La scurt timp după lansarea lui Huawei P9 au început să apară și ”frații” lui. Unul mai mic și unul mai mare. Pe cel mic l-am butonat, iar cel mare este aici!
Să vedem așadar ce e diferit. În primul rând dimensiunea, e mai mare. Are un ecran de 5.5 inci cu aceeași rezoluție, la care se adaugă și 3D Touch. Nu vorbesc mai mult despre această funcție pentru că știu că nu vă interesează prea mult.
Spre deosebire de P9 există o singură variantă, din câte știu eu: 4 GB RAM și 64 GB stocare. Are aceleași camere duale de pe spate, de 12 Megapixeli, aceeași calitate a imaginii, și spre suprinderea mea camera de pe față este mai luminoasă. Cel puțin din specificații. În rest, aceeași conectivitate de top din punct de vedere standarde LTE și WiFi dar și ceva în plus. Port infraroșu! Nais! Cred că a rămas unul dintre puținele telefoane de top pe care le poți folosi și ca telecomandă pentru televizor. Știu că mulți dintre voi ați cerut asta, mai ales pe S6 și pe S7.
Un ultim element important este bateria, e mai mare cu 400 mAh. Era normal, ecranul e mai mare și consumă mai mult. Chiar și așa, parcă am văzut o oră în plus față de P9, la o utilizare aproximativ la fel de chinuitoare :). Te las cu review-ul video, și lasă-mi și tu un comentariu mai jos să îmi spui dacă toate aceste diferențe merită aproape 1000 lei în plus. Da, e semnificativ mai scump!
Salut George,
Imi plac foarte mult review-urile tale. Am descoperit recent blogul si de atunci ma uit zilnic pe el asteptand sa postezi ceva nou.
As vrea sa imi schimb telefonul actual. Ce mi-ai recomanda la un buget cuprins intre 2500 si 3000 de lei?
Mulțumesc frumos, S7.
Salut George! Sunt detinatorul unui Hp9 plus luat de la Digi, dar nu am gasit nimic in legatura cu infrared pe el. Intrebarea este, vine el cu un program preinstalat (personal nu l-am gasit pe telefon) sau trebuie sa-mi instalez eu unul? Multumesc si scuze pentru deranj!
Cred că vine fără soft.
Bună George intre huawei P9 plus iphone 6plus ce ai alege?
Mulțumesc
Oricare din ele, cred că sunt cam la fel. Realist, probabil P9 Plus.
Buna ziua George! Varianta dual sim a acestui telefon permite ca pe un sim sa stai in 4G iar simultan al 2-lea sim sa fie conectat cel putin la 3G ? Eu momentan am un Galaxy S5 duos, care nu imi permite ca pe ambele cartele sa am 3G sau 4G, una din cartele trebuie sa stea obligat in 2G, si as vrea sa achizitionez un telefon care sa imi permita sa stau cu ambele cartele cel putin pe reteaua 3G! Multumesc!
Nu. Din câte știu cam toate dual-sim-urile funcționează cu un SIM pe voce și unul pentru net simultan.
Salut George ! Un review la Huawei honor 8 ai planificat ?
https://buhnici.ro/video-honor-8-evolutie-nu-revolutie/
Va salut cu respect!!! Astept un review pt mate 9!!! O zi faina!!!!
Cât de repede îl primesc îl voi filma.
Salut George, da-mi un sfat, te rog, am de ales urmatorul telefon si sunt intr-o mare dilema, clasic, adica S7Edge sau Huawei P9 Plus? Tu ce ai alege? Multumesc.
S7 Edge.
Salut George!
Ce recomanzi intre un s7 edge si un P9plus? Sunt indecis intre cele doua!
Mersi! :)
Salut George ! Ce ai alege intre un P9 PLUS si un MATE 9 ? Cand faci un review cu Huawei Mate 9, 9 PRO si 9 PORSCHE DESIGN? Multumesc, o zi buna!
Probabil Mate 9, nu știu dacă va ajunge Pro-ul sau Porsche Design la mine.
Salut,
Ce mi-a recomanda intre un P9 Plus si un Mate 9?
Mate 9
Salut George. Ai idee de unde imi pot comanda zilele astea un P9 plus ? Pe majoritatea site-urilor cunoscute nu mai e in stoc !
Salutare George si Sarbatori Fericite.
De mult am o curiozitate si nu am reusit sa-i gasesc raspuns.
Ce faceti voi, cei ce faceti review-uri, cu toate gadgeturile pe care le primiti la review? Le pastrati voi in arhiva voastra sau trebuie sa le returnati, ajungand ulterior si la alti „reviewari”?
Multumesc,
Cu stima,
Radu Garcea
Le primim de la producător și le returnăm după review.
scuze dar trebuie sa te corectez…sa stii ca sunt mai multe diferente intre p9 si p9 plus si vreau sa le adaug pe langa ce ai spus in review…1.ecranul e amoled 2.difuzoarele sunt ca la htc 10 adica cel de jos e pentru bass si medii iar cel de sus e pentru inalte ,si are o setare care face ca in mod landscape se transforma in difuzoare stereo 3. la camera frontala are laser autofocus ceea ce p9 nu are..
Feed-back-ul tău este bine primit. La sunet însă, nu mi-a plăcut deloc.
Buna seara , am o intrebare : care sunt diferentele intre telefoanele Huawei p9plus dualsim si Huawei p9plus cu un singur sim ? in afara de simuri ? adica sunt si alte diferente ? multumesc mult de tot !
Nu sunt alte diferențe.
te rog spune-mi daca din punctul tau de vedere e ok P9 dual sim-ul pe o singura cartela, sau sa optez pt single sim?
Pt ca single sim nu prea gasesc sa cumpar
Dar ca performante care e diferenta intre cele doua?
Nu sunt diferențe de performanțe, ambele sunt la fel de rapide.
Buna george vreausa te intreb, ce sa aleg dintre huawei p9, p9lite, p9plus sau mate 9