VIDEO – Citroen DS5 – Sexextraterestra!

Am văzut-o, am visat-o, am testat-o. Ca după orice întâlnire cu o fată spectaculos de frumoasă rămâi cu senzația aceea specială dar și cu un nod în gât. Apoi te duci acasă și îți spui că nu e chiar așa de tare. Îți cauți motive și ei defecte să o descalifici de la capitolul investiții nesăbuite. S-ar putea să îți iasă dar tot te vei uita lung de pe trotuar când va trece cu privirea pe sus. Așa e DS5. La cât de frumoasă este o să îi treci prea ușor cu vederea proporțiile neașteptat de mari, talentul de a se strecura prin oraș ca elefantul prin sticlărie, spațiul interior de compactă într-o mașină de clasă medie sau portbagajul infim, căsăpit de bateriile hibridului.

Și ca orice femeie frumoasă, e de așteptăt să te usture prin buzunare. Dar să ieși la braț cu o extraterestră sexy e o aroganță demnă de mileniul trei…

Ultimele articole

Articole recomandate

51 Comments

  1. Da, ai dreptate Geo. Cred ca pe langa pretul mai ridicat, motivul pt. care nu au pus suspensia hidropneumatica este ca sa-si protejeze C5-ul…Pacat, cu acea suspensie, mai ales pe drumurile noastre, ar fi fost o masina perfecta. Totusi pe drumuri foarte bune(autostrada A3 de ex.), chiar la viteza foarte mare, masina se comporta excelent. O intrebare…crezi ca daca schimb jantele de 18 cu unele de 17, masina va fi simtitor mai confortabila(pe zonele mai proaste de drum)? Mersi!

    • Presedintele frantei a mers cu ea pt promovarea unei mărci auto in care franta a bagat o caruta de bani.era in faliment acum cativa ani.si acum e varza.asta nu e masina premium nici daca ai -6miopie si ai pierdut ochelarii.finisaje si materiale low cost la interior.motor hibrid pe masina care se vrea sport.cutie slaba.cred ca mai ploua in ele ca in gen mai vechi.bani foarte multi pe un lucru modest sa fiu elegant.foarte buna filmarea si expunerea dar sa fim realisti noi care o privim.tu esti acoperit in comentarii.daca zici „rele”nu mai „pupi”material de test.bafta

  2. Adi, esti prea optimist. Evident daca pui jante mai mici, faci ca socurile sa fie preluate mai bine, dar nu cred ca vei simti o diferenta reala. Singura optiune reala pe care o poti face e sa te duci la o firma de tuning sa iti pui suspensia pneumatica aftermarket. Dar te costa enorm, si se supara cei de la Citroen si ramai fara garantie. Daca iti iei DS5 si vrei comfort din toate punctele de vedere, iei hybrid. Daca nu iti permiti, iti iei altceva, sau iti iei un DS5 si conduci lejer. Avantajul suspensiei dure in Romania ar fi acela ca nu vei schimba bucse asa des. Chiar si asa, eu tot Hybrid mi-as lua, cu toate negativele care le-a zis George, e un compromis bun pentru ce ofera masina.

  3. Da, iata o masina pariu , ca intreaga gama DS dupa parerea mea, este un pariu mare, un pariu indraznet sa incerci sa faci ceva in fata zidului teuton premium… mult succes!!!

  4. Nu cred ca merita sa mai lupte pt. masinile hibride eu unu nu mi-as lua masina hibrida mai bine o faceau doa pe motorina Si totusi eu nu cred ca nu se va reusi sa mearga prea departe cu cele hibride Parerea mea.Si ar fi multe de spus aici Adica eu as spune si as dori sa fie timpul de incarcare la una hibrida mai mic decit la una pe motorina ca de acea a evoluat stiinta Consumul cam pe jumătate baeriile sa tina cam 20 25 ani daca nu mai bine pt ca nu avem un rezervor bateriile sa se incarce de la soare etc. Puterea motorului sa fie una mai buna.Iar baterie sa fie doar una iar acea sa coste mai putin aprocsumativ decit reparatiile unei masini normale in douazeci de ani.Si sa fie ori hibrida ori combustibil Sa fie pe gaz ali combustibili.Parerea mea

