomandate

80 Comments

  1. O ciudatenie de masina care se dovedeste ca poate fi o masina sport de zi cu zi care nu te mananca de bani ca un 911 sau R8 si probabil nu te rupe de spate. Dar si asa tot nu e o masina de Romania. E pacat de ea sa o chinui pe aici.

  2. Motor electric pt tractiunea fata si pe benzina pt tractiunea spate…putem zice „integral”. Ati precizat de serpentine ca e bine ca trage fata pt a te redresa, dar cand pe motorul electric ramai fara baterie, ramai si fara tractiune fata?

  3. super testul mai ales partea cu consumul la diferite viteze.Tine o tot asa
    Si la ce motorizare si model de pasat ai scos consum de 4 la 100? ms mult

  4. E pur si simplu uimitor masina, am mai vazut multe review-uri inainte si imi place. Apropo de locurile din spate, nu sunt „special” gandite pentru pasageri ci mai mult pentru o poseta, geanta sau alte bagaje de care are nevoie un business man.

  5. Parerea mea este ca bmw i8 este un fel de toyota prius mult mai scump pt cocalari.

    Daca o faceau 100% electric era altceva, dar asa nu au facut mare branza. Bateria tine la fel de mult ca un iphone si motorul pe benzina in 3 cilindri ( polo are la fel !?!?!)

    In segmentul masinilor electrice Tesla a facut instructie cu toti producatorii.

  6. Salut George,

    Te urmăresc de mult timp şi prezinți foarte bine,împreună cu Mariwn faceți o echipă excelentă :).i8 e foarte futurist şi interesant.
    Crezi că poți să pui mâna pe un 4C de la Alfa Romeo pentru un Review ? :D
    O zi faină să ai.

  7. Salutare!

    Felicitari pt review-uri si pt toata munca depusa.As vrea sa vad totusi si variante mai scurte la video-uri…59 de minute in anul 2015 e prea mult.Intr-un review de 10 min poti sa acoperi toate informatiile necesare daca lasi povestile dintre tine si Marian la o parte.Ia ca si model review-ul tau pt.Citroen C4,acela de acum 4 ani.Mult mai mult profesionalism si mult mai ok ca si timp.

    Bafta mai departe!

    • Cred că doar pentru specificații era tardiv acest review. Ce facem noi este relatarea unei experiențe și mai puțin un review clasic. Am mai experimentat cu review scurt versus lung. Cel lung bate de 2, 3 ori.

  8. A zis Clarkson ca s a razgandit in legatura cu i8. Pentru ca nu i plac urmatoarele:

    -vizibilitatea in spate este mica
    -portabajul este microscopic
    -geamul lateral nu se deschide pana jos si nu poti sta cu mana atarnata pe geam
    -a fost cumparata de Wayne Rooney
    si consuma mult prea mult.

    :D

Leave a reply

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.