VIDEO – Huawei G8 – Ieftin și cu valențe premium

Huawei_G8_Review_Buhnici

Ieftin nu înseamnă gratis și nici foarte slab. Dimpotrivă, ieftin este un produs de la care obții beneficii mai multe sau mai mari, în comparație cu suma pe care ai plătit-o pentru acesta. În cazul de față, vorbim de Huawei G8 care costă în jur de 1400 lei. Eu chiar mă bucur că am publicat acest review puțin mai târziu, pentru că acum merită banii cu vârf și îndesat.

Așadar, pentru 1400 lei ai un ecran de 5.5 inci, FullHD, 3 GB RAM dacă alegi varianta cu stocare de 32 GB, o cameră de 13 Megapixeli cu stabilizare optică, conectivitate LTE 4G cu suport pentru două cartele SIM, senzor de amprentă, o construcție din aluminiu și promisiunea unui update la Android 6.0. M-am uitat atent și pot să spun că nu prea sunt alternative la acești bani, care să ofere atât de multe.

În plus, nu dă semne de oboseală nici în aplicații cu cerințe mai mari. Sigur, un capitol la care nu excelează este gaming-ul. Este un domeniu care dă bătăi de cap și celor mai performante modele de pe piață dar Huawei G8 rulează decent chiar și cele mai noi titluri. Chiar și jocurile cu cerințe mai exigente pot fi jucate la 25-30 cadre pe secundă.

Bateria are nu mai puțin de 3000 mAh, senzorul de amprentă are funcție de deblocare și câteva posibilități de scroll prin meniuri, sunetul este bun, atât în difuzor cât și pe căști, iar display-ul este de cea mai bună calitate. Pentru această zonă de preț depășește chiar așteptările noastre.

Eram sceptic la momentul la care l-am avut pe mână. Costa peste 1700 lei, la unele magazine fiind listat chiar la 2000. Nu îi acordam prea multă atenție însă acum sunt sigur că va întoarce privirile.

Ultimele articole

Articole recomandate

152 Comments

Leave a reply

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.