  5. Multe artifici, iti iau ochii :) Draguta masina sau cum ii spun eu „Masina Breloc”, dragut sa o ai. Din cate am vazut eu, mai toata masina urla a finisaje cromate. Conduc masina electrica cu o autonomie de 110Km (test facut vara, muzic off, aer off, lumini off, nivigatie off…cemai totul pus in off). Era bine sa faci Drive-Test-ul iarna (scade cu mult randamentul electricului iar incarcarea bateriilor teroare). De ce spun asta, pt ca pot face o comparatie intre cele doua.
    Consumul de motorina pentru greutatea ei…MAREEEE. Se poate si mai bine…dar tehnologia costa, iar aici intram in alta zona.
    Disign: imi place, atrage, da bine!
    Motorizare: negativ, pesimist

    PS: N-am apucat sa citesc despre incarcarea bateriilor, se fac doar prin franare sau merge la 220V?!?!

  6. Bravo George! Filmare si montaj inspirate! Apreciez structura „pe capitole” a review-ul tau. Ma bucur ca am gasit altceva decat evaluarile superficiale (izvorate din prea multa fiere sau din prea multa inima), neargumentate tehnic, oferite de alti review-eri ai DS5.
    Personal m-a ajutat sa-mi fac o imagine clara despre ce pot astepta de la masina asta (daca vreodata o sa mi-o permit) si ce as vrea sa testez suplimentar inainte de a lua o decizie de cumparare. Pana la urma, la asta ajuta un review!

  7. masina extraordinara,am probato azi V I S
    PARCA PILOTEZI UN ELICOPTER LA NIVELUL PAMANTULUI…SA NU TE PRINDA RADARUL INAMIC!!!!!!

    BRAVO GEORGE,FELICITARI PTR.PREZENTARI

  8. Salut George,
    Am o dilema ai nu știu ce să fac și poate mă poți ajuta cu un sfat.
    Ce spui despre un Citroen DS5 din 2012 hibryd. Doresc să îl achiziționez și nu știu ce înseamnă fiabilitatea lui + întreținere. Am văzut filmul făcut de tine și mă încântă. Dar despre fiabilitatea și întreținere nu știu prea mult. Poate ai mai multe detalii. Mulțumesc

    • Salut Gabi!
      Spune-mi te rog, ai achizitionat pana la urma DS5-ul? Te intreb deoarece sunt si eu interesat sa cumpar unul si as vrea sa te rog sa-mi oferi cat mai multe detalii despre experienta ta cu el, daca poti.
      Multumesc!

  9. Salutare,
    Am vazut ca second as putea gasi cu 11-13 k. Problema e ca sunt peste 100k km. Imi place f mult Ds5. La golf imi place interiorul, la Leon exteriorul- Ds5 le cam are pe toate, ca si sentiment similar, l as avea doar pentru alfa 159 tbi dar nu prea am incredere in alfa si deja e cam veche. Ce mi ai recomanda-Merita DS5 sh din Germania in conditiile enumerate? Mersi

  10. Sunt inebunit dupa masina aceasta, mi-o doresc, ba chiar doresc sa achizitionea aceasta masina zile astea, desi ma macina un singur lucru: consumul. De ce producatorul da 3.8L urban, 3.6L extra urban si 3.7L mixt? iar dupa ce am vizionat materialul cu DS5 prin Bucuresti la cei aproape 90km parcursi , dadea masina un consum de aproape 9L?

  11. De curind am luat un ds5 si sunt chiar multumit de el intradevar se accelereaza cu putina intirziere in prima treapta dar dupa simti cei 200 cp se conduce super bine foarte stabil pe curbe nu se inclina nu simti ca iei curba si nu mai zic de interior ca este foarte tare si fotolile foarte confortabile si o pozitie la volan super

Leave a reply

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.