VIDEO Ford Mondeo – Imigrantul american

Ford Mondeo 2015 (www.buhnici.ro)_21

Mă șochează exteriorul. Sunt cât se poate de obiectiv când spun că este cel mai frumos sedan din clasa de mijloc și e impresionant să-l vezi cum stă pe șosea. Asta dacă ești pieton sau privești printr-o oglindă retrovizoare.

Ai putea să-i spui un Aston Martin în cinci sau patru uși. Apoi ai o ușoară dezamăgire când ajungi la interior, pentru că designul curajos e cumva ascuns sub scaune. Butoanele de pe consola centrală sunt cât se poate de americane și parcă nu se pupă cu display-ul central. Dar o să te obișnuiești.

Pentru că oricum nu te uiți la butoane. Mașina asta trebuie condusă. Celor de la Ford le-a ieșit din nouă o mașină care stă impecabil pe șosea. Motorul e puternic pe hârtie, însă nu dă toată puterea deodată. Mi-ar fi plăcut să mă împingă brusc în scaun, pentru că are totuși 180 CP. Nu înseamnă că e puturoasă, ci e setată să dea puterea în raport cu consumul.

Un alt avantaj al noului Mondeo este prețul. Dacă știi să negociezi, îți iei unul cu toate opționalele la vreo 33.000.

Modelul testat de noi avea motor de 2.0diesel. Nu sunt încă convins dacă să recomand motorul de 1.0 pe caroseria asta. S-ar putea să facă niște consumuri măricele în zonele urbane.

Iată testul nostru cu video. Îi spunem bun revenit lui Constantin Ciobanu, președinte în Republica Șoferilor.

Ultimele articole

Articole recomandate

77 Comments

  1. Se pare ca si Passatului ii place noul Mondeo, ca o poza de la Passat s-a strecurat printre cele de Mondeo, probabil singurul unghi din care arata Passatul s-a alaturat aici la Mondeo :)

  2. Arata foarte bine, si sunt convins ca se si conduce bine. Am facut test drive cu noul Focus, iar daca este macar pe aproape la tinuta de drum, zic ca este peste Passat. La capitolul design interior/exterior, parerile pot fi doar subiective, iar cum Romania e „tara nemtilor”, cu siguranta cei mai multi vor gasi Passat-ul mai interesant, desi nu este deloc asa. :)

  3. George cum ti se pare acest Mondeo comparativ cu Insignia facelift? ma refer la varianta de echipare full cu toate optionalele incluse. cutie manuala diesel.
    La pret am vazut ca sunt asemanatoare. observ da dealeri ofera discount-uri frumoase.

  4. Pro Mondeo:
    -Design putin mai bun(mai dur ,mai serios)fata de cel precedent.
    -Aduce putin mai mult a premium :aston martin,audi a4.
    -interior mai modern,tehnologie noua,sync 2(desi se putea si mai bine)
    -motoare mai bune,mai puternice

    Contra
    -ceasurile de bord,nu prea atrag,vechile aratau mai premium,la passat arata ceva mai bine pt ca au copiat de la audi.
    sau poate pana ma obisnuiesc eu cu ele
    -cutia powershift la fel ca la restu focus,kuga,ar fii trebuit una noua inbunatatita.

    Daca pre faceliftu arata asa si este instare de atata,faceliftul va fii mult,mult mai bun,abia astept sal vad peste 4 ani.

  5. In testul vostru vorbeati de o setare la suspensie pe sport si normal. Ce mi se pare ciudat este ca am facut test drive cu un mondeo titanium si nu avea aceasta optiune. de asemenea am intrebat si mi-au spus ca nu este disponibila in romania decat pe wagon. Voi ati avut o masina mai speciala? sau era de la dealer?

  6. Ce gasiti voi interesant la exteriorul de la Mondeo? Oameni buni, l-am vazut live, si este hidos…intr-adevar este un imperiu pe 4 roti, dar varianta hatch arata urat rau de tot…mult mai frumos este sedanul.
    Daca la un moment dat aveam un gand sa imi schimb Octavia TSi pe un Mondeo ecoboost, am renuntat la orice intentie, dupa ce am vazut live varianta hatch back.

  7. Buna Geroge! Frumos review, dar as avea cateva intrebari, scaunele cum sunt, in special la drum lung, ce sa aleg piele integrala, partial piele( asa cum aveti voi in test) sau panza?
    Ce jante s-ar potrivi mai bine vara, pe drumurile noastre? pe 19,18 sau 17? Dar iarna pe 16?
    Am vazut in lista de preturi ca Mondeo cu 1.8tdci powershift, cu pachetul titanium 3 ajunge undeva la 37.100 e, dar daca eu nu doresc sa am trapa la masina pot opta pentru asta?
    Multumesc anticipat! Stima.

Leave a reply

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.